Voi ați văzut vreodată o leoaică blândă?
Vă prezint eu astăzi una!
Numele ei este Anișoara Cojocaru – are un chip angelic și voință de fier. Vine dintr-un neam care iubește muzica, așa că nu s-a împotrivit destinului. Anișoara cântă superb și am observat asta nu doar aici, acasă, dar și peste Prut, la Vocea României. Interpreta fiind o prezență memorabilă la celebrul concurs. Jurații s-au bătut pentru vocea sa specială.
Țineți minte acest nume – Anișoara Cojocaru.
Dumnezeu nu dăruiește acest har oricui.
Anișoara, te invit să te descrii într-o frază.
Sunt o „leoaică” sensibilă. Chiar dacă nu urmăresc noutățile astrologice prea des, unele calități ale zodiei mele chiar mă definesc. Iubesc viața, soarele, disciplina, micile detalii și valorile umane. Cu toate că leul mai sugerează și multă siguranță, sensibilitatea din mine se datorează probabil și tangenței cu arta… se spune că artiștii sunt mai sensibili…
De ce iubești muzica sau de unde ai moștenit talentul?
Muzica trezește în mine acel sentiment de fericire și putere absolută. Atunci când interpretez – radiez. Simt că e o mare responsabilitate pentru mine în această viață – de a-mi împlini rostul și misiunea în muzică. Dumnezeu nu dăruiește acest har oricui. Moștenesc talentul de la părinți și bunici, am un neam care a iubit să cânte.
De la câți ani ești pe scenă?
De la cinci-șase anișori, însă pregătirea a început cu mult înainte. Primele mele cuvinte sau silabe au fost mai mult cântate decât vorbite.
Care au fost cele mai speciale scene pe care ai cântat până acum?
Orice scenă pe care sunt binecuvântată să-mi îndeplinesc rolul, devine specială pentru mine. Am reușit să cunosc sentimentul scenic în cadrul evenimentelor, concertelor, concursurilor din țară și din străinătate. Totuși, cea mai specială scenă pe care am cântat până acum este cea de la Vocea României.
Te-am descoperit la Vocea României. Acum, când facem acest interviu, tu ai trecut cu brio de primele două etape din concurs. Știu că nu poți să ne dai multe detalii, dar vreau să te întreb cum te-ai simțit ca moldoveancă pe o scenă din România?
Mă bucur că îndeplinirea visului la Vocea României m-a adus în vizorul publicului. În rol de concurentă moldoveancă, m-am simțit apreciată la justa valoare. Peste Prut este bine cunoscut faptul că, neamul nostru este unul muncitor și talentat. Nu am simțit nici o barieră, și nici nu am încercat să-mi ascund accentul sau proveniența, sunt mândră de rădăcinile mele.
La TV nu pare, dar în realitate este dur acest concurs?
La televizor se livrează un produs montat. Vedem acel produs care ne trezește dorința arzătoare de a ajunge acolo. Realitatea din spatele ecranelor, însă, combină multe sacrificii și provocări. Așa că, da, pot spune că este dur. Dure sunt și consecințele, care de fapt educă un soi de imunitate scenică pentru această „lume” pe care o iubesc atât de mult. Însă pot spune cu certitudine că merită. Am crescut, am făcut față, și am devenit mai puternică.
Te vezi pe piața din România?
Da, cu siguranță. După această experiență, tânjesc după o revenire la București, pentru că îmi este dor de acea senzație plină de activități care mă împingeau să-mi depășesc limitele. În perioada participării la Vocea României, m-am simțit mai vie ca niciodată, pentru că aparțineam mediului care mă motiva cel mai mult. Sper să-mi croiesc drumul profesional, cât mai curând, și acolo.
Acasă ești vocea unui band și cânți alături de iubitul tău. Cum este să împărțiți scena? Apar și scântei?
Iubesc să împart scena alături de Stelian. Ambii împărtășim aceeași pasiune. Știm cu ce „se mănâncă”, ce presupune, iar asta ne face să ne înțelegem foarte bine unul pe celălalt. El îmi oferă un puternic sentiment de siguranță. Facem o echipă bună zic eu, iar când intervin „scântei”, e ușor, pentru că eu sunt vulcanică, iar el – echilibrat. Știe să gestioneze conflictele, cât și pe mine, într-un mod foarte elevat (râde).
Apropo, de cât timp sunteți împreună și cum v-ați cunoscut?
De curând am împlinit cinci ani de când suntem împreună. Tot muzica ne-a făcut cunoștință. Drumurile noastre s-au intersectat la școala muzicală „Valeriu Poleakov” din Chișinău. L-am zărit eu din start, și m-am îndrăgostit instant. Întruchipa fix etalonul „băiatului perfect” în viziunea mea, și întruchipează în continuare. El era mai greu de abordat, iar eu eram timidă. Până mi-am găsit curajul să-i scriu… iar după un „seen” de jumătate de an mi-a și răspuns. Roata i s-a întors după (râde).
Cum te-a cucerit?
M-a cucerit treptat la toate capitolele. Cred că, statura lui și ochii albaștri, acompaniați de cel mai frumos păr blond, m-au făcut să-l cred un model. Când am ajuns să-l cunosc, a dat dovadă de cele mai frumoase calități pe care le poate poseda un bărbat. Hărnicia, independența, demnitatea, respectul, curajul, dragostea infinită, iar lista poate continua la nesfârșit. Este un exemplu pentru mine, și cea mai frumoasă binecuvântare din viața mea.
Când urmează să îți ascultăm propria muzică? În general, care este muzica care te reprezintă?
Cât mai curând. Le-am luat treptat, pentru că mi-am dorit să savurez din plin perioada la Voce, care este una copleșitoare.
Tot această perioadă a propulsat idei și concepte proprii, cărora abia aștept să le dau viață. Lucrez momentan la prima mea piesă, care mă definește până la cele mai vulnerabile coarde ale sufletului. Muzica care mă reprezintă are un spectru larg, însă abia aștept să-mi valorific propriul stil, după care voi fi recunoscută cu ușurință la radio. Acesta este un obiectiv suprem pentru orice artist.
Ce stil de muzică nu ai interpreta niciodată?
Nu sunt categorică atunci când vine vorba de stiluri, sunt o melomană. Dimpotrivă, mi-aș dori să cunosc mai multe stiluri, ca exemplu ar fi – folclorul. La moment fac cunoștință cu jazzul în cadrul studiilor la Academia de Muzică. Cât mai multă muzică, cu atât mai bine. Diversitatea e atât de frumoasă!
Ce ești gata să faci pentru succes?
Sunt gata să mă dedic atât cât îmi stă în puteri, pentru că iubesc ceea ce fac. Doar dacă iubești ceva cu adevărat, cred că ești în stare să răstorni munți. Nu știu ce anume aș fi gata să fac, dar cu siguranță ar exista și o linie a demnității în această ecuație.
Primele mele cuvinte au fost mai mult cântate decât vorbite.
Interviu de Eugenia Ion
Foto: arhiva personală