COVER STORY| ROGER GLADEI: „Un perpetuum în eternitate” #5

Avocat, Biroul asociat de avocaţi „Gladei și Partenerii”

UN GÂND, O EMOȚIE, UN SENTIMENT. NU ȘTIU DACĂ A FOST UNUL SAU CÂTEVA LA ÎNCEPUTURILE CĂII MELE, MAI DEGRABĂ UN CALEIDOSCOP MULTICOLOR AL CLIPELOR AMPRENTATE PE TRĂIRI. Le-am așezat pe toate pe portativul vieții, le-am decupat cu grijă și atașat în peisajul meu, așa cum decupam în copilărire pozele cu exerciții de body-building și le lipeam pe paginile unui caiet de 48 de foi. Cred că, în sinteză, cei trei piloni pe care am construit istoria mea sunt dragostea părinților, ochii larg deschiși (la ochii minții mă refer) și simțul acut al dreptății, al adevărului.

OMENIA, SPRE DEOSEBIRE DE OMENIRE, NU ARE VÂRSTĂ SAU GENERAȚIE. Mi-am dat seama deunăzi, când am avut o problemă cu un afacerist în vârstă, care evita comunicarea directă. Prima reacție, a apărătorului din mine, a fost să-l pun la punct, dacă nu eu atunci cine, apoi însă m-am lăsat păgubaș, Dumnezeu să ne judece. Nu săpa groapa altuia sau ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Este a doua lecție testată la prima persoană. E strâns legată de prima, ține de modul în care Universul răspunde la faptele, dar și gândurile noastre.

SUNT UN DECELUȘ PERPETUU, ACUM MAI MULT CA NICIODATĂ. Să accepți că nu știi este un semn al inteligenței – bine ochit de Jerzy Lec, unul din gânditorii mei preferați. Pomul vieții este veșnic verde și mlădios, fructul copt ori e rupt, ori se alterează repede. Prefer să rămân verde deci, tot mai verde și greu de procesat.

AȘ FI PUTUT TRĂI VIAȚA ALTFEL, CEL PUȚIN UNELE EVENIMENTE. ADICĂ, SĂ SARI PE O ALTĂ LINIE A VIEȚII, VORBA EZOTERICULUI, DOAR LINII SUNT INFINIT DE MULTE. Ce nu știu însă este dacă mi-aș fi dorit asta. Bine, unele evenimente la sigur, nu și viața probabil.

Mai nou, am învățat că fiecare zi e o nouă viață. Sună banal, am auzit acest motto demult, dar abia acum, după niscaiva ani în spate, am început să-l trăiesc pe bune.

În esență, sunt om statornic, stabil, taur adevărat, dacă s-o iau după zodie. Avem noi taurii două calități aparent opuse: capul plecat, pe care tot încearcă unii mai șmecheri să arunce căpăstrul, și spiritul liber, care ne face de neîmblânzit. Dacă ești cinstit și bun cu el, ai parte de un prieten fidel și generos, dacă ești ipocrit și profitor – îți zboară sandalele. Stabilitatea asta însă mă provoacă la incertitudine. Începusem mai demult să flirtez cu incertitudinea, dar am acceptat-o pe deplin în viața mea doar după ce am realizat că ea te tine viguros, tânăr dacă vrei. Trăiești și faci schimbarea în fiecare zi, deci nu mai ai regrete.

SUCCESUL ESTE UN EFECT, UN PUNCT FINAL, EU ÎNSĂ IUBESC PARCURSUL, MIȘCAREA. Viața este un joc infinit, în termenii lui Simon Sinek, nu există învingători și învinși. Succesul tău de regulă este eșecul cuiva, în special dacă ești avocat pledant. Prefer realizarea, achivement, mai mult decât succesul. Este perpetuă, vibrantă, energizantă. Japonezii au o cale pentru asta, Ikigai, cu 4 întrebări-etape: ce iubești (care ți-i pasiunea), la ce ești bun, ce vrea lumea și, în final, pentru ce iei bani. Nu-i de mirare că tot ei au introdus ideea de arigato inarigato out – mulțumesc când banii intră, mulțumesc când banii pleacă.

CEL MAI IMPORTANT ÎN CĂLĂTORIA DE AUTOCUNOAȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ ESTE SĂ FII GOL, ÎN SENSUL LIPSEI DE PREJUDECĂȚI ȘI DE „EU ȘTIU”. Ați observat că mulți oameni încep prin „Eu sunt așa o persoană..”. Me-me-me (adică „eu-eu-eu”, vorba aceluiași Simon Sinek), dacă începi cu asta, dialogul se transformă în monolog, iar Julian (călugărul care a vândut Ferrari) din tine nu va mai vedea inima trandafirului din Sivana.

