Cristina Trînbaci
Când?…
Când se lasă cortina…
până a se lăsa
lumina
prinsă
de
întuneric
Nu e despre goliciune. E despre curaj și artă!
Ea nu se dezbracă – se descoperă. Rând pe rând, renunță la convenții, la frici, la filtrul social.
Împreună, vorbim despre roluri care te dezbracă de suflet, despre frumusețea fără oglindă, despre bărbați care știu să asculte și despre acea linie fină între artă și exces.
Mai greu decât să-ți expui trupul e să-ți lași sufletul descoperit.
Un interviu de Eugenia Ion
Fotografie: Victoria Wonka
MUAH: Eugenia Negrescu
Lenjerie: Vitta Prive
Să îmi spui sincer, care a fost primul tău gând când ți-am făcut această invitație?
Am rămas stupefiată… Sincer, e o provocare pentru mine.
Ce înseamnă pentru tine să fii „dezgolită” ca actriță – dincolo de sensul fizic?
A fi „dezgolită” ca actriță pentru mine nu are legătură cu hainele, ci cu renunțarea la toate măștile mele de zi cu zi. Înseamnă să-mi dau voie să simt fără filtre, să mă las văzută în toate vulnerabilitățile mele. În viața reală, poate m-ar speria. Pe scenă, uneori, devine mai greu să-ți lași sufletul descoperit decât să-ți expui trupul – pentru că în acel moment nu mai ai unde să te ascunzi.
Ai avut vreodată un rol în care ți-ai simțit sufletul mai expus decât trupul? Povestește-ne.
Ultimul meu rol pe care l-am creat, „Anna Karenina”, în regia Danielei Burlaca. Am depus mult suflet și efort. După unele reprezentații, rămâneam cu un nod în gât, cu ochii umezi, cu respirația grea – de parcă scena îmi ceruse un sacrificiu tăcut. E paradoxal, dar în acea „dezgolire”, publicul mă vedea mai clar, mai autentic. Poate pentru că, atunci când un actor își lasă sufletul la vedere, oamenii din sală simt că nu sunt singuri în fricile și durerile lor.
Există o linie fină între goliciune artistică și vulgaritate. Unde o trasezi tu?
Pentru mine, linia se trasează acolo unde dispare sensul. Goliciunea artistică are o justificare profundă, spune ceva despre personaj, despre condiția umană. Vulgaritatea, în schimb, apare când expunerea devine gratuită, când nu mai servește adevărul scenei.
Cum îți alegi proiectele care implică scene intime sau dezgolire fizică? Ce întrebări îți pui înainte?
În primul rând, mă întreb: Este necesară această scenă?
Goliciunea artistică spune adevărul. Vulgaritatea nu spune nimic.
Ce înseamnă pentru tine o femeie frumoasă?
E cea care poartă cu grație adevărul ei. Nu se teme de umbrele din ea, dar nu uită să-și aprindă lumina. Frumusețea ei nu ține de oglindă, ci de felul în care privește lumea.
Cum arată, pentru tine, un bărbat frumos? Și nu mă refer doar la fizic.
Un bărbat frumos e acela care știe să asculte cu adevărat. Care are forță, dar nu o dovedește prin control, ci prin prezență și respect. E cel care își cunoaște emoțiile și nu se rușinează de ele.
Ce admiri cel mai mult la un bărbat – și ce nu poți tolera niciodată?
Asumarea. Când un bărbat își asumă cine este, ce simte, ce face – fără scuze, dar cu responsabilitate. Ce nu pot tolera niciodată este lipsa de respect. Față de femei, față de sine, față de viață. Când cineva vorbește mult și face puțin.
Ești îndrăgostită?
Da
Nr: Hmm, știam noi. Se vede!
Cum te-a cucerit norocosul tău?
Prefer viața personală să fie privată.
Nr: Bine, nu insistăm…
Care e cartea ta preferată?
Jane Eyre de Charlotte Brontë.
Filmul preferat?
One day.
Ai un loc unde te refugiezi?
Acasă mă simt cel mai bine.
Un motto sau o expresie care te ghidează?
„Mergi până la capăt – chiar și când drumul începe în tine.”
Când ai un nod în gât și ochii umezi, înseamnă că ai fost sinceră.