Spre sfârşitul anului 2017 am evadat din tumultul urban şi am făcut o vizită la Complexul Istorico-Arhitectural „Manuc Bey” din Hânceşti. Acolo am fost întâmpinaţi de parfumul istoriei, arhitecturii de sute de ani, dar şi de domnul primar Alexandru Botnari.
Complexul include mai multe edificii cum ar fi Palatul lui Manuc, Casa Vechilului, Casa Iamandi, Clădirea Contesei, Castelul de Vânătoare, Turnul de Veghe.
Palatul te cucereşte nu doar prin grandoarea arhitecturală, dar şi prin poveştile spuse de ghidul complexului.
Manuc Bey era armean de naţionalitate (Emmanuel Mîrzoian). Pentru succesele obținute în cadrul Departamentului financiar al Imperiului Otoman, a primit titlul de bey. Fiind acuzat de trădare, ajunge în 1812 în Basarabia, iar de aici începe epoca de înflorire a complexului.
Cunoscutul arhitect Alexandru Bernardazzi a proiectat şi construit Castelul de Vânătoare. Aici se găsesc grădini de iarnă, turnuri şi un parc mic.
Până în anul 1940, aici erau găzduite arme şi trofee de la vânători. În timpul conducerii sovietice castelul a fost oficiu pentru gospodăria silvică.
Casa Vechilului a fost construită aproximativ în anii 1857-1858, iar în prezent a fost transformată într-un mic hotel.
Ţara noastră are locuri magice, iar noi trebuie doar să le descoperim, să la iubim şi să le promovăm!
(Foto: Andrei Mardari)
Lasă un răspuns