Dacă e Revelion, e „Bal mascat” la „VIP magazin”. E magie, însă fără a ridica bagheta magică: ne-am descurcat „doar” cu măiestria stilistului, machiezei şi a fotografilor, bunăvoinţa gazdelor de la „Ginta Latină” şi acceptul persoanelor publice de la noi de a intra, chiar şi pentru o oră de vreme, în chipul unor personaje celebre în toată lumea, pe care îi simpatizează sau care îi lasă rece, cu care seamănă fizic sau, pur şi simplu, au intrat în rolul lor pentru o nouă experienţă. Şi pentru că i-am rugat noi…
Sandu Grecu a reintrat în cabina de machiaj, dacă la el în „Satiricus” e preocupat mai mult de administrare şi regie. A fost destul să-i zbîrlim podoaba capilară, să-i îngroşăm mustăţile şi, în rest – tehnică actoricească. S-a plictisit să semene cu un irakian şi s-a făcut Einstein, că tot vroia demult să ne arate limba şi nu găsea oportunitatea potrivită. La fel cum, poate, avocatul Vitalie Nagacevschi, să le arate colţii oponenţilor politici – o altă modalitate decît a-l juca pe Contele Dracula e greu de găsit. Cunoscut pentru curajul său, după confruntările verbale purtate cu ex-preşedintele Vladimir Voronin pe cînd acesta era la conducerea Parlamentului, să pozeze deghizat în contele vampir a fost chiar un fleac. La uşa lui Dumitru Braghiş am bătut al doilea an la rînd ca să-l joace pe Elvis, ştiind cu toţii despre aptitudinile artistice ale politicianului. Cum insistenţa dă roade, am bătut pînă ni s-a deschis şi, voala: Regele Rock’ n’ Roll-ului în carne şi oase, îndemnîndu-ne la un duios „Love Me Tender”. Spre deosebire de eroina sa, Natalia Cheptene nu va avea de suferit din partea soţului, pentru că vîntul nostru artificial i-a ridicat absolut neîntîmplător rochiţa, deşi printre noi sînt destui „Joe DiMaggio” de talie locală. Angela Gonţa a protestat vehement, indignată de ce colega sa de la PRO pozează în rolul unui sex-simbol, iar ea – în cel al unei „babete”. Am convins-o, prin a-i spune că e mult mai frumoasă decît „originalul”, plus că rolul lui Coco Chanel în istorie este mult mai important decît al blondei cu forme rotunjoare, pe care le tot învîrtea sub nasul bărbaţilor importanţi. Dar, vă rugăm mult, să nu afle Natalia…
Albert Einstein / Sandu Grecu
om de știință / director artistic al teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”, preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova, regizor, actor
>> Despre asemănarea mea cu Einstein am aflat colindînd prin lume. De exemplu, mi-a spus-o chiar vara asta un turist la Roma… Însă, prima dată mi s-a întîmplat acest lucru la Moscova. Odată, mă opreşte în stradă un cetăţean şi îmi zice încîntat: „О, Енштейн!” M-am gîndit că e ţicnit omul, dar pe urmă mi-am dat seama că el avea, într-un anumit sens, dreptate… Cel mai des mi se întîmplă să fiu „confundat” cu Einstein atunci cînd ies de la bazinul de înot, după ce-mi usuc părul. Imediat îşi aduc mai mulţi aminte şi de celebrele lui poze cu părul zbîrlit…
>> Apropo, anume cu Einstein mi-am început, într-un fel, cariera de regizor. În primul meu spectacol montat la „Satiricus” – „Ce e viaţa omului” de Arkadi Arkanov (1990) – a figurat şi un personaj pe nume Albertică Einstein. O scenă din spectacol îi înfăţişa pe geniile umanităţii aşa cum ar fi apărut ele în copilărie, fiecare cu ideile şi pasiunile sale: Tolstoi, Hitler, Napoleon… Într-un context comic, micul Einstein vorbea, aţi ghicit, despre teoria relativităţii…
>> Teoria relativităţii – cea mai importantă descoperire a lui Einstein – este de mare importanţă şi pentru noi, oamenii de cultură. Aplicată în artă, chiar la modul convenţional, ea prezintă un prim postulat din „biblia” unui artist. Totul e relativ – iată o axiomă pentru orice regizor sau om de artă. Cînd începi să montezi un spectacol, mulţi vor sări să-ţi dea sfaturi: „Ăsta-i bun, ăsta nu-i bun; ăsta-i Cehov, ăsta nu-i Cehov”… Totul e relativ, depinde de nivelul de cultură al sfătuitorului, de ideea pe care vrea s-o accentueze regizorul, de ţara, timpul şi conjunctura în care se montează piesa…
>> Actorul şi regizorul Sandu Grecu sînt în contradictoriu, deşi toţi regizorii care au lucrat cu Grecu spun că el este cel mai ascultător actor. Să mă explic. În postura de actor eu sînt conştient de faptul că nu reprezint decît doar una dintre culorile de care are nevoie, asemenea unui pictor, regizorul. Sau, dacă vreţi, a unei note în lucrarea unui compozitor. Deci, ca actor, trebuie să execuţi tot ce spune regizorul, adăugînd „eu”-ul tău fără a prejudicia procesul regizoral.
