Antreprenor, fondator Autospace, distribuitor oficial BMW, MINI, Honda, Mitsubishi
MAMA A FOST STEAUA MEA. DINTOTDEAUNA. Și atunci când îmi era alături, și acum, când mă veghează de sus. Gândul care m-a urmărit mereu a fost să nu-mi dezamăgesc părinții. Asta a fost lecția de acasă cu care am plecat în lume, când am vrut să mă înscriu la Institutul Agricol. Pentru că nu am trecut concursul, m-am dus să învăț măcar şoferia. Institutul l-am făcut mai târziu, prin corespondență. Și poate că tocmai asta m-a adus aici, unde nu am crezut să ajung vreodată. Cu echipa BMW am văzut jumătate de glob, am cutreierat Europa și Africa. Vă dați seama că nu pot să muncesc altfel decât din plăcere.
LECȚIA VIEȚII PE CARE AM ÎNVĂȚAT-O E HĂRNICIA, ÎN PRIMUL RÂND. Eram și fata, și băiatul părinților mei. Când veneam de la școală, găseam pe masă o listă cu sarcini pe care trebuia să le îndeplinesc – să dau apă la juncă, de mâncare la porci, să scot gâștele la păscut, să mai aduc și un sac de buruian… Până venea mama de la muncă, reușeam să curăț cartofii, să-i pun în apă și să aprind focul ca mama să se apuce de pregătit cina. Și, oricât ar fi de straniu, nici ea, nici tata nu m-au întrebat vreodată dacă mi-am făcut lecțiile. Era o lege nescrisă. Atunci a apărut următoarea lecție – responsabilitatea. Nu am scăpat niciodată de ea. E ca o pecete. Corectitudinea a venit la pachet. Întrebați pe oricine – sunt un om corect, chiar dacă asta nu întotdeauna convine.
CEL MAI IMPORTANT ÎN CĂLĂTORIA DE AUTOCUNOAȘTERE SUNT RĂDĂCINILE. Cei șapte ani de acasă. Să nu uiți de unde ai plecat și cine ești azi. Și ce ai de făcut pentru neamul și familia ta.
IUBESC MOLDOVA LA NEBUNIE. Mi-a plăcut să dansez și din clasa a patra am fost cel mai bun dansator din raionul Râbnița. La toate olimpiadele școlare dansam ,,Moldoveneasca”. Dacă merg la o nuntă, joc numaidecât. Când îmi iau concediu, nu rezist mai mult de o săptămână, mi se face repede dor de petreceri moldovenești, de cumetrii, de pescuit. Și nicăieri în lume nu pot sta prea mult. Vreau să ajung acasă cât mai repede.
CRED CĂ AM FĂCUT CUMVA UN CONTRACT DE LUNGĂ DURATĂ CU SUCCESUL. Nu lupt pentru succes. Știu cine sunt și societatea știe același lucru. Nu am de demonstrat nimic nimănui. Sunt bine cu mine. Sunt un om mai mult decât împlinit.
Victor…
Care este cel mai mare risc pe care l-ați asumat și cum v-a schimbat viața?
Să decid pentru rolul de importator al luxoaselor mașini BMW în cea mai săracă țară din Europa. Primul credit a însemnat un risc foarte mare. Taxele vamale erau de speriat, mașinile – scumpe. Nu vindeam nimic. Nu puteam dormi noaptea. Și tocmai acest risc mi-a adus cel mai mare succes, un succes continuu. Nu m-am rostogolit înapoi, deși nu pot spune că nu am avut momente sau etape dificile. Dar timpul mi-a arătat că am făcut mereu alegerile corecte, chiar dacă la acel moment, era greu de știut cum e mai bine.
Ce ați putut face, dar ați ales să nu faceți și să rămâneți în afara unei schimbări?
Aș fi putut să investesc mai devreme în acțiuni maib și să fiu acționarul principal. Dar nu mi-a permis contabila. Nu știam cum va evolua lumea. maib a avut cea mai mare creștere în ultimii ani, incredibilă.
Ce obiceiuri ați dezvoltat pentru a rămâne pozitiv și motivat în viața de zi cu zi?
Să vin în fiecare zi la muncă. Să vorbesc în fiecare zi cu echipa mea. Să ascult mereu în mașină muzica neamului meu. Sunt îndrăgostit de muzica populară, știți deja. Pot lăcrima la un concert al Lăutarilor sau al Orchestrei fraților Advahov. Nu mi-e rușine. Muzica asta mă ține cu picioarele bine înfipte în pământ, mă trimite mereu la rădăcini…
Dacă ați putea petrece o săptămână fără nicio responsabilitate, ce ați face cu timpul liber?
Mi-aș invita prietenii la vila de la Nistru. Am pescui. Am sta de vorbă. Am prieteni vechi de 30 sau 40 de ani. De o viață. Casa mea e oricând deschisă pentru prietenii adevărați. Ne sprijinim la nevoie, ne sunăm la bucurie, ne vedem când rupem o bucată de timp de undeva. Prietenii adevărați ar trebui să te înțeleagă tot timpul – și când spui da, și când spui nu.
Întâlnirea dvs. cu VIP magazin, cum și când a avut loc?
Ooo, a fost demult, prin 2006. Poate chiar mai devreme. În 2007, la un coniac bun, am oferit cred că cel mai personal interviu din viața mea și mi-am dat acordul să apar pe copertă alături de fiica mea Vera. E o amintire importantă pentru familia noastră.
Ce ați vrea să cunoască, să țină minte lumea despre dvs.?
Că sunt un om onest și corect. Și că, cuvântul e poate cel mai de preț bun al meu.
Dacă ar fi să scrieți o carte despre viața dvs., care ar fi titlul și care ar fi mesajul principal pentru cititori? Altfel spus… oferiți un titlu Poveștii dvs. de copertă.
Omul BMW. Sau „Omul cuvântului”. Omul de care mama și tata ar fi foarte mândri.
…Casa noastră de cultură era cea mai mare din Transnistria și eu visam să mă înscriu la cercul de muzică. Mama nu mi-a dat voie. „Muzicanții beau mult și mănâncă găluște, nu vreau să ajungi ca ei”, m-a avertizat ea și a închis subiectul. Pe mine însă mă rodea la inimă. Mă înfoiau cântările și frecventam cercul de muzică pe ascuns. Apropo, cântam binișor la trompetă. O ascundeam în podul cu fân și, când părinții nu erau acasă, cântam. A ținut până m-au pârât vecinii. „Cânți totuși?” m-a întrebat dezamăgită mama. „Ori te lepezi de muzică, ori te alung de la casă, alege.” Și m-am lepădat de muzică. Dar totuși mai speram că ajung măcar președinte de colhoz și să creez o orchestră în sat, cu instrumente adevărate și cu dansatori profesioniști… Președintele nostru de colhoz nu avea asemenea griji și eu speram că atunci când o să ajung în locul lui, o să mă ocup în primul rând de această problemă. Dar, bine, Dumnezeu a știut mai bine ce e mai bine pentru mine. Azi, repet, sunt Omul de care mama și tata ar fi foarte mândri.