COVER STORY| IGAL KATSIF: „Viața pe valurile fericirii mele” #4

Antreprenor, reprezentantul brandurilor Benetton, Sisley, Tous și Furla în Moldova

LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL… Eram la început de cale în afaceri și, în virtutea unor circumstanțe, m-am înscris la o celebră în Est ghicitoare în zaț de cafea. În ciuda programării, am stat în rând mult peste timpul stabilit. Într-un final, am ajuns la ea și, printre alte lucruri, mi-a dezvăluit numele a două persoane care urmau să-și lase amprenta pe succesele mele de mai târziu. Totul s-a întâmplat exact cum a prezis!

Dar asta e partea mistică a poveștii…

În realitate totul a început fără vreun plan anume, încercam marea cu degetul. Pe alocuri îmi reușea, pe de altă parte nu prea. Oricum, lucram mult la început și presupun că la baza reușitei mele a fost munca asiduă, pe care perseverența mea a transformat-o în experiență. Iar munca, experiența și insistența – tot timpul înseamnă succes.

Or, succesul nu poate fi stabil fără încredere și onestitate în relații. Sinceritate în relația cu partenerii, cu echipa, care e mereu în spatele tău și care e mereu gata să meargă după tine și în luptă, dar și într-o misiune de cercetare. Și e foarte important să fii onest nu doar în relația cu lumea exterioară, la fel de mult contează să fii sincer cu tine însuți.

SUNTEM CU TOȚII COPIII NATURII… Și ne coacem treptat, exact ca niște fructe. Doar că unele se coc încet, iar altele – foarte repede. Unele, nesuportând presiunea lumii exterioare, „ies din cursă”… Se coc prematur și cad… Probabil că de asta eu încă nu m-am „copt” – mi-e frică de consecințe. (zâmbește) Las să se „coacă” fructul din mine mai lent, dar, poate că în altă calitate. Cea de consultant, sau mentor, sau de profesor.

MAI E CEVA – CÂND AJUNGI LA UN ANUMIT GRAD DE MATURITATE, E RISCANT SĂ IEI DECIZII. Riscurile asumate sunt demult în urmă, iar cel mai mare risc din viața mea a fost când m-am reorientat de la profilul tehnic la cel comercial. Aceasta a fost o turnură la 180 de grade. Aș fi putut să nu fac asta. Cariera tehnică era destul de remarcabilă. Dar asta e altă istorie…

CEEA CE CE AȘ FI PUTUT SĂ FAC ȘI NU AM FĂCUT, E CÂND ÎN ACTIVITATEA DE COMERȚ APĂRUSERĂ CÂȚIVA OAMENI NEPOTRIVIȚI. La furie, am fost gata să îi înlocuiesc, dar m-am calmat și nu am făcut asta. Nu regret nici azi această decizie.

AM ÎNȚELES CÂT DE IMPORTANT ESTE SĂ NU PERMIȚI OAMENILOR RĂI SĂ PĂTRUNDĂ ÎN ECHIPĂ. Exemplul prost este contagios, mai cu seamă atunci când este făcut pe la spate, împotriva voinței tale. Este ca o molimă care ar putea să-ți distrugă echipa din interior. Dar unde este răul – este și binele, și dacă acestor oameni nu le-a reușit să te „îngroape” – o să ieși din situațiile de acest gen mult mai puternic, mai înțelept și mai de succes.

CÂND TRĂIEȘTI ONEST, FĂRĂ SĂ TRĂDEZI, OAMENII GÂNDESC BINE DESPRE TINE… Îmi amintesc o poveste reală pe care bunicul meu, stomatolog, mi-o spunea în copilărie. În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, nu a reușit să termine protezarea unui dinte, a trebuit să se ascundă. Bunelul a purtat bucățica ceea de aur prin război, nenorociri și lipsuri, ca apoi, după sfârșitul urgiei să-l găsească pe pacient și să-i instaleze coronița pe dinte. Din toată Moldova veneau la el atât cât era în viață, cât și încă 20 de ani după ce s-a stins, la mormânt, să-i cinstească memoria. Sunt martorul ocular. Mi-aș dori o viață la fel de demnă, însă fiecare își are dansul său solo în fața destinului.

Igal…

Ce este succesul?

