Au crescut împreună, iar acum își cresc cei doi fii minunați, care nu fug departe de ceea ce se sădește în ei: dragoste și muzică. Ionela și Vasile Advahov au pus temelia unui model de familie pe care poți doar să-l admiri și să te bucuri de simplitatea și recunoștința cu care își trăiesc viața.
El este regele viorii și unul din frații Advahov care au trecut prin toate scenele lumii, iar ea este economistă și cea mai grijulie mamă pentru copiii lor. Poartă în ei tradiția și dorul pentru lucrurile și oamenii frumoși de aici, de acasă.
Text: Zina Bivol
Foto: Natalia Mitereva
Vă urmăresc acum dintr-o parte, pe rețele și mai mult. Cum arată un model de familie în viziunea voastră?
Ionela: O familie model este una obișnuită și cu toate ingredientele: dragoste, certuri, împăcări. Portretul perfect ar fi acele momente fericite din viața omului când toți membrii familiei, în forma sa extinsă, sunt alături: bunici, părinți, copii, nepoți, frați și surori. Atunci când pot să se bucure unul pentru altul, să se încurajeze între ei, să fie în armonie și să se bucure din plin de viață.
Credeți că faceți parte din acest tablou?
Vasile: În momentul de față putem spune cu siguranță că da! Ne sunt toți alături, ne putem bucura de părinți sănătoși, frați, surori, prieteni apropiați, care sunt în armonie cu noi. Ar fi păcat să te plângi pe lucrurile frumoase din viața ta și să nu înveți să mulțumești pentru asta.
Ce v-a lipsit în copilărie și vă bucură acum?
Vasile: fiind plecat de mic la internat, simt că mi-a lipsit apropierea fizică de părinți, micul dejun sau cina savurată împreună cu toți la masă, comunicarea de zi cu zi, în care mama sau tata te întreabă cum ești, cum te descurci.
Acum pot să le ofer copiilor mei aceste emoții. Când nu sunt plecat în turnee, zilnic mă bucur de prezența lor la micul dejun și mă strădui în mare parte să fiu la timp seara ca să luăm masa împreună. Daniel și Lucian deja sunt mari și destul de responsabili, așa că și-au asumat în fiecare duminică să pregătească ei câte o surpriză dimineața sau seara la cină. Uneori nici nu stau lângă noi, dar pot să ne spună: „Mama și tata, savurați această cină, noi astăzi suntem bucătari – iar bucătarii nu stau lângă invitații lor.” Și noi îi ascultăm!
Ionela: Mie îmi pare bine că astăzi, cu ajutorul tehnologiilor, putem lua oricând legătura cu cei dragi plecați peste hotare, lucru imposibil de făcut pe când eram mici și care mi-a lipsit atunci.
Familia voastră are o pasiune specială pentru muzica populară. Ea răsună cu aceeași intensitate și acasă sau doar pe scenă?
Vasile: Acasă ascultăm orice gen de muzică, pentru că lumea muzicii este vastă și poți găsi melodii extraordinar de frumoase indiferent de tip sau de originea lor. Așa că la noi acasă se ascultă și café-concert, jazz, muzică clasică, rock, dar uneori chiar și manele, mai ales dacă au text frumos.
Cât de mult se cântă la voi acasă și cum investiți timpul în băieții voștri?
Ionela: Exersarea la instrumente este pe primul loc în activități, dar variază ca timp. Desigur că pe parcursul anului școlar se lucrează mult, iar pe lângă instrumentele de bază (Daniel, băiatul mai mare face acordeonul, iar Lucian face vioara), picii mai fac pian și solfegiu. Lucian a început și ore de canto, iar Daniel a descoperit o pasiune nouă pentru tobe. În vacanțe pot să exerseze mai puțin, dar obligatoriu trebuie să facă acest lucru în fiecare zi – altfel pierd din tehnică. Să nu uităm că sunt copii și trebuie să mai aibă timp pentru diverse hobby, să facă sport sau plimbări în aer liber, să petreacă timpul cu prietenii.
Vasile: Din păcate, timpul meu petrecut cu băieții este mai redus, fiindcă sunt foarte des plecat de acasă. Mi-aș dori să studiem mai multă muzică împreună, dar meseria nu-mi permite întotdeauna. Totuși, examenele sunt trecute întâi de toate cu mine. Eu trebuie să aud tot ceea ce se cântă și cum se cântă.
Dacă e să răsfoim trecutul, cum a început povestea voastră și cât de des o citiți copiilor voștri?
Vasile: Ne cunoaștem de pe când Ionela avea 14 ani. Pe atunci eu aveam 21. Prin intermediul unor prieteni comuni, povestea noastră a prins fior. Următorii patru ani am fost prieteni, ne-am cunoscut mai bine, iar alți cinci ani deja ni i-am dedicat nouă ca și cuplu. În perioada asta am locuit împreună, iar nunta a fost doar o formalitate pe care am sărbătorit-o într-un cerc restrâns de prieteni.
Ionela: Până în prezent îmi aduc aminte cererea în căsătorie. Eram la ziua lui Vasile, când a împlinit 30 de ani. Atunci el a decis să-și facă un cadou și să mă ceară de soție. Fiind o cerere spontană și nepregătită, a făcut în glumă un inel dintr-o codiță de ceapă verde și mi-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste. Pentru mine a fost cel mai romantic gest și cu siguranță o amintire de durată. Râdem cu drag de aceea codiță de ceapă verde care ne unește și până azi.
