Cu sufletul în lumea copilăriei, antreprenoarea a reușit să deschidă în acest an, la Buiucani, grădinița visurilor. Cu o capacitate de o sută de locuri, aceasta oferă condiții excelente pentru copii, iar părinților – siguranță și o familie unită.
Funcția: Fondatoarea Căsuța Feliciei
Data, anul, locul nașterii: 19.08.1981, s. Rediul de Jos, r-nul Fălești
Excursia prin viață. Îmi plăceau copiii de mică. Am preluat această dragoste de la mama, educatoare de grădiniță. Mă vedeam, în viitor, indiscutabil educatoare. După mai mulți ani de studii și activitate în management, am revenit la visul meu.
Căsuța Feliciei este grădinița perfectă pentru un copil. Îmi doream o grădiniță spațioasă, modernă. Cu săli de joc performante, cu pedagogi versați. Am avut susținere totală din partea soțului și familiei mele. Am găsit o locație potrivită, investiții, oameni care să mă susțină. Acum privesc cu bucurie la o grădinița nou-nouță, cu o capacitate de 100 de copii, și mi se pare incredibil că am reușit. În acest an avem prima promoție care pășește pragul unei instituții cu totul diferite de ceea ce vedem prin raioanele din republică.
Inspirația mea sunt copiii. E fraza mea de inimă și totodată sloganul care mă motivează să fac cele mai grele lucruri. Fiind printre copii, am învățat de la ei să fac ceva pentru prima dată, să învăț ceva absolut nou, să înfrunt greutățile cu lacrimi în ochi, ca apoi să-mi reușească și să plâng de fericire. Îmi fac notițe când copiii spun ”lucrurile trăsnite”.
Mă mândresc cu familia mea. Am o familie pe care o iubesc și mă iubește. Soțul meu este foarte înțelegător. El știe unde vreau să ajung. Băiatul mai mare este de la început prezent în viața mea de afaceri, am avut un mare sprijin din partea lui. Mezinul este mai copilăros, mai detașat de activitățile grădiniței, dar este curios la ce se întâmplă acolo.
Am niște calități reprezentative generației mele. Suntem buni la suflet, empatizăm cu orice om aflat în suferință. Foarte devreme am conștientizat că sunt sensibilă la greutățile altora, mereu săream în ajutor, asta fac și astăzi. Căsuța Feliciei este răspunsul destinului la dorința mea puternică de a oferi ceva mai bun părinților și copiilor din regiune.
Succesul meu. Să deschizi o grădiniță de acest nivel este un succes enorm, dar personal voi începe să mă bucur de el când o voi vedea plină de copii cu zâmbetul pe buze.
Business-planul meu s-a conturat în pauze de cafea. La început au fost niște idei și schițe din care am adunat o strategie. Abilitățile din management mi-au fost de mare ajutor, plus că am acumulat multă experiență și cunoșteam, teoretic, cum se gestionează o afacere. Aplicam în practică, citeam… Asta se întâmpla în pandemie. Am avut timp pentru o mulțime de traininguri și școli de business ca să simt forță în picioare și să pornesc o afacere de una singură.
Ne place mult să călătorim împreună cu familia. E ceva obișnuit pentru noi să urcăm spontan în mașină și să mergem în afara zonelor populate. Ne plac localurile mici din sânul naturii care oferă o evadare.
Așteptările din partea societății sunt destul de mari. Aș vrea să se întoarcă înapoi toate cadrele didactice plecate peste hotare. Suntem în criză de specialiști și asta se resimte la toate nivelele.
Recomand femeilor să muncească, să se implice în activități, să aibă hobby-uri. Chiar dacă cineva dintre ele s-a născut într-o familie asigurată cu de toate – să muncească! Da, poate să-și aștepte prințul pe cal alb, dar să tindă spre libertate financiară. Să vrea și să aibă unde să-și valorifice talentele personale.
Coordonare: Rodica Ciorănică, Foto: Dumitru Furdui
#sensibilă
Lasă un răspuns