Vera Nastasiu este fondatoarea site-ului Dicţie.md, primul de acest gen în Republica Moldova. Antrenoarea de dicţie și discurs public, cu șapte ani de experienţă în acest domeniu, sute de traininguri livrate, mii de ore de curs în ţară și peste hotare, se lasă descoperită într-o discuţie despre Gloria ei, emoţiile și poveștile oamenilor care îi fac viaţa mai frumoasă.
De ce dicţie și discurs public?
Pentru că așa îi pot ajuta pe oameni să exceleze, să se reinventeze, să schimbe paradigme, curente, valori, să devină generatori de opinii. Lucrez cu oameni deosebiţi, care nu se tem să se autodepășească. Ţi-e mai mare dragul să fii înconjurat de ei. Deci, sunt un om care muncește cu plăcere.
Ce apreciezi la oameni, emoţia sau povestea?
Emoţia nu poate exista fără poveste. Și trebuie să le mulţumesc oamenilor care au apărut sau pe care i-am acceptat în viaţa mea, pentru emoţiile frumoase pe care mi le oferă. În viaţă analizăm, schimbăm planuri din mers, renunţăm la control, disciplină, și uităm să investim în emoţii. Cred că doar așa oamenii pot fi cuceriţi, prin pasiunea de a trăi.
Fericirea este…?
…în noi, niciodată în jurul nostru, că bine spunea Mihail Sadoveanu. De obicei, trăim momentul fericirii în prezent sau îl conștientizăm la ceva timp după trăirea lui: „Abia acum mi-am dat seama că atunci eram, de fapt, fericit”. Cred că fericirea este o opţiune. Și învăţ zilnic să nu pierd oameni, părţi din ei, șanse.
Fetiţa ta, Gloria, este gloria ta?
Da, în urmă cu aproape șapte ani, totul a devenit măreţ, frumos și important în viaţa mea. Eu, copleșită, mirată și încântată, am adus pe lume un omuleţ care m-a ajutat să privesc mai departe. Și am găsit doi ochi care să-mi confirme că totul din jur e măreţ, frumos și important. Am respirat adânc, mi-am dat seama că am pământ sub picioare, am luat mânuţa ei în palma mea și am decis să mergem împreună mai departe.
Ce cărţi te inspiră?
Astea sunt niște întâmplări frumoase, neverosimile, năucitoare. În ele am descoperit caractere pe care le-am proiectat în alţi oameni în viaţa reală. Citesc mult, nu pentru că aș vrea să bifez în faţa cuiva această performanţă, dar pentru că acolo pot construi, căuta, întreba.
Ce regreţi cel mai mult?
Că am stat foarte puţin cu tata. Vorbesc rar sau deloc despre el. Regret că n-am preţuit clipele de atunci. Eu chiar am crezut că tata va trăi o veșnicie. Dar în viaţă sunt lucruri pe care nu le putem influenţa. Ele, pur și simplu, se întâmplă.
Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult să îl vezi schimbat la oameni?
Atitudinea. Totul în viaţa asta pornește de la atitudine. Este unicul ingredient care te poate face curajos, ambiţios, perseverent. Așa ajungem să ne dezvoltăm calităţi mai importante decât înţelepciunea, talentul și frumuseţea, cum ar fi bunăvoinţa.
Ţi s-a întâmplat vreodată să te arunci cu capul înainte din cauza unui vis în care alţii nu credeau?
Da, atunci când am decis să lansez proiectul Dicţie.md.
Aveam foarte mulţi sceptici în jurul meu, care au și dispărut tot atunci. Nici n-am stat să văd pe unde s-au risipit. Eu mi-am văzut de drum, cu toată avalanșa de activităţi pe care trebuia să o coordonez. Mi-am reorganizat viaţa de familie, am dat peste cap programul alor mei, am curtat oameni buni pentru echipa mea și am pornit la drum, negociind fiecare pas, calculând și construind zilnic, fără grabă, dar cu încredere. Atunci am înţeles că oamenii o să-ţi ierte în viaţă orice, singurul lucru pe care nu ţi-l vor ierta este succesul.
Ce ai învăţat până la 30 de ani?
Am învăţat că toată viaţa… am de învăţat, că uneori trebuie să fac și alegeri riscante, să mulţumesc pentru ce am și să dau mai departe.
Ce ar trebui să știe în primul rând cititorii noștri despre tine?
Că sunt un om liber.
Lasă un răspuns