A fi smerit nu înseamnă însă a fi docil, este smerenia voinicului lui Castaneda, vine din caracter, din verticalitate, nu din trufie sau frică limbică. Mai mult decât a fi homo sapiens contează să fii homo erectus, să stai drept indiferent de intemperii. Poate de asta nu pot tolera falsul și ipocrizia, imediat trec la acțiune.

La urma urmei, oare nu încăpem noi toți sub Căciula lui Guguță, așa cum încăpeau cei din satul Trei Iezi ai regretatului Spiridon Vangheli (învățătorul de școală al mamei mele, la Năpădeni)? La urma urmei, toți suntem copiii iubiți ai lui Dumnezeu.

ECHILIBRU ÎNTRE VIAȚA PROFESIONALĂ ȘI CEA PERSONALĂ EXISTĂ (SAU NU) ATUNCI CÂND SUNT DOUĂ LUCRURI OPUSE, ÎN VIAȚĂ E MAI IMPORTANTĂ ARMONIA. Diferența e finuță, după mine prima, echilibrul, înseamnă pace după război, cu un ex-dușman, prefixul „ex” deseori fiind relativ sau provizoriu. Armonia însă ține de fluxul perpetuu, de sinergie, când 1+1=3. Adică, nu opui viața profesională celei personale, pentru că nu există 2 vieți. Dimpotrivă, hrănești una din alta, de fapt ele se hrănesc singure, așa cum ziua pregătește noaptea, iar noaptea dă viață zilei, sau cum pământul și plantele ori animalele se alimentează reciproc.

Munca, creația, poate fi un chin sau o bucurie, după cum evacuarea unui tomberon este o bucurie pentru locatari dar un necaz pentru un boschetar. Doar că omul străzii de regulă n-a ales să fie boschetar, iar cei care se chinuie muncind, o fac deliberat.

Inspirația, muza, este o cucoană rafinată, nu se dă pe mâna oricui. Poate pe timpul lui Edison geniul și era 99% transpirație și 1% inspirație, în era AI e mai bine să lăsăm chat-boții să transpire, ei oricum nu au suflet, deci sursă pentru inspirație. Noi oamenii poate între timp căutăm și descoperim Inima Trandafirului și trecem de la „Nu cred până nu văd” la „Nu văd (făcut) până nu cred”.

Un sfat? Unul bun l-a dat Sfântul Ioan Gură de Aur părinților: nu lăsa copiilor avere, ci lasă-le virtutea. Jerzy Lec a zis-o în alte cuvinte: nu educa copilul să fie bogat, educă-l să fie fericit, așa va ști valoarea lucrurilor, nu prețul lor.

Roger…

Ce te face să iubești necondiționat și nemărginit?

Simțul libertății.

Cum ești când iubești?

Gol și plin în același timp.

Cum ești când lupți? Și în general, ce te face să lupți?

Lupt pentru (adevăr, dreptate, justiție), niciodată contra. Nu iubesc procesele în contradictoriu, sunt un fel de mici războaie, destructive și devastatoare. În lupa ideilor mor oameni – vorba aceluiași Jerzy Lec, conflictul din Ucraina e o probă elocventă. Ca avocat, prefer să previn litigiile mai mult decât să le câștig. La birou, căutăm soluțiile win-winmore for moregive to gain. Știu, nu se pretează la chipul avocatului comun, normal, dar a fi normal deja este plicticos și fad.

Care este cel mai mare risc pe care l-ai asumat și cum ți-a schimbat viața?

Chemare, aș zice, chiar dacă a comportat și o doză de risc. Cea de a face copii la o vârstă fragedă. Eram doi copii când a venit prima noastră fetiță, cea care a dat sens drumului vieții. Eram noi gata de parenting? Material – nu, cred că și psihologic nu prea. Doar că în loc să lamentăm și calculăm, am dat foc la ghete, am confecționat pampers-uri moldovenești (nu prea aveam bani pentru cele de import) și am făcut coadă la молочная кухня, unde erau produse cu prebiotice și probiotice. „Pune și carne, ai nevoie, ești bărbat” – îndemnul doamnei Vicepreședinte, stând în rând în cantina băncii, mi-l aminteam ulterior cu un soi de duioșie. Doar că la acel moment avansul din data de 15 a lunii nu prea îmi permitea s-o fac. La nașterea mezinei, Domnul Doctor mi-a șoptit pe sub mustață: ține-o tot așa, îți iese bine! Ok, vă iese, că nu nasc eu. Totuși, mesajul mi s-a înfipt în minte.

Ce obiceiuri ai dezvoltat pentru a rămâne pozitiv și motivat în viața de zi cu zi?

E simplu, seara practic recunoștința pentru tot ce mi-a adus ziua încheiată, iar dimineața o încep prin conectarea la cele 4 elemente. Diminețile de vară sunt ideale în acest sens: desculț în iarbă, cu privirea spre soare și cana mare cu apă în mâini.