>> Regizorul Sandu Grecu, dimpotrivă, se prezintă ca un dictator în scenă, pentru care actorul este un element primordial – culoare, notă muzicală, cuvînt – din care şi prin care îşi compune spectacolul. Sînt adeptul teoriei: spectacolul nu se înscenează, ci se compune. Timpul dramaturgiei înscenate, pur şi simplu, a apus definitiv. Astăzi regizorul este autorul spectacolului şi, aşa cum există sute şi mii de regizori cu personalitate, putem vedea sute şi mii de variante de „Hamlet” sau de „Romeo şi Julieta”. Totu-i relativ, vorba lui Einstein.
Marilyn Monroe / Natalia Cheptene
actriță / prezentatoare TV
> Eu şi Marilyn Monroe sîntem foarte diferite, atît fizic, cît şi la caracter. Singura trăsătură comună este culoarea părului – blondă.
>> Atitudinea mea faţă de Marilyn este una controversată. A fost o femeie frumoasă, cu un sex appeal incredibil. Este tocmai genul de femeie care îmi place, cu forme rotunde, foarte feminină. Cred că, dacă aş fi fost bărbat, m-as ţine de femei cum a fost ea. Pe de altă parte nu o consider o actriţă remarcabilă. Chiar am reuşit să văd vreo cîteva filme de-ale ei care nu m-au impresionat, şi care nici nu mai ţin minte cum se numeau.
>> Îmi place la Marilyn că a ştiut să profite din plin de şansele oferite de soartă. Dintr-o simplă muncitoare a devenit un megastar. Eu cred că a fost prima vedetă care şi-a creat o imagine şi un nume apelînd la un PR mai ieftin, dar foarte eficient. Haideţi să recunoaştem că a devenit vedetă mai mult datorită scandalurilor din viaţa personală, decît filmelor în care a jucat. Şi asta îmi place mai puţin…
>> Noţiunea de frumuseţe este una foarte subiectivă. Asta dacă e s-o compar pe Marilyn Monroe cu o altă divă pentru a răspunde la întrebarea cine era mai frumoasă… Niciodată nu mi-a plăcut să compar două femei frumoase, darămite să mai aleg pe cea mai frumoasă. Dacă e să răspund ce femei renumite le consider frumoase, aş putea-o numi pe Monica Bellucci.
>> Despre „Marilyn Monroe” de Moldova e prematur de vorbit. Cred că, deocamdată, nici o „Marilyn” locală nu are şanse. Ar mai trebui să treacă vreo 10-15 ani ca să putem vorbi de vedete moldoveneşti.
>> A avut de suferit fizic pentru această poză – cică a luat „pe coajă” de la soţ. Aici intervine întrebarea dacă se merită s-o iei pentru a deveni celebră? Îşi mai aduce aminte cineva de soţul ei? În schimb, poza, din cîte ştiu, este una dintre cele mai populare din lume. Cred că sacrificiul lui Marilyn a meritat. Iar soţul, pentru ceea ce a făcut, trebuia denunţat la poliţie, tîrît prin instanţe, golit de bani şi condamnat măcar la cîteva luni de puşcărie.
>> Urăsc bărbaţii care-şi permit să bată femeile. Urăsc părinţii care-şi bat copiii. Eu cred că astfel de lucruri nu pot fi tolerate, nu pot fi ascunse şi trebuiesc pedepsite dur. Iar victimele care-şi denunţă agresorii trebuiesc susţinute din plin.
Elvis Presley/ Dumitru Braghiş
cântăreț / politician
>> Elvis Presley a fost supranumit Rege al Rock ‚n’ Roll-ului. Nu cred că sînt în măsură să pun la îndoială acest lucru, atît timp cît toată lumea consideră astfel. Mai mulţi au încercat să-l depăşească, dar el a fost primul, iar cei din urmă vor rămîne cei din urmă.
>> Nu-l cunosc pe Elvis foarte bine, mai ales în ceea ce priveşte viaţa lui personală sau caracterul. Mai mult îl ştiu din activitatea şi faima sa – cîntece, filme, premii şi alte performanţe. Deşi, din păcate, în ultima vreme auzim tot mai puţin şi mai puţin despre el şi piesele lui – vin alte interese, alte persoane, alţi fani… Este un lucru firesc nu doar în muzică sau showbiz – în orice domeniu de activitate, timpul face ca interesul să dispară odată cu generaţia respectivă.
>> De la Elvis aş lua ambiţia de a-ţi atinge scopul propus, de a fi la locul respectiv în timpul respectiv şi de a avea puterea să rezolvi lucrurile aşa cum a făcut-o el. Pe de altă parte, toată lumea cunoaşte problemele pe care le-a avut cu drogurile şi alte vicii distrugătoare – categoric, nu privesc cu ochi buni aceste aspecte.
>> Elvis Presley – preşedinte? Ar fi fost, de ce nu? Mai ales că, spre deosebire de alte ţări, istoria ne-a demonstrat că preşedinte al Statelor Unite ale Americii poate fi un om cu unele aptitudini şi posibilităţi politice mai puţin pronunţate. Se explică prin faptul că în SUA este stabilit foarte bine un sistem statal care funcţionează chiar dacă cei care se află la conducere nu corespund nivelului respectiv sau au alte viziuni.
>> Politicianul este un artist şi el, în linii mari: cînd discută cu oamenii, cînd face o declaraţie, participă la nişte dezbateri publice etc. Un artist şi un politician au foarte multe lucruri în comun.
>> Pe cînd eram prim-ministru, nu am ezitat să cînt pe scena Palatului Naţional, împreună cu maestrul Mihai Munteanu. Nu văd nimic rău în asta. Însă nu am încercat niciodată să fac muzică, să fac carieră din asta, deşi m-am dedicat artei încă din copilărie, practicînd baletul, dansuri populare. Nu mi-am propus să fac meserie în domeniu, spre deosebire de unii colegi, cu care am învăţat împreună şi care au mers pe această cale.
>> Calitatea mea principală, importantă pentru om, în general, dar şi pentru un politician, este sinceritatea. Cu părere de rău, nu de fiecare dată, în politică, ea este acceptată. Există mai multe lucruri pe care societatea nu le acceptă, ca nefiind necesare.
>> Mă mîndresc cu familia mea, cu nepoţica mea – sînt foarte importante pentru mine, cu rezultatele pe care le-a obţinut guvernul pe care l-am condus.
Coco Chanel / Angela Gonţa
designer / prezentatoare TV
>> Coco Chanel şi Angela Gonţa sînt brunete, „leoaice” ca semn zodiacal, mîndre în relaţia cu bărbatul iubit şi cu o dorinţă nebună de a fi independente. Aici ar fi vorba despre asemănări. Ea a fost o femeie puternică, curajoasă şi nonconformistă. Eu sînt o „leoaică” mai blîndă…
>> Dintre parfumurile „Chanel”, mi-a atras atenţia, cu siguranţă „Chanel No 5”. Mi l-am luat mai mult din curiozitate – totuşi, e cel mai vîndut parfum din lume. Îţi dă senzaţia de libertate. La capitolul vestimentaţie, nu mă pot lăuda că aş avea vreo ţinută marca „Chanel”, deşi micuţele rochii negre, culoare pe care eu o ador, sînt vedetele garderobei mele.
>> Chanel a schimbat moda. Cred că am schimbat şi eu ceva pînă acum, chiar dacă sună pompos. Nu singură, ci împreună cu foştii şi actualii mei colegi de la PRO TV – am reuşit să schimbăm noţiunea de ştire tv în Moldova şi să impunem alte standarde ale audiovizualului local.
