Vârsta: 40 ani
Elvira Bacalu, Fondatoare Language Fun Academy
Astăzi toată lumea își dorește să învețe o limbă străină, însă la Language Fun Academy acest proces devine mai mult decât o simplă lecție – devine o experiență. Elvira Bacalu, fondatoarea școlii, a reușit prin jocuri, metode interactive și o abordare personalizată să transforme fiecare oră într-un moment de descoperire. În doar doi ani, școala ei a devenit locul unde elevii – inclusiv cei doi băieți ai săi – învață să comunice cu încredere în engleză, franceză și italiană, pregătindu-se pentru noi orizonturi.
În urmă cu aproape doi ani, am hotărât să fac o schimbare. Am deschis Language Fun Academy din dorința de a oferi mai mult decât cursuri de limbi străine – o experiență educațională care să inspire și să nască încredere. Cu răbdare și determinare, construiesc o afacere bazată pe valori și dorința de a învăța.
Timp de șase ani am predat limbi străine într-o școală, iar mai târziu mi-am zis că vreau să-mi organizez altfel programul pentru copiii mei, cât și pentru ceilalți. De aceea, am apelat la metode inovatoare, astfel ca fiecare curs să devină o oportunitate de a conecta oamenii prin cunoștințe. Deschiderea școlii a fost, într-un fel, un salt în necunoscut, dar m-a învățat să mă bucur de fiecare mic succes. Faptul că văd elevii – inclusiv pe cei doi băieți ai mei – progresând în fiecare zi, este cel mai mare motiv de satisfacție.
Cred cu tărie că fiecare limbă vorbită deschide o nouă lume. Pe lângă engleză, am introdus franceza și italiana pentru că sunt limbi cu o mare utilitate practică și culturală. Motivația vine din dorința de a oferi elevilor noștri un avantaj, fie că e vorba de călătorii, studii sau noi oportunități profesionale.
Concurența există, dar nu o privesc ca pe un obstacol, ci mai degrabă ca pe o motivație de a deveni mai bună. Într-o lume dominată de online, mereu încerc să găsesc modalități prin care să ofer ceva diferit.
Am început să dezvolt intensiv școala în ultimul an, investind în metode interactive și abordări personalizate. Online-ul este o unealtă extraordinară, dar ceea ce contează este să păstrezi conexiunea adevărată cu oamenii. Nu e ușor să te rupi între lumea reală și cea virtuală, dar așa sunt timpurile și trebuie mereu să fim pe val.
Pentru mine, succesul este momentul în care un elev reușește să aplice în viața reală ceea ce a învățat la școală – fie că scrie un email corect, conversează cu încredere sau își atinge un obiectiv personal. Acesta este impactul pe care mi-l doresc.
Serviciile și compania mea se disting prin abordarea personalizată și inovatoare, adaptată nevoilor fiecărui cursant. Metodele noastre combină inteligențele multiple și coaching-ul pentru a transforma procesul de învățare într-o experiență captivantă, axată pe rezultate reale și pe dezvoltarea abilităților practice.
Primul meu eșec a fost că nu înțelegeam cât de important este să deleg lucrurile. Încercam să fac totul singură, crezând că doar așa voi asigura calitatea. Am învățat că încrederea în echipă și împărțirea responsabilităților nu doar ușurează munca, dar aduc și idei noi care îmbunătățesc rezultatele.
Oricine și-ar dori mai multă susținere pe segmentul antreprenoriatului. După pandemie s-au scumpit chiriile la spațiile comerciale și multe alte servicii care ar putea îmbunătăți procesul de lucru. Cred că ar fi benefică crearea unor platforme de mentorat și educație antreprenorială. Asta ar încuraja inițiativele inovatoare, ar susține dezvoltarea sustenabilă a afacerilor și mai multă lume ar reveni acasă.
Mă inspiră pasiunea generației de astăzi și determinarea lor de a transforma ideile în realitate. Dacă generația mea nu conștientiza atât de mult necesitatea de a cunoaște o limbă străină, astăzi copiii știu câte oportunități putem avea, iar eu mă bucur că pot oferi aceste ore de învățare și conștientizare că doar studiind putem fi mai buni.
În 2025, îmi propun să extind afacerea prin deschiderea a două filiale noi și să ofer cursuri inovatoare care să răspundă deplin nevoilor cursanților, construind astfel o bază solidă pentru dezvoltare continuă a generațiilor.
Lasă un răspuns