„Prefer realizarea, achivement, mai mult decât succesul. Este perpetuă, vibrantă, energizantă.”

Care este cea mai interesantă experiență culturală pe care ai avut-o și cum te-a influențat?

India, la poalele muților Himalaya, unde energia feminină a Râului se contopește cu cea masculină a Muntelui. Rishikesh, capitala internațională a yoga, acolo unde au ajuns Eliade și Beatles, mi-a deschis mai multe cămări ale sufletului, despre existența cărora nici nu intuiam. Învățătorul meu spune că am fost yoghin într-o viață anterioară, de asta mi se dau aceste practici. Ei, yoghin nu știu, dar om de spirit – aș vrea să cred.

Ce loc din lume consideri că este cel mai frumos și de ce?

Cu certitudine, lumea din interior. E grădina lui Dumnezeu, în care el a pus sămânța și ne-a lăsat grădinar. Cum ai grijă, aceea crește. De altfel, de asta plecăm în călătorii, pentru a aduce flori noi în grădina sufletului.

Dacă ai putea petrece o săptămână fără nicio responsabilitate, ce ai face cu timpul tău liber?

O, asta e provocarea momentului. După ce ani de zile am tot acumulat responsabilități, iar cu ele și realizări, acum învăț să deleg, să mă împart cu alții. Sunt încă stângaci la acest capitol (deja am încredere, mă refer la colegii de birou, în special partenerii mei, dar încă îi mai dau cu double-check). Prima vreme, fără laptop în călătorii mă simțeam ca fără membre inferioare, acum intenționat nu-l iau, mă reeduc.

Cum îți menții relațiile de prietenie și ce înseamnă un prieten adevărat pentru tine?

În esență, există două feluri de interacțiune cu cei din jur: manipulare sau inspirație. Prietenii mă inspiră, știu că este reciproc, învățăm unul de la altul, fiecare are culoarea și savoarea sa. Vă spuneam că am intoleranță la ipocrizie și mizerie morală, deci aleg oamenii din jur cu inima, nu cu mintea sau buzunarul. Și dacă tot prietenia este floare rară, cere apă la rădăcini și fertilizare continuă. De asta ne vezi des în expediții, departe de casă, în care parcă și satsang-urile nocturne sunt mai sincere, mai dezgolite.

Povestește despre întâlnirea ta cu VIP magazin, ce colaborări au urmat și ce au însemnat pentru tine?

Întâlnirea a fost cu Rodica și Sergiu, nu cu revista, este creația lor. Avem un trecut comun, o tinerețe zbuciumată, ne-am format în același timpuri. Era oarecum firesc deci la un moment de restriște să accept o relație, una bazată pe reașezarea totală a conceptului de VIP. În loc de very important person – Valoare, Integritate, Profesionism.

Era pe la începutul lui 2020 cred, când selectam candidații pentru Omul Anului 2019. Mai multă lume bună, pe care i-am invitat personal să participe, strâmba din nas: știți, mi-a spus consiliera de imagine să nu mă bag, e glamour, e patos, bla-bla. Când au văzut după evenimentul de decernare câți oameni dintr-o bucată au urcat în scenă, s-a schimbat macazul: dac’ știam… Legendara minte din urmă.

De atunci sunt un soi de „laborator New VIP”, fetelor din redacție le place să testeze pe mine produsele noi: 50 de nuanțe (seria de interviuri existențiale), Casa VIP, VIP Spiritual. De la Omul Anului până la Top Sexi – mă antrenează în toate, iar eu accept cu plăcere, doar sunt la vârsta noilor provocări.

Ce ai vrea să cunoască, să țină minte lumea despre tine?

„Ești drept” – cuvintele profesoarei de dicție după o bătălie a ideilor în care am participat într-un platou TV m-au marcat. De ce să ne încovoiem însă dacă Dumnezeu ne-a creat verticali, homo erectus? De ce să învățăm a pierde dacă în viață ori câștigi ori înveți? Mai nou, învăț a practica smerenia, sacrificiul. De la binefacere până la sacrificiu este o totuși o distanță, prima este să dai din ce ai, a doua – să dai chiar dacă încă nu ai, adică să creezi pentru a da. O fundație face acte de binefacere, doar un om poate face sacrificiu pentru alți oameni. Ambele aduc bucurie, doar că a doua este una divină, sublimă.

Dacă ar fi să scrii o carte despre viața ta, care ar fi titlul și care ar fi mesajul principal pentru cititori? Altfel spus… oferă un titlu Poveștii tale de copertă.

Un perpetuum în eternitate – a titrat-o inspirat Maria, colega de la Istorie, într-un comentariu recent la o postare de-a mea, în care mă încordam să spun că încă nu știu ce este fericirea. A asociat-o cu spirala ADN-ului, în care fiecare cerc e la un nivel nou, diferit.

Foto: Natalia Mitereva

Abonează-te la articolele

Vip Magazin