Elena Răzvan și „AI NOȘTRI ÎN LUME”

„Ai Noștri în Lume” este un proiect dedicat celor care au ales să-și construiască o viață dincolo de granițele țării, dar care poartă Moldova pe suflet. Prezentatoarea Elena Răzvan știe să atingă strunele de dor și să aducă pe frecvența inimilor povești impresionante și oameni cu experiențe unice în străinătate, dar care, indiferent de distanță, nu uită de unde au venit și încotro pleacă. Cine este conectat cu dorul de acasă, de părinți, de lumea mare, se conectează cu radio „Ai noștri”. Aici este frecvența moldovenilor care au același gând și vorbesc aceeași limbă.

Ce te-a inspirat să creezi emisiunea „Ai Noștri în Lume” și ce mesaj vrei să transmiți prin ea?

Proiectul „Ai Noștri în Lume” a fost mereu în sufletul meu, încă din 2000, când mama a plecat să muncească în Italia. Aveam un amar în suflet, dar mă consolam gândindu-mă că plecarea ei este „pentru un timp”, ca să ne ajute pe mine, pe fratele meu și pe tata să avem o viață mai bună, iar principalul obiectiv era să facem studii superioare. Apoi, planurile au luat o altă întorsătură: mama și fratele meu locuiesc și astăzi în Italia, iar sufletul meu este împărțit în două.

Acea perioadă m-a făcut să mă maturizez brusc și să înțeleg realitățile vieții. Datorită lor, azi sunt cine sunt – Elena Răzvan. Mi-am propus prin acest proiect să unesc mai multe povești ale celor care au ales să plece în lume pentru o viață mai bună, să descoperim și să dezvoltăm o comunitate pe care „parcă” o știm, dar nu o atingem, și să o facem auzită cu vocea sufletului. Cel mai mult, însă, vreau să-i chem pe toți ai noștri ACASĂ, deoarece îmi este dor de ei, îmi este dor de neamul meu mărinimos. Ei trebuie să știe că există loc pentru ei aici și că avem multe șanse să creștem împreună o țară de admirat.

Care a fost cea mai emoționantă poveste pe care ai descoperit-o până acum în cadrul emisiunii?

Toate poveștile sunt emoționante, multe sunt pline de lacrimi de tristețe, dar și de bucurie. Mă străduiesc mereu să fiu alături de invitați, să am șervețele și un pahar cu apă pe masă, pentru că vocea interlocutorilor mei se schimbă adesea în timpul povestirilor. Ei retrăiesc momente foarte sensibile, iar unii spun că nu au avut niciodată ocazia să împărtășească aceste povestiri, de teama să nu pară că se victimizează sau se plâng de alegerile făcute atunci când au plecat în lume.

De exemplu, m-a emoționat istoria unei invitate care nu și-a văzut copilul timp de trei ani. Mi-am amintit că și eu nu o văzusem pe mama timp de trei ani și ceva, iar când a revenit acasă, nu am recunoscut-o decât după voce. Un alt caz care m-a adus până la lacrimi a fost când o altă invitată îmi povestea despre umilințele prin care a trecut, dar și despre datoriile imense pe care a trebuit să le plătească ani la rând pentru a fi liberă de ele. La fel, cazul cuplului Maxian (primii mei invitați) care au trăit în vagoane de tren, în frig și în condiții greu de imaginat, și aveau un duș pentru toți, m-a emoționat profund. Toate aceste istorii, povestite de invitații mei în studioul redacției „Ai Noștri”, au făcut ca acești oameni să devină mai puternici, mai descurcăreți și plini de recunoștință pentru reușitele pe care le au astăzi.

Cum este decizia de a reveni acasă pentru cineva care a reușit în străinătate?

Mulți invitați îmi spun că, dacă au reușit în străinătate, „acasă” totul este posibil – „pământul și pereții te ajută”. Deciziile de a reveni acasă sunt adesea luate rapid, ghidate de dorul de casă și dorința de a contribui. Întoarcerea este, pentru mulți, o alegere conștientă de a face o schimbare în bine pentru țara lor.

Ai observat un punct comun între toți cei care aleg să se întoarcă în Moldova? Ce îi motivează cel mai mult?

Indiferent de domeniul în care activează – fie că vorbim de antreprenoriat, cultură sau inițiative sociale – toți au în comun un atașament profund față de țară și o dorință de a aduce ceea ce au învățat în străinătate pentru a aplica aici. Ceea ce îi motivează cel mai mult este familia, valorile, graiul vorbit acasă, dar și mâncarea bună, mai ales fructele cu mirosul lor natural și vinul gustos de casă. Chiar mi-a plăcut o frază spusă de invitata mea Maria: „DUMINICA este duminică, iar fiecare zi de muncă parcă este sărbătoare trăită acasă, lângă copii și nepoți. Te mai duci la un vecin, la un cumătru, și a doua zi mergi la muncă. Peste hotare, ne simțeam ca roboți și străini.” Moldova are provocările sale, dar cei care revin nu o fac pentru că le este ușor, ci pentru că simt că pot face diferența cu ceea ce au trăit acolo și vor să trăiască aici.

Care sunt provocările cele mai mari în experiența de la radio?

Experiența la radio este una extraordinară, dar vine și cu emoții trăite LIVE. Una dintre cele mai mari provocări este găsirea invitaților relevanți și interesați de dialog. Vreau mereu ca emisiunea să aducă valoare ascultătorilor și să creeze o conexiune reală cu diaspora. O altă provocare este partea tehnică și logistica – de la organizarea interviurilor la gestionarea timpului de emisie. La radio, totul trebuie să fie bine structurat, dar și natural în același timp. Dar toate aceste provocări fac parte din trăirea acestor momente și mă motivează să depun efort pentru a deveni mai bună cu fiecare ediție!

