Ecaterina Cojocaru – Cultură | Omul Anului 2020

Fișier

Funcție: Artistă, actriță, Fondatoare  “Arcobadara”
Data și locul nașterii: 02.09.1995,  or. Chișinău
Studii: Marketing și Logistică, Image School a Centrului de Învățământ și Producție  “BAT-INTELECT”
Coordonare: Svetlana Tataru
Foto: Arhiva personală

Anul ce a trecut a adus și multe noutăți frumoase pentru Keya, așa cum o cunoaștem noi de pe scena showbizului. S-a căsătorit. Fiind și cel mai frumos eveniment din viața ei de până acum. De fapt, la fel de memorabil ca și participarea în cursa organizată alături de piloți profesioniști pe traseul de la Red Bull Ring, Spielberg Austria. Totuși, 2020 e cel care a lansat-o pe Ecaterina Cojocaru în lumea cinematografiei prin premiera filmului „Botez”. Tânăra apare ca protagonistă în imaginea Mariei, în care se regăsesc majoritatea femeilor din Republica Moldova plecate la muncă peste hotare. E o peliculă ce a pus pe gânduri toți spectatorii și a lăsat loc de meditație…

SUNT DRAGOSTE ȘI LIBERTATE. Sunt distanța dintre răsărit și apus. Oamenii spun că am soarele-n privire și cu asta sunt specială…

PE PLAN PROFESIONAL fiecare pas a fost și continuă să fie o reușită, dar succesul meu pe plan personal este călătoria către sine, fuziunea și echilibrul dintre inteligență și emoții. Formarea Eu-lui stabil și împlinirea Sinelui, a fost și continuă să fie una dintre cele mai importante realizări.

FRICA DE EȘEC. Asta ne limitează. O mare parte vine din alegerea unor valori nepotrivite. Valorile bune sunt cele orientate spre proces. În orice situație este important să rămânem cu posibilitatea de a evolua, în condițiile în care fericirea vine din evoluție, nu dintr-o listă de realizări aleatorii.

INTERIORUL MEU A DAT SEMNE de la o vârstă fragedă în alegerea carierei. Îmi amintesc în acest moment de străbunica mea care cânta și avea capacități teatrale dezvoltate. Dragostea față de frumos și dorința de a crea totul cu rafinament au stat la baza alegerii mele. Arta m-a învățat să fiu profundă și tot odată superficială, înțeleaptă și în același timp excentrică, nepăsătoare și totodată foarte responsabilă. Lumea se transformă spre bine, atunci când oferim…

ESTE CERT, faptul că pandemia costă numeroase vieți omenești. E o pierdere economică imensă la nivel global. În pofida faptului că nu simțim mulți dintre noi criza, este important să nu ne oprim din dezvoltarea personală, pentru că noi nu putem controla mereu ce se întâmplă în viața noastră. Dar putem controla întotdeauna modul în care interpretăm ce ni se întâmplă și modul în care alegem să reacționăm la ceea ce ni se întâmplă.

FAMILIA ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ SURSĂ DE MOTIVAȚIE ȘI INSPIRAȚIE.. Aici sunt eu însumi și nu trebuie să joc vreun rol anume. De-a lungul timpului am observat că acele lucruri mici cărora nu le dăm importanță pe moment, stau la baza succesului în orice gen de activitate.

DIN 2017, DEZVOLT BRAND-UL ARCOBADARA, inspirat din cultura strămoșilor noștri geto-daci și din istoricul civilizației Cucuteni – Tripolie. Cercetez simbolurile de pe covoarele autentice țesute de bunicile noastre, și sunt conștientă că valorificarea culturii noastre în masă, e o muncă continuă. Aș fi vrut să am mai mult timp pentru cunoașterea tapiseriei, pentru că face parte din tradițiile noastre de bază, care se lasă drept moștenire.

PUȚINI CUNOSC DESPRE FAPTUL CĂ EU ADOR MERSUL CU ATV-UL. Consider că este un hobby în care trebuie să ai talent, echilibru, forță și foarte bună atenție. Este una dintre cele mai interesante activități outdoor, care necesită și un echipament potrivit, fiind un sport de adrenalină datorită căruia poți exploata mediul înconjurător.

ȘI DA, MI-AM PROPUS să călătoresc mai mult în acest an.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin