Ea este o familistă convinsă. Se simte cu adevărat împlinită atunci când este acasă, alături de cei dragi. Are o familie mare… dar fiecare are un loc aparte în inima ei. Asta se vede şi se simte, a confirmat-o de nenumărate ori. Mereu a spus că este atașată de frații ei mai mici. I-a admirat crescând și le-a fost ca o mamă…
Totuși, cum e sa fii mamă pentru bebelușul pecare l-ai purtat sub inimă nouă luni? Cum înveți să te accepți cu plus 17 kilograme după sarcină? Cum faci față stresului când ai un micuț care plânge și nu înțelegi de ce? Sau… cum s-a schimbat relația cu soțul?
Un amalgam de emoții, de la tristețe, la fericire, de la lacrimi la zâmbete – totul despre jumătatea de an altfel și o viață nouă pentru Gabriela Damir!
Graviduța Gabriela… parcă mai ieri a fost și nu mai e. Ce amintiri ți-a lăsat acea etapă?
Am trăit la maxim euforia celor 39 de săptămâni și 5 zile. O perioadă extraordinară, în care am înțeles cât e de special să fii femeie. Mă minunam de ce a fost capabil corpul meu, am copt cu brio un băiețel de 3,100 kilograme. Mi-a plăcut să fiu, să mă simt însărcinatată. Și da, aș repeta această experiență.
Primele trăiri în rol de părinți, cum au fost? Roma a fost alături de mine în sala de naștere. Nu a fost „rugat” și nici nu am insistat. Pentru el a fost ceva firesc să fie alături de mine în acel moment important din viața noastră. Ba chiar i-a plăcut experiența. La final, a și întrebat medicii: „Asta e tot? De asta se tem toți bărbații?” (Zâmbește).
DE CÂND AM DEVENIT MAMĂ, POT AFIRMA CU CERTITUDINE, SUNT DOUĂ VIEȚI! VIATA MEA PÂNĂ LA AVA ȘI VIATA MEA CU EL. ODATĂ CU APARIȚIA UNUI COPIL, NU MAI EȘTI STĂPÂNĂ DOAR PE VIAȚA TA, DEJA TRAIEȘTI PENTRU DOI. ADOR A DOUA MEA VIAȚĂ!
Impactul zilei de 14.01.2023! Cum a fost întâlnirea cu baby?
Eu „zburam”… eram emoționată, stresată, pe alocuri îndurerată, dar Roma a reușit să filmeze reacția mea și momentul în care a apărut Avraam. Atunci am simțit că țin în brațe tot Universul. Aveam senzația că l-am cuprins pe Dumnezeu, Ava plângea, dar eu şi mai tare. Plângeam în hohote, iar medicii, zâmbind, au zis că mai rar văd asemenea reacții…
Mă bucur mult că Roma a avut curajul să fie acolo. El era foarte conștient și își amintește fiecare secundă, mai rău de mine că am amintiri ca prin ceață, dar pentru asta a fost el și uite că după câteva luni mi-a povestit totul în detalii.
Avraam e un prenume mai puțin întâlnit la noi, dar e frumos și puternic. Cum l-ați ales?
Roma a zis din start că va fi Avraam. Inițial m-am uitat sceptic pentru că, într-adevăr, de foarte mulți ani nu mai auzisem acest prenume, apoi am înțeles că e special, e rar, e puternic și că așa îl vom numi pe băiatul nostru.
Prima baie, primele nopți albe, primele zile cu un nou membru în casă, cum a fost?
Prima baie în patru – eu, Roma, Carla și vedeta serii, Avraam, a fost emoționant, fiecare minută era o noutate pentru noi. Primele zile şi săptămâni au fost mai dificile, încercam să ne adaptăm cu el, să-l înțelegem.
Cât de mult s-a schimbat viața ta de când ai devenit mamă?
Pot afirma cu certitudine, sunt două vieți! Viata mea până la Ava și viata mea cu el. Odată cu
apariția unui copil, nu mai ești stăpână doar pe viața ta, deja traiești pentru doi. Ador a doua mea viață! Foarte mult se vorbește despre instinctul matern sau se spune – „O să simți abia când o să ajungi.” La mine, instinctul a apărut la câteva zile după naștere, când Avraam era în sala de reanimare și toată ziua i se administrau perfuzii, injecții. Păi iată că o dată cu plânsul lui de durere, creierul meu s-a „trezit” și am realizat că pe mine mă durea de 10 ori mai mult.
Deși pare… nu totul e atât de roz pe cât se promovează în online.
