De ce e bine să facem investiții imobiliare acum? Complexul Imobiliar ARTIMA, investiţia perfectă pentru viitorul familiei tale

Despre oportunitatea investiţiilor în imobiliare, revenirea din criză a pieţei de locuinţe, cele mai sigure idei de investiţii pe termen lung şi noutăţile în domeniu, vorbim cu Igor Panainti, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar  Inamstro,  care deschide mai multe paranteze.

Dle Panainti, cât de gravă este criza de pe piaţa imobiliară la moment şi dacă această este una reală?

Piața imobiliară își revine întotdeauna din orice criză. În urma vremurilor incerte, prețurile revin întotdeauna la normal, iar aprecierea revine pe drumul cel bun. În alte moduri de investiție, cum ar fi piața de valori, riscul de pierdere este omniprezent, dar imobiliarele oferă un control sporit asupra investiției. Proprietatea fiind un activ sigur ce poate fi valorificat mereu. 

Pandemia, iar mai nou şi conflictul din Ucraina, a blocat oamenii în luarea unor decizii atât de importante. E chiar un moment potrrivit pentru investiţii?

Ştiţi, nu putem cunoaşte ce va urma. Tot ce putem face este să credem ca raţiunea şi pacea vor câştiga, iar noi nu avem decât să avem grijă de ceea ce construim acasă, de viitorul familiei şi al copiilor. Rămânem cu toţii în ţară – şi companiile de construcţii, şi clienţii, iar în ultimile săptămâni nu putem să nu remarcăm o revenire a pieţii, o sporire a interesului cumpărătorilor pentru locuinţe. Lumea îşi continuă cursul, continua să îşi trăiască viaţa aşa cum este ea.

Ce sugestii sau recomandări are Inamstro pentru cei care vor să investească acasă?

În perioadele incerte, e cel mai potrivit să facem investiţii inteligente. Apartamentul este o necesitate, deoarece fiecare are nevoie de un spațiu unde să locuiască, iar investiția în imobiliare rezolvă această problemă și asigură viitorul. La moment, sunt în toi lucrările de construcţie pentru ansamblul rezidențial ARTIMA. Îl recomandăm din toată inima pentru investiţii, fie că sunteţi în ţară, sau în diaspora. Avantaje? O mulţime!

Artima se află  în apropierea a două parcuri – Alunelul și Dendrariu, în vecinătatea a cinci universități, numeroase licee și grădinițe publice și private. Este o construcție din cărămidă roșie Brikston, are o bună izolare fonică între apartamente, iar pentru geamuri am ales profilele germane REHAU. Izolarea termică a blocurilor rezidențiale este realizată cu vată minerală și fațadă Perlit, material modern cu calități exeptionale de termoizolare și rezistență la foc.
Complexul va avea curte închisă cu acces securizat doar pentru locatari. În interiorul curții spațiul este fără bariere, ceea ce presupune că poți ajunge cu căruciorul în orice colț al ogrăzii fără să ridici sau să cobori scări.

Amplasarea ARTIMA este potrivită pentru o posibilă închiriere a apartamentului în care ați investit, iar chiriile tind să crească în timp, ceea ce duce la un flux de numerar mai mare.

Ce spune statistica dvs. internă despre tipul de investitori în complexul  locativ Artima? Cine sunt aceștia?

Acoperim toate tipajele de investitori. Familiile tinere cu copii, tinerii care-şi fac studiile în capitală, maturii aflaţi în căutarea unui apartament mai spațios, moldovenii din diasporă care vor să revină în țară, dar cel mai mult ne bucură vărstnicii care investesc  în complexul locativ Artima.  Vă spun un mic secret.  Odată cu trecerea timpului, puteți câștiga mai mult capital. Investiți acum, iar când vă pensionaţi, puteți vinde proprietatea și puteți folosi profiturile pentru a fi asigurați la bătrâneţe.

Noi numim astfel de planuri: Pensionare strategică.  Nu puneți bani deoparte într-un cont, dar investiți într-un spațiu locativ care vă va furniza venituri lunar stabile din chirie.

Căt de oportună este investiția imobiliară în aceste zile?

Valorile imobiliarelor cresc întotdeauna în timp. Cu o investiție bună, puteți obține un profit considerabil atunci când va veni timpul să vindeți. Complexul de apartamente ARTIMA este amplasat în una din cele mai dezvoltate zone ale Chisinăului, pe strada Calea Ieșilor. În imediata apropiere a complexului se alfă centrele Zitymall, Zorile, Fourchette și instituții cu destinații sociale – grădinițe, licee sau universități. Amplasarea este potrivită pentru o posibilă închiriere a apartamentului în care ați investit, iar chiriile tind să crească în timp, ceea ce duce la un flux de numerar mai mare. Este evident, cu cât vă păstrați mai mult timp bunurile imobiliare, cu atât veți câștiga mai mulți bani.

De ce recomandaţi să investim în Complexul Artima?

 În primul rănd, imobilul oferă o capacitate considerabilă de a genera fluxuri de numerar. Un venit lunar constant din chirie este un stimulent excelent pentru venitul pasiv și oferă investitorului securitate financiară pe termen lung. Acesta este un mare plus pentru cei care aleg să facă investiția cu scopul de a-şi mări beneficiul financiar. Dar şi cei care vor să investească banii într-o locuință personală o pot face cu încredere. Inamstro îmbină cu succes o vastă experiență în construcții de imobile cu perfecționismul executării lucrărilor.  De la obiecte industriale de complexitate sporită, până la complexe locative confortabile, unde fiecare se simte cu adevărat acasă. Compania de construcții Inamstro se poate mândri cu multiple proiecte finalizate cu succes în patru țări. Complexul locativ Artima înglobează toată experiența noastră în oferirea unor spații locative calitative și confortabile,

Poate oricine să facă o investiție imobiliară în complexul locativ Artima? Chiar şi cei care din diverse motive nu pot apela la un credit bancar?

Nu trebuie să fii un anumit tip de persoană sau să ai un anumit statut financiar pentru a investi în imobiliare. Noi avem soluţii pentru fiecare. Le putem identifica împreună, în funcţie de posibilităţile celui care vrea să cumpere.

În acest context, vrem să mulţumim proprietarilor din primele trei blocuri pentru aprecierea avantajelor acestui proiect. Ei au remarcat aspectul architectural inedit şi modern, locaţia ultradezvoltată, standardele înalte de construcţie, materialele care corespund cerinţelor europene.

Şi mai venim cu o noutate îmbucurătoare: continuăm dezvoltarea proiectului cu lansarea construcţiei şi începutul vânzărilor în cel de-al patrulea bloc. Puteţi fi printre primii clienţi care aleg planimetria ce vi se potriveşte şi priveliştea pe care v-aţi dori să o admiraţi prin geamurile din dormitor sau livingul unde veţi întâlni dimineţile sau apusurile alături de oamenii dragi. 

Vă mulţimim!

Pentru detalii şi rezervări, puteţi accesa www.inamstro.md sau ne scrieţi pe paginile de Facebook si Instagram.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin