Ultimii ani au anulat toate lucrurile care păreau certitudini. Instrumentele de comunicare care urmau să ne simplifice existența ne-au făcut mai eficienți, dar mai stresați; mai competitivi, dar și mai afectați de depresiile generate de noile standarde greu de atins.
Comunicarea s-a mutat în mare pe rețele de socializare. Omul valoros în viața reală nu are nicio greutate în mediul online. Iar celebritățile din online demonstrează că nu au reușit nimic spectacular în viața fără Wi-Fi și că aparențele sunt în continuare amăgitoare. Evident, cu unele excepții talentate care au știut să aibă grijă de imaginea personală din ambele lumi – atât cea reală, cât și cea virtuală.
Ce trist e să se observe cum rețelele de socializare au ajuns, în cele mai dese cazuri, ca un microfon stricat pentru tupeiști și obraznici. Ei sunt cei mai gălăgioși, cei mai scandaloși și cei mai atractivi. Și cu cât mesajul este mai aberant sau mai agresiv, acoperirea va fi mai uluitoare.
Este straniu și dureros că omenirea nu mai are nevoie de mesaje sănătoase. Omenirea s-a plictisit de normalitate. Circul este ceea ce se consumă cu acea plăcere cinică oferită de greul din curtea vecinului.
Încotro mergem? Ceea ce trăim azi este evoluție sau pericol? Un om de afaceri mi-a zis azi că între morală și profit va alege, bineînțeles, profitul. Profitul financiar, profitul de imagine. Nu contează.
Am invitat mai mulți experți în comunicare să se expună pe aceste subiecte. Vă doresc lectură plăcută. E interesant!
Iar până ne lămurim încotro ne îndreptăm ca societate, am ales să ne identificăm cu cel mai important dintre modelele valoroase pe care am dori să le păstrăm în toate secolele ce vor urma – familia. De ziua noastră – 17 ani – scoatem în revistă 17 familii în care este soare, lumină și motivație.
Poate ne ajută să ne oprim puțin și să contemplăm viața.
Chiar și coperta am oferit-o unei familii – Familia Philip Morris Moldova. Sunt un model de comunicare sănătoasă, modernă, un model de prietenie și solidaritate cu care trăiesc transformarea. Indiferent că aveți o familie acasă sau la birou, această revistă este despre ea.
Lectură inteligentă în noua eră a comunicării digitale! Noi rămânem alături de cei care ne iubesc și, într-un veac de singurătate spirituală, sper să identificăm împreună noile repere ale spatelui drept.
Lasă un răspuns