Un copil, fără să știe, printr-o întrebare spusă cu inocență, i-a schimbat viața, arătându-i cât de mult sens poate avea munca ei. Privirea lui plină de încredere a fost suficientă ca Felicia să-și dea seama că vrea să creeze un loc unde astfel de momente să se adune zi de zi. Azi, acest loc, are un nume – Căsuța Feliciei, și sărbătorește primul an de activitate. Iar Felicia – primul an de antreprenoriat și vis care a prins contur real.
Fondatoare Căsuța Feliciei
Copiii prin inocență, mamele prin dragostea lor firească ne schimbă cel mai mult!
După doar un an în lumea businessului educațional, de când am deschis Căsuța Feliciei, pot afirma că nu vindem un serviciu, ci ne punem sufletul pe tavă, zi de zi. Pâinea asta nu se mănâncă ușor – e frământată din nopți nedormite, din griji pentru fiecare copil, din discuții cu părinți, din dorința de a nu greși, pentru că aici materia primă e copilăria, iar copilăria nu suportă compromisuri.
Viața mea a fost schimbată de un copil, dar și de mama mea, prin felul ei de a trăi. Nu prin lecții predate la masă, ci prin exemplul ei de simplitate, demnitate și forță. Poate că tocmai cei care nu își dau seama ne schimbă cel mai mult – copiii prin inocență, mamele prin dragostea lor firească.
Au fost momente în care am fost obosită, copleșită sau poate chiar descurajată. Dar, în ciuda lor, eu nu mi-aș imagina viața fără Căsuța Feliciei. Au fost clipe când m-am întrebat dacă voi reuși să duc totul pe umeri, dar de fiecare dată răspunsul a venit din ochii copiilor și din încrederea părinților. Astfel, am învățat doar că și cele mai grele zile au sens atunci când construiești ceva puternic. Liniștea mea vine din interior. Indiferent cât de tare se clatină lumea din jur, dacă îmi păstrez coloana dreaptă și direcția clară, nimic nu mă poate dărâma.
Îmi dau voie să fiu fericită atunci când uit să număr. Când nu socotesc câte am reușit, câte am pierdut, câte mai am de făcut. Sunt fericită atunci când aleg să fiu prezentă, nu perfectă.
Ritualurile mele de echilibru sunt mici, dar au greutatea unor ancore. Sunt momentele de dimineață în care beau cafeaua fără grabă, ca și cum aș semna un pact de pace cu mine însămi. Serile în care aprind o lumânare și citesc câteva pagini, chiar dacă ziua a fost haotică. Momentele intime de vulnerabilitate în care las emoțiile să curgă. Astăzi mă simt mai puternică decât acum câțiva ani pentru că port în mine experiența unui drum care nu exista atunci. Atunci Căsuța Feliciei era doar un vis timid, astăzi e un loc viu. Am învățat greu să nu încerc să controlez totul. Lecția asta m-a costat mult, dar nu aș da-o înapoi, pentru că m-a făcut mai liberă și mai puternică.
Dacă aș avea 24 de ore doar pentru mine, le-aș petrece învățând să mă ascult. Aș scrie o scrisoare pentru mine, pe care să o citesc peste zece ani. Aș scoate din dulap o rochie păstrată „pentru ocazii speciale” și aș purta-o la prânz, chiar și fără motiv. Aș merge într-un loc unde nu mă cunoaște nimeni și m-aș amesteca printre oameni ca un personaj anonim dintr-o poveste. Iar seara mi-aș închide telefonul și m-aș culca devreme, cu liniștea că fericirea adevărată se găsește atunci când alegi să trăiești o zi întreagă doar pentru tine.
Dacă m-aș putea întoarce într-un moment, aș alege cel în care prima dată m-am privit în oglindă și m-am plăcut cu adevărat. Nu pentru cum arătam, ci pentru cum mă simțeam: femeie întreagă, împăcată cu mine și cu lumea. Aș retrăi acea clipă, pentru că e rară și, odată trăită, îți schimbă pentru totdeauna felul în care mergi prin viață.
Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost: „Ești inspirație.” Aceste cuvinte au așezat în mine convingerea că feminitatea poate fi și flacără, și adăpost, și că adevărata recunoaștere vine atunci când devii izvor pentru alții.
A fi femeie în 2025 e ca și cum ai avea o busolă interioară care știe să arate nu nordul, ci adevărul. E curajul de a plânge și de a conduce un imperiu în aceeași zi. E dreptul de a greși și, mai ales, e privilegiul de a învăța generația care vine că puterea și tandrețea nu sunt dușmani, ci frați gemeni. Altfel, într-o frază, femeia din 2025 e cea care a înțeles că nu mai trebuie să demonstreze nimănui nimic – doar să creeze.
Interviu de Lina Negru, Foto: Diana Matveeva