Ana Vlas – o femeie ambițioasă, perseverentă și muncitoare. Așa se descrie ea însăși. Analizându-i parcursul profesional, nu putem să nu fim de acord. A lansat o afacere din necesitate personală, ca mai apoi să fie de mare ajutor mămicilor. A ales în favoarea încălțămintei ortopedice și nu regretă. Ce poate fi mai frumos decât o femeie „cu picioarele pe pământ”, nu doar în sens figurat, ci și la propriu.
Funcția: Fondatoare OrthoShoes
Data, anul, locul nașterii: 08.06.1991, Hîrbovăț, Anenii Noi
OrthoShoes: Ideea de a deschide un magazin cu încălțăminte ortopedică a luat naștere atunci când fiul meu avea doar nouă luni. Eram în căutarea încălțărilor potrivite pentru a-i forma un mers corect chiar de la primii pași. Ideea a încolţit imediat ce am înțeles că sortimentul este foarte mic. Până la realizare, nu a fost decât un pas. Între timp, magazinul nostru s-a dezvoltat. Astăzi dispunem de un sortiment bogat de încălțăminte ortopedică și pentru maturi.
Sexy sau comod? Îmi plac pantofii cu toc, dar mai des optez pentru confort şi calitate. E adevărat, o femeie pe tocuri pare mai atrăgătoare, dar eu cred că adevărata sexualitate ţine de felul de a fi – poţi fascina şi într-o pereche de adidași (râde).
Începuturi. Nu a fost ușor. În primii ani eram „omul orchestră”, dar astăzi îi sunt recunoscătoare fiului meu pentru răbdarea cu care mă aștepta acasă. Pot spune cu certitudine că sunt împlinită profesional, dar am învăţat să-mi gestionez corect energia, pentru a petrece mai mult timp de calitate alături de familie. Ea îmi este inspirație şi alinare.
Omul care mă sprijină mereu este fratele și îi mulțumesc. El a crezut în potenţialul meu atunci când afacerea era doar „pe hârtie”. Mereu mă pot baza pe el și asta contează mult pentru mine.
Am încredere în echipa mea. Nu verific angajaţii la fiecare pas, dar prefer să fiu la curent cu tot ce se petrece în companie. La final, simt o satisfacție enormă când încrederea mea este răsplătită cu lucrul bine făcut.
Feedback-ul din partea clienților mulţumiţi mă inspiră și mă motivează să fiu mai bună, atât eu, cât și afacerea. Citesc absolut toate mesajele pe care le primim și mă bucur, ca un copil, de fiecare cuvânt de recunoştinţă. Oferiți feedback-uri, astfel afacerile evoluează și se dezvoltă.
Calitatea unui lider de succes este cu siguranță perseverența. Fără ea nu poţi rezista în lumea afacerilor. Cu pasiune şi perseverenţă reuşeşti să faci faţă provocărilor, să atingi obiective şi să-ţi depăşeşti propriile limite.
Hobby-uri? Citesc și călătoresc. Orașul meu de suflet este Istanbul. E o energie acolo, pe care nu o pot explica. Cât despre cărți, chiar dacă am un program încărcat, îmi fac timp și pentru lectură. Nu aș putea recomanda doar o singură carte, însă Grant Cardone este autorul ce-l pot recomanda tuturor, nu doar celor care au o afacere. Este autorul ce prin fiecare frază te motivează să acționezi. De fapt, cartea lui G. Cardone „Regula 10X: singura diferență dintre succes și eșec” e pentru oricine are un scop. Te ajută să înțelegi volumul de efort și tipul de mentalitate necesar pentru a avea succes în tot ce întreprinzi.
#pași
COORDONARE: EUGENIA ION, FOTO: ANASTASIA TONIȚOI, STYLING: DIANA SEREJNIKOV, ȚINUTE: NIKITA RINALDI
Lasă un răspuns