Prezentatoare TV
Despre ea s-au comentat, pe timpuri, vrute și nevrute. Cu carul. Și ea a reușit, din punctul meu de vedere, să își păstreze bunul nume, adică reputația, și să se poziționeze ca o adevărată lady. Angela Gonța, fata de la TV8, pe care o cunosc încă din studenție și îmi e dragă de atunci, este o sursă sigură de informații. Și nu doar. Vă las să descoperiți ce ascunde această femeie în spatele „cortinei”.
Nu m-am temut niciodată de singurătate.
Îți plac diminețile de toamnă?
Îmi place orice vreme. Mai puțin diminețile. Pentru că iubesc să dorm și ador să lenevesc. Sunt mai mult o bufniță. Poate și din cauza regimului pe care îl am de vreo 27 de ani încoace. La ora 20 eu sunt încă la birou, iar somnul mă prinde târziu.
Cât timp îți ia să depășești o stare de disconfort?
Depinde de disconfort. De cele mai multe ori sunt veselă și binedispusă, am umor și simțul autoironiei. Asta mă ajută întotdeauna să merg înainte. Cu anii am mai renunțat la orgolii, sunt mai tolerantă. Cărțile pe care le-am citit m-au mai învățat lucruri.
Copiii sunt, spun oamenii deștepți, cei mai buni învățători. Tu ce înveți de la Eka?
Ekaterina mi-a adus liniște sufletească și încredere. În momentul în care am născut-o, am înțeles că sunt împlinită. Nu m-am temut niciodată de singurătate, ca să fie clar. Dar apariția ei mi-a adus acel confort psihologic pe care inconștient îl căutam. Nu sunt o mamă perfectă nici pe departe. Dar și ea e drăcoasă. Are replici întotdeauna, unele care ustură tare. Știe ce vrea și are punctul ei de vedere chiar dacă nu-l cer. Mai pe scurt, nu mă plictisesc.
Nu m-am temut niciodată de singurătate.
Crezi că există o anumită vârstă când e bine, totuși, ca o femeie să apeleze la operațiile plastice?
Cred că fiecare e în drept să decidă pentru sine. Eu cred că îmbătrânirea e un proces firesc și nu mi-am ascuns niciodă vârsta. Mai ales că oricum se vede. Dacă nu te trădează ridurile, te trădează ochii. Iar atunci când ai prieteni și oameni dragi care au plecat din viața ta de tineri, întelegi că orice zi pe care o trăiești este un dar. De fapt, viața este un dar în sine. Păcat că înțelegem asta târziu. Nu pot să spun acum dacă îmi voi face vreodată operație plastică. Viața va arăta. Acum, la ai mei 44 de ani, sunt bine cu mine.
Ce înseamnă pentru tine libertatea?
Libertatea este una dintre valorile supreme pentru un om. Doar fiind liber poți trăi cu adevărat, crea, dezvolta, progresa. În meseria mea libertatea înseamnă să spui adevărul. Pentru o femeie, nu mai puțin importantă este și libertatea financiară.
Oarecum, presa de cancan te-a lăsat în pace. Nu îți lipsesc știrile în care erai vizată?
După părerea mea, am avut câteva publicații finanțate de politicieni care, neavând motive serioase de a-și ataca oponenții, au folosit acest instrument, bârfa și denigrarea. 99 la sută din informațiile din internet despre umila mea persoană sunt falsuri. Îmi lipsesc? Nu, dar nici nu le mai bag în seamă. Nu mai reprezint interes pentru kilerii mediatici.
În viața ta personală ce se întâmplă?
Mi-am promis că nu mai vorbesc public despre viața mea personală. Deși n-am făcut-o niciodată în mod ostentativ. Pe de altă parte, chiar și să vreau, nu am ce spune. Îmi cresc singură copilul și muncesc cu dăruire și plăcere. Cam așa arată viața mea în ultimii ani.
Anul acesta a reușit să te dezamăgească cineva? Cine și cum?
Am eu o persoană în viața mea care uneori mă dezamăgește. Și asta sunt eu. Îmi reproșez că uneori sunt un pic leneșă, că nu pot scăpa de naivitatea care mă caracterizează, că citesc puțin și nu reușesc să mă organizez așa cum scriu cărțile. Că nu fac sport suficient și tot așa.
Ce faci când viața îți dă palme?
Aș vrea să spun că e la fel ca în citatele de pe Instagram – că fac din lămâie limonadă, dar din păcate, nu. Dacă palma mă dă jos și doare tare, plâng să nu mă vadă nimeni, apoi mă ridic și merg să pregătesc micul dejun Ekaterinei. Cu anii, am înțeles că unele lucruri pur și simplu se întâmplă, cu sau fără voia ta. Învăț să accept că nu pot controla chiar totul.
Cartea de pe noptieră…
Avem un exercițiu interesant acum la tv8. Citim cu colegii concomitent aceeași carte. Una despre lidership. De fapt, ne dorim să învățăm să ne ascultăm și să ne înțelegem mai bine unii pe alții. Acasă, pe noptieră, e o carte cu poezii. It’s complicated a Zinei Zen. Am inventat o joacă. În fiecare dimineață îmi spun în cap o cifră și caut să văd ce poezie îmi nimerește.
text: Ileana Rusu, Foto: ELISABETH ZHILTSOVA
#cortina
Lasă un răspuns