„Să lăsăm comparaţia să fie doar o figură de stil”, îmi mărturisea Corina, în timp ce o ascultam cu maximă atenţie cum povesteşte viaţa ei, ca o peliculă de film inspirată din cele mai inedite experienţe. Şi toate ale ei. Să vrei să cucereşti continentul american, apoi să tai din vis ca un chirurg, totul pentru a lansa o afacere aici, acasă, totul pentru a oferi o valoare cifrei zero că da, se poate de trăit de la zero.
Corina Muntean: fondatoarea şcolii „Friendly School”
Foto: Alex Iordache
Sunt născută pe cinci octombrie, de Ziua Profesorilor. Părinţii mei nu sunt din această breaslă, dar am rude dedicate pedagogiei şi chiar e o profesie nobilă. Să ştii că am trecut prin atâtea experienţe până la Friendly School, încât lejer aş putea lansa o serie de cărţi despre viaţa mea. Simt că va fi un bestseller! Proiectul meu a apărut când piaţa de profil era încă timidă, dar promiţătoare. Eu îmi respect colegii şi, odată cu această pandemie, noi toţi am fost muşcaţi de efectele ei. Însă, paradoxal, perioada respectivă mi-a animat flexibilitatea.
Am vrut la 30 de ani să îi spun „Hello” Americii. Chiar am investit mii de dolari pentru acte. Voiam să fiu un cetăţean cu documente legale. Timp de 6 luni am obţinut Green Card, un adevărat noroc, pe bune. Cred că am trecut printr-un surmenaj şi am decis că trebuie să resetez unele priorităţi. America a fost destinaţia mea în urma activităţii de profesor la o firmă de recrutări de studenţi pentru programul Work&Travel. Eram anul doi la master, am riscat mult, dar nu regret. M-am trezit acolo cu două joburi, apoi reveneam acasă pentru munca de la agenţie. O performanţă a fost să am o slujbă de oficiu, unde ofeream suport studenţilor care ajungeau în SUA. Toţi erau uimiţi de succesul meu.
Magnitudinea reîntoarcerii a fost puternică. Era anul 2016. Eu simţeam că sunt născută să aduc lumină minţilor de aici. Eram cam depresivă, simţeam un şoc cultural enorm. Dar, dacă mă arunc în braţele hazardului, joc până la final. Am observat cum multe persoane din ţară, fiind în culmea succesului, au abandonat tot şi au emigrat. Şi chiar mă uitam la ele ca modele de viaţă. Dar nu trebuie să compari viaţa ta cu a altora. Fiecare cu destinul său. Nu compara turismul cu traiul într-o anumită ţară.
Creierul meu nu a dormit nici în pandemie! Noi am fost şcoala de limbi străine a diasporei, având elevi şi din străinătate. Studiam online. Chiar dacă perioada dată ne-a furat dreptul de a fi, eu am vrut să demonstrez că oamenii pot învinge orice barieră. Proiectul meu, iniţiat în 2017 a trecut prin varii metamorfoze. Şi eu tot. Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Îmi ador elevii mei, cei care ne sunt alături chiar şi în mediul online. Pe 11 martie 2020 am pus temporar zăvorul la şcoală. Dar nu vreau să cedez. Eu am generat idei şi în pandemie. Nu doresc acum să dezvolt subiectul cheltuielilor sau alte sume, eu sunt optimistă! Eu am o echipă de milioane, gata să facă faţă provocărilor. Suntem online sută la sută. Ne este dor de şcoală, dar vom reveni. O să vedeţi!
Îmi e dor de iureşul din săli, de oamenii din offline, să văd dinamismul, oameni care vor să înveţe, sunt însetaţi de cunoştinţe. Eu făceam mini filmuleţe pe social media cu lecţii de engleză. Mă aranjam, mă pregăteam ca o adevărată profesoară pentru a merge la job. Iar dacă lipseam, reacţiile erau imediate şi lumea întreba unde am dispărut! Eu am încercat să mă salvez pe mine, în primul rând. Barca depinde de cum e căpitanul. Vor veni şi ape mai line pentru noi!