Există vreo poveste care ți-a schimbat percepția despre ce înseamnă succesul și întoarcerea acasă?

Multe povești mi-au schimbat percepția, dar una care m-a impresionat profund este a unui invitat care, după ani de carieră de succes, a decis să revină pentru a contribui la dezvoltarea țării. El avea tot ce și-ar fi putut dori – o viață confortabilă, stabilitate financiară, recunoaștere profesională. Și totuși, ceva lipsea: sentimentul de apartenență, dorința de a da înapoi timpul care l-a format. Ceea ce m-a marcat a fost modul în care definea succesul: nu prin câți bani câștigi sau câte realizări ai în CV, ci prin impactul pe care îl ai asupra celor din jur și sentimentul de împlinire sufletească pe care îl simți făcând ceva cu sens, pornind de la rădăcinile tale. Succesul nu este doar despre unde ajungi, ci și despre ce lași în urmă.

Cum crezi că diaspora influențează dezvoltarea Republicii Moldova?

În primul rând, contribuția economică, dar dincolo de asta, diaspora aduce o influență și mai importantă: know-how-ul, mentalitatea și experiența acumulată în străinătate. Mulți moldoveni reveniți acasă, vin cu idei noi, cu modele de bune practici și cu dorința de a moderniza domenii precum educația, medicina, antreprenoriatul sau administrația publică. Tot de la ei am auzit expresia „O Moldovă NOUĂ”. Cred că diaspora are un potențial imens de a influența pozitiv viitorul Republicii Moldova, iar sarcina noastră este să creăm un mediu care să le permită celor din afacere să contribuie mai ușor și, de ce nu, să fim mai uniți și mai solidari, astfel încât ei să se întoarcă acasă cu încredere, fără a se simți străini.

Tu ești și un om al evenimentelor. Cum aplici măiestria ta în ceea ce faci la radio?

Așa este, organizarea și moderarea de evenimente și radioul au mai multe puncte comune decât ar părea la prima vedere. În ambele cazuri, totul se bazează pe concept, structură și emoție. Deși fac radio de mai bine de 18 ani, organizarea de evenimente a venit ca un bonus pe lângă activitatea mea de suflet. Însă le îmbin perfect. Experiența din industria evenimentelor m-a ajutat enorm la radio, mai ales în organizarea interviurilor și crearea unui fir narativ captivant. Așa cum într-un eveniment trebuie să creezi o atmosferă, să știi să ții publicul conectat și să gestionezi imprevizibilul, la radio trebuie să știi să pornești de la o idee, să o structurezi bine și să o transformi într-o poveste interesantă pentru ascultători. Toate aceste experiențe îmi permit să aduc mai multă valoare și umanitate atât în emisiunile de radio, cât și în evenimentele pe care le organizez.

Spune ceva despre familia ta. Cum se repartizează rolurile de acasă versus de la birou?

Familia mea este sursa mea principală de inspirație și echilibru. Soțul meu,
Eugen, este nu doar cel mai bun prieten al meu, dar și un coleg de nădejde care mă susține necondiționat în tot ceea ce fac. Băiețelul nostru, Remus-Răzvan, îmi amintește zilnic de importanța micilor bucurii ale vieții și de valoarea iubirii și a iertării. Rolurile de acasă și cele de la birou sunt destul de diferite, dar se completează perfect. La radio și în organizarea de evenimente, trebuie să fiu mereu atentă la detalii, organizată, disciplinată și calculată, iar planurile trebuie să fie bine puse la punct. Acasă, lucrurile sunt mai spontane, mai relaxate, mai pline de emoții. Alături de familie, pot să fiu relaxată, nebunatică, copilăroasă, gospodină, dar totodată și asumată. Încerc să găsesc un echilibru în tot ce fac și construiesc.

Ce provocări întâmpini în realizarea emisiunii, în găsirea invitaților potriviți?

Realizarea emisiunii „Ai Noștri în Lume” este minunată, dar vine și cu provocări. Una dintre cele mai mari este găsirea invitaților potriviți, oameni din diaspora cu povești impresionante, dar care sunt și dispuși să le împărtășească. Uneori, cei mai valoroși invitați sunt și cei mai discreți, așa că trebuie să fiu mereu în căutare activă și să îi conving să vină la microfon. O altă provocare este coordonarea interviurilor din cauza diferențelor de fus orar și programelor încărcate ale invitaților. Mă bucur mult când îi văd ajungând acasă, iar emoțiile sunt copleșitoare. Trebuie să sincronizez venirea lor acasă cu ora stabilită pentru emisiune, ținând cont că este filmată LIVE în studio.

Deși provocările fac parte din frumusețea emisiunii, pentru mine fiecare ediție este o ocazie de a descoperi oameni excepționali și de a aduce diaspora mai aproape de cei de acasă.

Care este visul tău pentru „Ai Noștri în Lume” pe termen lung? Cum îți dorești să evolueze acest proiect?

Visul meu este ca „Ai Noștri în Lume” să devină o comunitate activă și un loc unde oamenii din diasporă să se sprijine reciproc. Mi-aș dori ca emisiunea să ajungă la mai mulți oameni, să includă mai multe povești și să organizeze evenimente care să unească oamenii cu aceleași dorințe. Succesul meu nu se măsoară în audiență, ci în impactul pe care îl are asupra celor care ascultă și se simt inspirați să facă un pas important în viața lor. Dacă o poveste spusă la radio reușește să inspire pe cineva să facă un pas important în viață – fie că e vorba de a începe un proiect, de a se întoarce acasă sau de a păstra o legătură mai strânsă cu rădăcinile și valorile noastre – atunci știu că ,,Ai Noștri în Lume” își îndeplinește cu adevărat misiunea.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin