Cu sufletul îndrăgostit de educație încă din copilărie, Angela Suhin a urmat calea pedagogiei și a ajuns să influențeze viețile tinerilor prin învățare și dezvoltare. Însă, pasiunea ei nu se limitează doar la educație. În timp, a explorat și s-a îndrăgostit de lumea jurnalismului, obținând un masterat în acest domeniu. Îmbină armonios educația cu viața de familie, fiind exemplu pentru picii săi și soție grijulie.
Funcția: Directoare adjunctă Gimnaziul-Grădiniță Merenii Noi, învățătoare, Asistentă universitară USM
Data, anul, locul nașterii: 28.09.1991, Florești
Autoportret. Sunt o soție grijulie și mamă responsabilă pentru minunații mei copii. Ei aduc bucurie și echilibru în viața mea, ei sunt sursa mea de energie și inspirație, depun efort pentru a le oferi sprijin și îndrumare în creșterea lor. Autor de manuale școlare, creator de lecții digitale, formator național – acestea sunt activitățile care îmi mențin ritmul vieții fiind mereu implicată și în continuă dezvoltare. Sunt mândră să pot contribui la dezvoltarea elevilor mei, studenților și chiar și a colegilor. Îmi place să creez, să inovez și să aduc schimbări pozitive în lumea educației.
Pedagogie. Încă de când eram copil, am simțit o atracție puternică pentru procesul de învățare și pentru a împărtăși cunoștințele cu alții. Educația este mai mult decât o carieră, este o misiune. Cred cu tărie în puterea educației de a schimba vieți și de a influența societatea în bine. Am ales pedagogia simțind că este o modalitate de a aduce contribuții semnificative la dezvoltarea tinerilor și la viitorul nostru colectiv.
Feminitate – înseamnă sensibilitate, empatie, grija pentru cei din jur, acestea mergând la pas cu delicatețea și grația. În societatea modernă, feminitatea se îmbină frumos cu independența, puterea feminină și realizarea personală.
Pentru unii, o femeie puternică este cea care se îngrijește de sine, este independentă, are încredere în sine și poate face față adversităților. Pentru alții, puterea unei femei poate fi văzută în capacitatea sa de a-i ajuta pe ceilalți, în empatie și în implicarea sa în comunitate.
Timpul petrecut cu persoanele dragi reprezintă sursa fericirii mele. Surâsul copiilor și îmbrățișările lor călduroase mă fac să mă simt o mamă împlinită. Relațiile interpersonale și realizările personale completează starea mea de bine, acestea oferindu-mi energie și curaj pentru a face și mai multe lucruri frumoase.
Prețul succesului se regăsește în serile nedormite petrecute în fața ecranului calculatorului sau între paginile cărților. Succesul meu este rezultatul muncii asidue, dobândit cu mult efort și dedicație. La baza reușitei mele stau pasiunea și oamenii remarcabili pe care i-am întâlnit. Unii m-au susținut și m-au încurajat, în timp ce alții m-au provocat sau mi-au pus piedici, anume această experiență m-a motivat să demonstrez că pot face mai mult și că posed reziliență în fața provocărilor.
Lecția de viață: Atunci când nu mai poți, mai poți un pic. Această afirmație subliniază importanța perseverenței și a depășirii limitelor personale. În momentele de dificultate, acest gând îmi servește drept amintire că este posibil să merg mai departe și să continui ceea ce mi-am pus în gând.
Anul 2023 a adus o serie de provocări pentru mine, dar sunt recunoscătoare fiindcă a fost și anul în care mi-am descoperit puterea în fața acestor provocări. Am realizat cât de rezistentă sunt și cât de mulți oameni cu inimă bună mă înconjoară. În 2023, am obținut un masterat în Științe ale Comunicării și gradul didactic 1. Am lucrat din greu la manualele pentru elevii din întreaga țară, fiind autor la două manuale și coautor la unul. Iar toamna acestui an mi-a adus încercări interesante, provocându-mă să ajung în rol de profesor în fața masteranzilor de la Universitatea de Stat din Moldova, emoții care sunt de nedescris pentru un profesor.
Cea mai puternică armă a unei femei este integritatea, încrederea în sine, independența financiară, inteligența emoțională și reziliența. Aceste arme construiesc și transformă, sunt instrumente care ne ajută să navigăm cu succes prin viață.
Acasă, alături de cei dragi. Atunci când vin de la cursurile universitare, soțul mă așteaptă cu cina pregătită. Copiii mă întâmpină cu zâmbete, pupici și îmbrățișări, fiindcă asta le ofer zilnic. La cină sau după, povestim despre cum a decurs ziua și facem planuri pentru ziua următoare: cine duce copiii la grădiniță și școală, cine reușește la cumpărături… Succesul unei familii fericite se află în repartizarea sarcinilor, iar noi încercăm să fim o familie exemplu pentru copiii noștri, în același timp oferindu-le dragostea, atenția și îngrijirea noastră.
GENERAȚIA MEA CREDE ÎN VALORI, PRIETENII, DAR ȘI ÎN TEHNOLOGIILE MODERNE.
#misiune
COORDONARE: CORINA-MARIA DREAGLĂ, FOTO: ANASTASIA TONIȚOI
Lasă un răspuns