>> Nu sînt pregătită să fac afaceri în modă – o tendinţă mai nouă printre vedetele noastre. Trebuie să te pricepi sau la afaceri, sau la modă, dacă nu, chiar, la ambele. Eu nu mă pricep la niciuna dintre ele. Aşa că, decît o afacere fără „stil”, mai bine cumpăr „modă”.
>> Nu mă consider celebră şi nici vedetă. Poate, persoană publică, pentru că televiziunea te răsplăteşte la un moment dat pentru efortul depus – te face mai mult sau mai puţin cunoscut. Îmi vine greu să spun cum mă văd alţii, dar eu vreau să cred că sînt percepută ca o jurnalistă care inspiră încredere.
>> Celebritatea sufocă, la un moment dat, pentru că nu mai ai viaţă personală. Totul e la vedere, nici o clipă de intimitate, orice gest şi acţiune sînt interpretate. Totuşi, pun pariu că puţini sînt cei care ar renunţa la celebritate odată ce îi simt gustul, iar multora chiar li se face dor de ea după ce dispar de pe primele pagini ale ziarelor. Atunci cînd facem alegerea, trebuie să ne asumăm şi beneficiile, dar şi riscurile, şi să mergem înainte. Atîta tot.
>> Nu am o viaţă publică activă. M-am obişnuit cu faptul că oamenii întorc capul sau mă opresc în stradă ca să mă salute. M-am obişnuit, de asemenea, să aud comentarii şi bîrfe care mai de care la adresa mea. Iniţial, am suferit, am plîns, m-am întrebat de ce oamenii sînt atît de răi, dar, cu timpul, am învăţat să nu bag în seamă decît părerile oamenilor care cu adevărat contează.
Contele Dracula / Vitalie Nagacevschi
avocat
>> Să fiu Dracula! Chiar mă gîndeam care ar fi motivele de am fost ales tocmai eu. Am zis că, fie, oi fi eu un pic asemănător ca tipaj, fie că, dă… În calitatea mea de avocat, mai muşc cîte o dată. Bănuiesc că este cel mai „îndrăzneţ” rol în „balul” vostru şi eu sînt cel mai îndrăzneţ participant…
>> Faţă de Dracula am aceeaşi atitudine ca şi faţă de Dănilă Prepeleac – un personaj de poveste, legendă. Amănunte la subiectul respectiv nu prea cunosc.
>> Întîlnirea cu un vampir nu mi-a fost dat să o trăiesc, fiindcă nu am văzut nici unul. În schimb, cunosc destule bancuri despre ei şi nu din cele mai decente…
>> Armele cele mai eficiente împotriva vampirilor sînt glontele de argint şi ţepuşul din plop de munte. Asta – din auzite, din legende şi văzute prin filme, că s-au făcut destule. Vorbim de pedeapsa capitală, dar mai este şi metoda preventivă – usturoiul. E valabil şi vizavi de femei, nu se referă doar la vampiri…
>> Majoritatea politicienilor, după natura lor, ar fi trebuit să fie vampiri – ei se menţin în baza energiei populare pe care o consumă. Acum depinde pentru ce o consumă ei: pentru binele societăţii, personal sau de grup.
>> Mă crucesc de mirare, cel mai mult, de mine însumi. Fac nişte paşi care, pe urmă, mă miră foarte mult.
>> În postura de avocat mă simt mai bine, dacă e s-o punem pe cîntar cu cea de parlamentar sau de ong-ist. Cît priveşte acomodarea la postura de legislator, pînă acum nu mă simt încă deputat. Dacă vorbim de avantaje, singurul plus al parlamentarului e că poate să încalce regulile de circulaţie. Spun poate, nu că, neapărat, le încalcă…
>> Avocatul, faţă de politician, este pe cont propriu: decizi şi acţionezi singur, îţi asumi riscuri şi responsabilităţi, fixezi scopuri şi le realizezi. În activitatea de deputat interesul nu mai este personal. Şi responsabilitatea este colectivă…
Idee: Sergiu Gavriliţă
Text: Marcel Toma
Foto: www.fotoroom.md
Stil: Eugen Reabenikyi
Machiaj artistic: Tatiana Socolov, maestru în machiaj teatral, Teatrul „Ginta Latină”.
Mobilier: salonul CAVIO
Locaţie: Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină”