Evghenia GRUZDEVA: „Astăzi, moda e despre încrederea în sine”

Toate proiectele mele au la bază necesități personale. Fie că rezolvă o problemă sau satisfac o nevoie, ele pornesc din dorința de a oferi o platformă pentru inspirație și exprimare – a mea și a femeilor care sunt pe aceeași undă cu mine.

Funcția: Fondatoarea fashion ecosistemului local

Data, anul, locul nașterii: 14.10.1985, or. Drochia

Așa am reușit să construim o formulă unică, un adevărat ecosistem fashion compus din trei proiecte complementare: HOLY CHIC, L’ESPOIR și DOFAMIN Concept Space.

În anul ce urmează, ne-am propus să ne consolidăm poziția în industrie. Toate cele trei proiecte au un potențial enorm de creștere atât pe piața locală, cât și pe cea românească. Avem drept scop să creăm o comunitate în care fiecare clientul va putea monitoriza transformarea garderobei sale: vândute sau cumpărate, calcului cheltuielilor, capitalul garderobei, donații caritabile și multe alte aspecte. „Ecosistem” nu este doar un cuvânt frumos, intenționez să creez o serie de procese eficiente – instrumente practice ce vor facilita modul prin care femeile gestionează, dezvoltă și savurează cumpărăturile.

Acum ne aflăm într-o perioadă de tranziție, ca și restul lumii. Lucrurile s-au schimbat foarte mult. Misiunea mea este să creez directivele corespunzătoare și să ajut femeile să facă alegerile potrivite. Mi-ar plăcea ca femeile să acorde mai mult sens și să transpună valori prin fashion, să învețe să lucreze cu coduri vestimentare și să aleagă piese ce evidențiază atuuri și bucură necondiționat. Într-o oarecare măsură, suntem la început de drum: schimbarea de mentalitate este un proces complex ce necesită nu doar răbdare, ci și resurse psiho-emoționale. Sunt foarte recunoscătoare platformelor media locale pentru oportunitatea de a ne răspândi filosofia.

În 2014, aveam o agenție boutique pentru identitate vizuală și influencer marketing. Locuiam într-un apartament închiriat, eram necăsătorită, iar cel mai scump articol din garderoba mea era o geantă Furla. Astăzi schimb paradigma de consum în țara mea, conduc trei afaceri, sunt fericită în căsnicie și îmi cresc fiul. Mi-am fixat clar obiectivele și dispun de toate resursele necesare pentru a le atinge.

Există un asemenea concept numit „capitalul garderobei”. Acesta poate fi format și susținut în mod constant prin cumpărarea articolelor de designer și de calitate. Mie mi-a reuși prin resale: în prezent, garderoba mea nu depreciază în preț. Aproape fiecare piesă poate fi vândută pentru aceiași sumă cu care a fost cumpărată. Mi-a luat ceva timp, dar acum îmi pot actualiza garderoba practic fără costuri suplimentare. Cu siguranță voi publica mai multe despre acest concept pe rețelele noastre de socializare, ba chiar mi-ar plăcea să vă povestesc mai multe într-un interviu.

Orice schimbare începe cu tine însuți, de la identificarea credințelor limitative, conștientizarea proceselor interioare și acceptarea dorințelor. Astăzi, moda e despre încrederea în sine. Sunt în vogă cei care își permit să se exprime clar, liber și fără rușine. Cei care se întreabă: „Cum mă simt în outfitul de azi? Ce vreu să comunic prin ținută?”. Moda contemporană nu mai este despre a crea o „imagine drăguță” – e despre autenticitate și personalitate. Astăzi este mai important să-ți poți exprima lumea interioară, iar fascinația globală pentru psihoterapie facilitează acest lucru – vorbim despre asumarea responsabilităților, lupta contra canoanelor învechite și armonia în dinamica „adult vs copil interior”. Aruncați ce e în plus, ceea ce nu vă mai provoacă plăcere: e mai ușor să începi a picta pe o pânză curată.

Nu rezonez cu expresia „femeie puternică”. Nu îmi provoacă asocierile corecte. Sunt o femeie care vrea să fie fericită și să se bucure de viață. Să își atingă scopurile, să schimbe lumea din jur și, în același timp, să savureze momentul. Încerc să îmi iubesc copilul interior și să găsesc echilibrul între „trebuie” și „vreau”.

Coordonare: Rodica Ciorănică, Foto: arhiva personală

#eco-friendly

Abonează-te la articolele

Vip Magazin