Pentru dl. medic Anatolie Taran, fiecare zi este o provocare pentru că începe cu cel puțin o intervenție chirurgicală, uneori două sau chiar trei. În cei peste 20 de ani de activitate, a obținut încrederea pacienților nu doar datorită competenței tehnice pe care o posedă, ci și faptului că este un medic pentru care comunicarea onestă și corectă, confortul pacientului, atenția, loialitatea, respectarea principiilor morale sunt esențiale în practicarea profesiei.
Medicina nu este o profesie, este o vocaţie. Şi, cu siguranţă, nu este doar o slujbă care să te facă bogat, renumit sau să te ridice cu un cap deasupra celorlalţi. Este mai degrabă un act de curaj, sacrifiu şi dedicaţie pentru a face lumea mai sănătoasă, mai bună, mai fericită.
2017 a fost un an foarte reuşit din perspectiva profesională. Am deschis o nouă filială a clinicii Terramed cu profil chirurgical, dotată cu cele mai performante utilaje şi condiţii pentru efectuarea intervenţiilor conform celor mai înalte standarde de calitate. Am aplicat tratamente, metode şi tehnici noi, de care pacienţii au rămas foarte mulţumiţi.
Fiecare zi o încep cu cel puţin o intervenţie chirurgicală, uneori două sau chiar trei. În restul zilei, vizitez pacienţii, efectuez proceduri medicale postoperatorii şi ofer consultaţii. Anume consultaţiile sunt una dintre cele mai importante activităţi ale zilei, deoarece pentru pacienţii chirugului plastician acestea poartă o încărcătură emoţională enormă şi este foarte important ca această comunicare să fie bazată pe empatie. În afară de activitatea clinică, desfăşor şi activităţi ştiinţifice şi didactice, în calitate de profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.
Dificultăţile sunt cele specifice breslei, dar fără de care este inimaginabilă activitatea medicală. Dificultăţile ne întăresc, ne ajută să revedem şi să îmbunătăţim ceea ce este deficitar şi, în final, să avansăm pe plan profesional şi personal.
Faptul că solicitările pentru serviciile de chirurgie estetică sunt în continuă creştere, denotă că pacienţii au nevoie de aceste tratamente.
Fişier
Profesor universitar USMF „Nicolae Testemiţanu”
Data și locul nașterii: 20 octombrie 1962, s. Visoca, r-nul Dondușeni
Studii: USMF „Nicolae Testemiţanu”; Doctorat în cadrul Institutului de Chirurgie „Alexandr Vişnevschii” al Academiei de Ştiinţe Medicale a Federaţiei Ruse
Text: Virginia Braga
Foto: arhiva personală
Lasă un răspuns