Succesul este ceea ce ți-ai dorit și ai atins în cel mai bun mod cu putință, și asta a fost apreciat. Contează să nu te lași pradă emoțiilor – nici atunci când ești lăudat, nici când ești criticat. Acceptă totul cu bunăvoință și atitudine pozitivă. Orice fenomen sau eveniment din viața ta trebuie înțeles.

Când lucrurile ascunse ale vieții încep să devină clare și ai depășit niște obstacole, devii mult mai motivat să mergi mai departe și cu mai multă încredere. Fără atitudine pozitivă și motivație, nu poți câștiga bătălii semnificative. Iar rezultatele obținute, ca o reacție în lanț, creează pozitivism și motivație. Este un proces nesfârșit, nu în zadar romanii antici se conduceau după zicala: „Cât respir – sper!”

Ce experiență culturală v-a influențat personalitatea?

Cel puțin pentru noi, cei născuți în URSS, o importanță mare în formarea personalității o aveau marile opere literare și ecranizările acestora. Pentru mine, un rol cardinal în dezvoltarea verticalității personale l-a jucat filmul Izvorul (The Fountainhead), din 1949. Pe parcursul filmului vedem că personajul central este amenințat și agresat, dar depășește totul și-și atinge scopul. Încă sunt marcat de marea operă a lui V. Hugo, Mizerabilii. Această carte a devenit manualul meu de viață.

Ce presupune cunoașterea vieții și autocunoașterea?

Cunoașterea vieții este strâns legată de cunoașterea sinelui și de înțelegerea propriei persoane. Și, de asemenea, trebuie să înțelegi clar ce-ți dorești cu adevărat și cum vrei să se materializeze acest lucru. Și, dacă ai dreptate, trebuie, în primul rând, să te respecți pe tine însuți. Să-ți scrii propriul scenariu de cunoaștere și să-ți alegi o cale demnă pentru a-ți atinge scopul. Aceasta este adevărata viață. Și toată constă în depășirea dificultăților, obstacolelor și sinelui. Aceasta e imposibil fără autocunoaștere. Și așa, pas cu pas, te dezvolți ca personalitate. Cred că acest lucru este foarte important în a-ți realiza ideile. Dar mai importantă este munca asiduă, fără cruțare. În cele din urmă, aceasta garantează în mare măsură succesul.

Dar tot ce spun eu, nu sunt sfaturi. Fiecare om trebuie să-și trăiască propria viață. Iar viața este imposibilă fără dragoste. Nu există viață bună fără o dragoste bună. Și un job bun este imposibil fără dragoste și pasiune. Și pentru orice trebuie să lupți. Fără luptă, nu iese nimic de calitate. Iar când a fost nevoie de luptă, mereu m-am transformat în locomotivă, care îi trage pe toți după sine. Ca Baronul Munchausen.

Dacă ați putea petrece o săptămână fără nicio responsabilitate, ce ați face cu timpul liber?

Omul totuși nu e o mașină, este o ființă fragilă, obosește și are nevoie să își refacă forțele. Și aici, nu demult, soția mea și, totodată, partenera mea de afaceri, a descoperit expresia „dolce far niente” – nu faci nimic și ai plăcere din asta. Dulceața acestei leneviri conștiente este astăzi cea mai preferată modalitate de a mă relaxa. Nu există ceva mai bun pentru a te odihni în timpul liber, care este atât de puțin.

Care este cel mai frumos loc din lume?

Acolo unde ai trăit multe emoții frumoase și te-ai odihnit bine… Eu am multe astfel de locuri!

Dacă ar fi să scrieți o carte despre viața dvs., care ar fi titlul și care ar fi mesajul principal pentru cititori? Altfel spus… oferiți un titlu Poveștii dvs. de copertă.

Cred că viața se constituie din momente mărunte, banale sau interesante. Fiecare le percepe cum vrea, după propriul gust. Eu țin să cred că viața constă din momente mici și obișnuite, dar captivante. Și doar așa ea pare atrăgătoare, plină de creativitate și fericire. Credeam că toată această idee ar putea avea titlul „Pe valurile vieții mele”, dar acum înțeleg că ar fi mai corect să se numească – „Viața pe valurile fericirii mele”.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin