Personajele ei sunt colorate, pline de viață și extrem de diverse. Pe actrița Angela Ciobanu nu poți să nu o remarci în spectacole. Replicile ei sunt ca un desert, uneori spuse cu prea mult umor, alteori cu dramă, dar niciuna nu trece neobservată. Este soție de actor. Au făcut ambii aceleași studii la Şcoala-Studio „V. Nemirovici-Dancenko” pe lângă Teatrul „MHAT–A. P. Cehov” din Moscova, iar de 31 de ani împart aceeași scenă a Teatrului Național „Mihai Eminescu”. Angela Ciobanu este o fidelă – teatrului și valorilor sale.
Funcția: Actriță, Artistă a Poporului
Data, anul, locul nașterii: 17.10.1969, Soroca
Sunt într-o continuă căutare a sinelui și a personajelor pe care le trăiesc în scenă. Încerc să nu mă repet de la chip la chip și să-mi redescopăr cât mai multe calități frumoase. Relația cu teatrul este mult mai clară, ne acceptăm așa cum suntem și nu avem multe întrebări unul pentru celălalt. Aici pur și simplu muncim.
Încă de la începuturi, teatrul a fost prințul de care eram îndrăgostită enorm. Din an în an îi demonstram că îl iubesc, că sunt capabilă la jertfe. Mai târziu, m-am căsătorit cu el și la propriu, și la figurat. În viața conjugală avem de toate – și reușite, și dezamăgiri, dar dragostea este necondiționată!
Soțul. Acceași scenă. Ion Mocanu este cel mai bun partener de scenă și nu doar, este actorul cu care e o bucurie să creezi. Împărțim aceeași pereți atât acasă, cât și la lucru și nu ne-am plictisit încă să fim împreună.
Mulțumesc. Îi sunt recunoscătoare bunului Dumnezeu pentru șansa de a vedea în fiecare zi lumina zilei.
Dacă ar fi să mă identific cu un personaj de scenă, pe care îl îmbrac în rolurile mele și cu care probabil m-aș asemăna în viața reală, ar fi rolul lui Zsuzsa din spectacolul „Joi sărbătoare”. În mine, ca și în fiecare om, există și bune și rele, iar fiecare personaj are diverse calități care dau dinamică și echilibru unei piese de teatru.
Anul 2023 a fost un an plin cu de toate, dar războiul ne-a zguduit total. Nimic nu va fi așa ca până la război. Ne rugăm doar ca totul să se termine cu mai puțin sânge. Dacă vorbim de teatru, aici lucrurile au mers bine, noi premiere cu spectacole bune. Am primit premiul de Excelență la Gala UNITEM. Am susținut gradul didactic superior, făcând un produs minunat în colaborare cu AGIRoMd.
Noapte albă. Film. Îmi amintesc o situație, se petrecerea la filmările unei producții video. Se filma în pădure. Era noapte, nu am închis un ochi, scenele erau grele, frig, noroi, iar scenariul presupunea un viol al unei tinere învățătoare. Personajul meu trebuia să sară la bătaie la băiatul care a comis crima. Au fost 13 duble, nu-mi mai simțeam nici mâinile, nici picioarele, nici inima, dar ce nu faci în numele artei! Acea noapte nu o voi uita niciodată! Cinematografia este o altă pasiune a mea, despre care pot să vorbesc multe, dar tot este mai bine de privit.
Acum, vreau să cred că sunt o mamă bună, dar pe când era băiatul mic, cu turneele noastre, cu roluri și dorințe nebune de a reuși în teatru, copilul nostru avea de suferit. Nu eram lângă el, probabil când avea cel mai mult nevoie de mine. Asta e jertfa pe care o dăm teatrului, din păcate.
Uneori am mai mult timp pentru personajele mele, decât pentru femeia, soția și mama din mine. Încerc să-mi ofer vreme de alint, dar mereu apare parcă ceva mai important. Adesea îmi place să fiu singură și să dau importanță lucrurilor mărunte, dar esențiale pentru mine, ca femeie.
Îmi pare rău. Regret că nu am mai făcut copii. Atunci îmi doream timp pentru carieră, astăzi vreau mai mult timp pentru familie, dar nimic nu poți întoarce.
Îmi doresc să vină ziua în care să fac doar teatru și radio. Acum sunt nevoită să alerg în mai multe locuri, fie ca să ne descurcăm financiar, fie pentru că nu am învățat încă să spun NU. La moment sunt și lector la AMTAP și profesoară de artă teatală la Liceul „Elena Alistar”.
Poate e banal, dar visul meu de acum este ca toți cei care fac parte din familia mea să fie sănătoși. E un vis, aparent neînsemnat, dar atât de important în zilele de acum. Cât despre partea financiară, banii în lumea teatrului nu au fost niciodată suficienți, de aceea mereu am fost nevoiți să muncim mai mult. Totuși, ne bucură faptul că Petru Hadârcă, directorul TNME, are grijă ca să rămânem mereu mulțumiți și noi știm să apreciem.
GENERAȚIA MEA CREDE ÎN DUMNEZEU.
COORDONATOR: ZINA BIVOL, FOTO: ANASTASIA TONIȚOI
#fidelitate