Ionela, ce apreciezi cel mai mult la soțul tău și ce crezi că menține relația voastră?
Ionela: Vasile este un om extrem de onest și de bun la suflet. Apreciez enorm blândețea lui, respectul față de toți și omenia de care dă dovadă. Mereu m-a atras încrederea lui în sine, perseverența și faptul că muncește extrem de mult ca să-și atingă scopurile. Niciodată nu-i este frică să recunoască că a greșit sau să cedeze. Chiar se ghidează des de vorba asta: „Uneori e mai bine să fac un pas înapoi, ca apoi să merg zece pași înainte.”. Depune mult suflet în tot ce face, indiferent dacă este vorba de rutină zilnică sau de proiecte mai valoroase, se implică până îi iese perfect și cel mai mic detaliu. Relația noastră se bazează pe respect și înțelegere. Unul dintre cele mai importante aspecte într-o relație consider că este umorul – uneori facem glume unul pe seama altuia și râdem copios de la toate mărunțișurile. Este cel mai bun prieten al meu, cu care pot să mă sfătuiesc, să-mi împart bucuriile și pe umărul căruia pot să plâng când am nevoie. Știu că va fi alături și în cele mai grele momente, la fel cum și eu o fac.
Cum sunt așteptările când Vasile este în turnee?
Ionela: Îmi păreau foarte lungi, îndeosebi când copiii erau foarte mici. Cu timpul au crescut și am început să ne ocupăm timpul liber cu activități preferate, ca să compensăm cumva lipsa lui de acasă. Când a venit pandemia, deși era perioadă extrem de complicată pentru toată omenirea, eu am reușit să savurez din timpul petrecut alături de soțul meu, iar copiii din timpul prețios alături de tata. Cei drept, m-am și alintat un pic – acum, că a revenit la activitatea sa concertistică, chiar și când e plecat o zi de acasă am senzația că a trecut o lună și aștept mai repede să vină.
Vasile, dar tu ce apreciezi cel mai mult la mama copiilor tăi?
Vasile: Apreciez gingășia, tandrețea și grija față de familie. Așa a fost mama mea și așa este acum soția.
Vrei ca băieții să-ți meargă pe urme?
Vasile: Sigur că mi-aș dori să ne calce pe urme, dar cel mai mult îmi doresc ca ei să fie fericiți. Aș fi bucuros să îi văd cântând pe scene mari. Dar nu cred că voi avea regrete dacă ei își vor alege altă cale decât cea a muzicii. Pentru noi ca părinți, este important copiii să fie bine acolo unde sunt și să își aleagă în viață activitatea care le va aduce cea mai mare satisfacție. Scopul nostru ca părinți este să le oferim mai întâi rădăcini, apoi aripi. Vreau să devină întâi de toate oameni buni, muncitori, ambițioși, iar destinul și-l vor modela singuri. Noi vom fi alături să-i încurajăm și să ne bucurăm de succesul lor. Am și aici o vorbă moștenită de la tata: „Fiule, fii atent pe unde calci, iar el îți răspunde: tată, stai liniștit că eu merg pe urmele tale.”
Tu știind foarte bine cum este pâinea de artist. Ce gust are arta culturii în Republica Moldova?
Vasile: Un lucru care mă bucură enorm este că la noi încă se mai păstrează din tradiții și din folclor. Chiar și tineretul ascultă cu ardoare muzică populară. Sper din suflet să se facă cât mai multe investiții ca să fie încurajați artiști din toate domeniile și să reușim să aducem cât mai multă armonie și dedicație în viața tuturor.
Să facem abstracție de toate prezentările voastre. Cum arată o zi din viața voastră obișnuită?
Ionela: Nu fugim în fiecare dimineață pe răcoare (râde). Dar nu cred că rutina noastră se deosebește mult de rutina părinților cu elevi la școală. Desigur că ne străduim să menținem un regim constant, mai ales pentru copii, vrem să fie elevi disciplinați, ne trezim la timp pentru a nu întârzia la școală sau la serviciu, uneori reușim și sport să facem și să ne bucurăm de plimbări de seară împreună. Zile ca toate zilele și ca în toate familiile cu copii.
Care este cea mai frecventă întrebare pe care o auziți de la copii?
Ionela: Când vine tata?
Vasile: Tata, te rog, ne duci tu azi la școală?
Aveți anumite tradiții de Crăciun pe care le respectați cu strictețe?
Ionela: Crăciunul neapărat îl petrecem în sânul familiei. Încercăm să le oferim copiilor cadouri simbolice, ca ei să se poată bucura de ceea ce le lasă Moșul sub brad. Chiar dacă au crescut și nu mai cred în Moș Crăciun, oricum fac ochii mari când găsesc ceva sub pom. Ne place în fiecare an să decorăm casa cu luminițe de sărbătoare. Perioada Crăciunului este feerică și trece atât de repede, dar se lasă atât de mult așteptată, încât încercăm să o savurăm din plin. Ne place foarte mult să ne adunăm cu toată familia noastră mare la masă – cel mai des la părinții noștri – să stăm la sfat, să gustăm din bucatele tradiționale, dar cel mai mult ne place când ne intră în casă cetele de urători sau colindători. Mereu îi întâmpinăm cu mare drag.
Ce dorințe ați pus anul acesta sub brad?
Vasile: Le ținem în secret, altfel nu se îndeplinesc. Dar un lucru care cu siguranță cred că își doresc cu toții, este ca în lume să fie pace și înțelegere.