Să conduci o afacere în domeniul banilor e ca și în alte afaceri, doar că formula e prescurtată: nu e „bani – marfă – bani”, ci simplu „bani – bani”. Concurența e foarte acerbă, și nu mereu e etică și corectă. Dar dacă faci lucrurile mai diferit, reușești. E valabil și pentru Carmina Vicol, care s-a dezvoltat treptat și într-o direcție bine determinată, fără a se arunca în dreapta, apoi în stânga. E o strategie ce i se potrivește perfect acum și o face drept una dintre cele mai de succes femei de afaceri din Republica Moldova. Și asta pentru că preferă să-și canalizeze energia în lucruri noi și frumoase, decât să se tot uite prin părți și să-i copieze pe alții.
Carmina Vicol: Director general al companiei financiare „Prime Capital”, Membră onorifică a asociaţiei femeilor antreprenoare din Moldova (AFAM), președinte AMCHAM (CAMERA AMERICANĂ DE COMERȚ)
Nu știu ce înseamnă să te reinventezi, după mine e o noțiune „la modă”, dar fără prea mult sens în spate. Noi toată viață ne construim și ne descoperim pe noi înșine. Este un proces continuu și asta determină dezvoltarea ta ca personalitate.
Nu m-am trezit într-o dimineață diferită, schimbarea are loc mereu, puțin câte puțin șlefuiesc toate fațetele pentru a vedea mai bine lumina soarelui și a admira frumosul vieții.
Cred că cel mai greu moment din cariera mea încă urmează, este vorba despre decizia de a spune STOP și de a merge pe altă cale. Nu știu când va fi acest moment, dar sunt sigură că va veni.
Mi-e dificil ca femeie să țin în balanță și armonie toate aspectele vieții, rămânând în același timp femeie: mă refer la familie, realizare personală, carieră, activitate socială și toate celelalte.
Fiicele mele îmi sunt și cele mai apropiate prietene. Cu ele îmi împărtășesc și bucuriile, și problemele, și obțin mereu sfaturi valoroase și obiective. Ele îmi cunosc gusturile, visele și chiar uneori le pot anticipa.
Creierul nostru adesea creează iluzii de fericire, care se spulberă fără a lăsa vreo urmă. Adevăratele clipe de fericire sunt simple și vin nu neapărat când le aștepți sau când îți pare că ai adunat toate ingredientele necesare. Poate fi un sentiment de împlinire, de satisfacție, dar nu este fericire. Fericirea e ca o sclipire, când îți zboară fluturașii prin stomac. Învăț să fiu fericită anume în acest mod.
Mereu am o listă neterminabilă de planuri pentru timpul liber. Dar timpul e dozat și mereu trebuie să aleg cum să-l folosesc cât mai rațional și cu plăcere. Îmi place să pictez, să citesc, să călătoresc, să gătesc, să comunic cu familia sau prietenii și să studiez ceva nou. Mereu găsesc câte un domeniu care mă captivează și vreau să-l înțeleg, în așa mod caut literatură, iau cursuri, discut cu profesioniștii. Sunt atâtea lucruri minunate pe care ni le oferă viața!!!
De obicei, când ești mic visele se limitează la ceea ce vezi, ce cunoști. Nu cred că visam să activez în finanțe, deși tot timpul îmi plăceau cifrele și logica.
La început de carieră nu-mi ajungea încredere în forțele proprii, mă gândeam mereu că nu e locul meu, că nu sunt suficient de bună, experimentată, îmi era frică de eșec. Asta, desigur, m-a făcut să ratez anumite oportunități pe care le vedeam clar (acum o pot spune cu certitudine!), dar nu îndrăzneam să fac pasul.
Încerc să trăiesc cu prezentul, câte o dată mai alunec în viitor cu vise și planuri. Dar nu stau să scotocesc în trecut și să-mi dezgrop regretele. Orice s-a întâmplat, s-a întâmplat deja! Și mai mult ca precis, că a fost un scop anume în această întâmplare. Îți înveți lecția și mergi mai departe!
Libertatea ne-o definim noi singuri. Pentru mine este mai degrabă o stare interioară, decât dependență de factori externi. În viața de zi cu zi noi interacționăm mereu cu cineva sau ceva, care ne creează anumite legături. Dar trebuie să putem păstră Eul interior și libertatea de a fi noi înșine.
Eu sunt persoana căreia nu-i plac limitele impuse de cineva. În schimb, am propriile standarde, care cred că sunt destul de înalte. Astfel, îmi stabilesc singură barierele, care știu că le pot încălca, dar nu doresc să le încalc. Asta mă face să mă simt liberă.
Se mai întâmplă să mai sară „ciobulețe” pe la cotituri, dar…, de fapt, mă refac repede și merg înainte.