Suntem… ca să fim!

Acum 17 ani, în perioada asta, am lansat prima ediţie VIP magazin. A fost o emoţie greu de povestit acum, pentru că 17 ani în urmă totul era altfel. Nicio revistă de limbă română pe piaţă, iar publicitatea într-un proces complicat de pruncie, fără o perspectivă clară a viitorului.

Noi, o echipă de nebuni frumoşi, pășeam pe un teren absolut necunoscut. Era un fel de a te arunca cu ochii închişi într-un neant în care crezi. Şi pentru care, chiar dacă nu-l cunoşti, îţi oferi tot timpul din lume să îl descoperi şi să îl explorezi. Am scos de atunci sute de coperţi, mii de interviuri, am crescut odată cu elitele şi am creat evenimente pline de emoţie, căldură şi gratitudine pentru oamenii şi companiile care ne-au fost alături. De fapt, totul e reciproc. Am avut nevoie unii de alţii ca SĂ FIM!

Dar asta a fost în… secolul trecut! Incredibil.

Acum e secolul 21. Alte generaţii, alt fel de a trăi, alt fel de a raiona şi chiar simţi. Nu ne putem vedea la evenimente, nu ne putem îmbrăţişa şi nici să bem şampanie de ziua noastră cu multă lume bucurându-se alături. Nu putem ieşi la restaurant. Nu ne mai putem vedea în familii numeroase cu bunici sănătoşi şi mulţi nepoţi, de Paşte şi nici de Crăciun.

Şi poate că tocmai de asta o revistă printată, aşa ca VIP magazin, poate fi o sărbătoare pentru un om privat de multe alte plăceri. O revistă cu miros de tipar şi texte inteligente, adevărate, ne şopteşte că viaţa continuă. În alt ritm, cu alte emoţii, dar continuă.

Mă bucură enorm oamenii care au acasă o măsuţă pentru reviste. Sau păstrează cele mai proaspete apariţii pe colţul din dreapta al mesei de la birou. Vedetele din toată lumea recunosc faptul că revistele printate le oferă mai multă plăcere acum, decât nişte ani în urmă. În pandemie, interviurile şi pozele din reviste te aduc parcă mai aproape de oameni, de viaţă.

În plus, cei care cumpără produsul nostru demonstrează respect şi admiraţie pentru munca celor implicaţi în aceste procese. Rămâneţi cu noi, abonaţi sau cumpăraţi revista pe www.vipmagazin.md, iar noi vom avea grijă să ţi-o aducem acasă cu un vin bun care să-ţi sporească plăcerea răsfoitului şi a lecturii.

Şi ediția asta e un spectacol, prin oamenii care au vorbit cu noi. Dorin Pavaloi, omul de pe copertă, conduce de 10 ani JTI Moldova şi nu l-am întâlnit niciodată până acum. Şi mai ziceam că oraşul e mic şi că ne cunoaştem cu toţii! Iar omul e de poveste. Avigdor Lieberman, basarabeanul de la Tel Aviv. Un model despre cum poţi ajunge unde vrei, indiferent de locul din care te tragi. Team Phylosophy! De data asta, echipa GANEA GROUP. O mână de oameni tineri şi neliniştiţi. Jos pălăria! Că tot vorbeam de secolul trecut, era un vis să ajungi pe o copertă! Veţi descoperi feţele pe care mizează televiziunile locale! Unele dintre prezentatoare vor deveni protagonistele celui mai important material din revistă. Voi în cine credeţi?
Lectură inspirată! O primăvară frumoasă să avem cu toţii!

                                                                                                                                Cu drag, Rodica Ciorănică

Abonează-te la articolele

Vip Magazin