VIP magazin revine, așa cum deja v-a obișnuit în fiecare an, cu gala Top Brands 2023. După câteva luni de analiză, lucru intens, dar și voting, suntem gata să premiem brandurile pe care le respectați. Evenimentul va avea loc duminică, 4 februarie, la Radisson Blu Leogrand.
Cu fiecare an, categorii noi intră în top, ceea ce demonstrează că lumea evoluează în ritmuri imprevizibile, iar piaţa dictează apariţia unor afaceri necesitatea cărora ar fi fost greu de anticipat câțiva ani în urmă.
Scopul proiectului este să scoată în evidenţă succesele din anul 2023 companiilor tinere, companiilor cu decenii în spate, corporațiilor străine ce cred în economia Republicii Moldova și investesc aici, la noi acasă. S-au ales brandurile care au fost cele mai zgomotoase și ambițioase în 2023. Care au schimbat ceva sau care au fost cele mai curajoase și au susținut cu brio încercările ultimilor ani.
Atmosfera evenimentului va fi întreținută de muzica live interpretată de Moldovan National Youth Orchestra, în frunte cu dirijorul Adriano Marian.
Partenerii generali ai evenimentului: MAIB, INAMSTRO, HORA VILLAGE.
Parteneri: ORANGE, Land of Basarabia, Linella, Naline Mobili, Sofi Luxury, Ocean Fish, Papirus, Casa Rinaldi, Bridge – Business Solutionsm, Julius Meinl, Dulcinella, Birds & Flowers, Belle Amour, Nova Event, Elegance Studio.
Dress Code: Cocktail.
Acesta este un eveniment pe bază de invitație.
Lasă un răspuns