Cât adevăr rămâne dincolo de pozele frumoase și pline de entuziasm cu proaspete
mămici? Există și așa ceva și atunci tinzi să crezi că tu nu faci ceva corect. Că doar la tine e ceva în neregulă, însă în cele mai dese cazuri e doar o iluzie. Eu am arătat mereu cum de fapt stau lucrurile, 10 kilograme adăugate după naștere, nopți nedormite, o ușoară depresie post-partum, lacrimi, fericire, pe alocuri tristețe, inexplicabil fiind motivul și iar de la început, dar
aceasta e magic, totul în ansamblu, cu bune și cu rele.
Un profesionist dedicat, unde nu e loc de reproș, așa îl cunoaștem pe Roman, dar cum e în rol de tată? Cum e acasă?
Roma e minunat, nu există bărbat mai bun pentru mine, la fel cum nu există tată mai extraordinar pentru Avraam. E foarte grijuliu, dulce și mă bucur că atunci când sunt într-o stare de panică, or aceasta se întâmplă suficient de des, el e acolo și mă liniștește. Weekendurile le petrecem toți patru. Carla e fata tatei la care eu nu pot nici să ridic vocea, pe Avraam îl numește „soarele lui tata”. Dorm împreună, se giugiulesc, vorbesc, râd, îl iubește
atât de mult! E frumos, iar eu îi admir cu drag. Sunt atât de mândră de bărbatul meu și îi mulțumesc lui Avraam că ne-a ales pe noi să-i fim părinți.
Între tine și tatăl tău exista o relație specială, aceasta e vizibil. Iar acum, între Ava și bunicul său, la fel, se simte ceva aparte. E adevărat? Cum descrii legătura lor?
Da, relația și conexiunea între noi e ceva deosebit. Știi… când am apărut eu pe lume, tata avea 22 de ani, era tânăr, student, mai și muncea și nu prea au avut ei timp să mi se dedice…
Odată ce a aflat că va deveni bunel a început să-și facă planuri grandioase pentru el.
Și mi-a zis o frază: „Dacă nu am savurat din tine cât erai micuță, erau alte timpuri, greutăți, pai să știi că din Avraam voi savura din plin, mă voi dedica și îi voi fi alături.”. Tata are grija de el… Eu îi privesc dintr-o parte cum îi povestește istorii și mi se umple sufletul de dragoste și ochii de lacrimi.
Este micuț, dar a avut și prima călătorie.Cum a fost experiența în Italia?
Ava e un copilaș foarte liniștit și cuminte, în Italia îl aștepta bunica, unchiul Damiano, mătușa Robertina, străbunica, străbunelul, deci… noi ne-am odihnit, pentru că el era în atenția și grija tuturor.
Maternitatea vine cu o mare bucurie în fiecare familie, dar și cu diverse consecințe în unele situații depresie, kilograme în plus, stres. Cât de mult ai fost afectată?
Am ajuns acasă cu șapte kilograme, rămase după naștere, și în primele două săptămâni am adăugat încă 10. Îți imaginezi cât stres… Inițial am încercat să țin totul în mine, până când a venit mama la mine să mă ajute. Am plâns cât am putut și, când a plecat, am mai plâns vreo săptămână, după care mi-am revenit și totul a trecut. Experții numesc asta baby blues, sper că asta a fost şi în cazul meu.
Odată cu apariția unui copil, bărbații se simt ignorați, iar situațiile tensionate duc spre diverse neînțelegeri. Cum s-a schimbat relația voastră?!
O da, aici e încă un mare adevăr… Femeile devin obsedate de copil, îl văd doar pe el încât uită și de sine, nu doar de bărbat… Și e o mare greșeală. Eu și Roma am discutat acest subiect, el a fost foarte înțelegător și m-a ajutat moral să depașesc unele temeri, stări… Oricum, prima
perioadă eram focusată doar pe Avraam, am uitat și de Carla, dar acum totul a revenit la normalitate, am timp să-i dedic și soțului, și copilului, și Carlei, dar și jobului. Am bonă de 3 săptămâni! (Zâmbește).
Mamă de băiat? Cum e aceasta? Te-ai văzut în acest rol, înainte? Vizualizezi cum va fi când va aveael 20 de ani? Cum o să reacționezi când va avea o iubită, de exemplu?
De mică am vrut să am doi băieți. Acum eram mai mult decât sigură că aștept o fetiță și, când s a spart balonul, am înțeles încă o dată că dorințele se materializează, mai devreme sau mai
târziu. Și nu puteam fi altfel decât în culmea fericirii! Băieții sunt mai drăgostoși, pe alocuri mai mămoși, am doi frățiori și știu cum e, dar asta e până nu dau de fete. Și iată că încă nu sunt pregătită de acest moment. Profit încă de anii în care sunt şi voi fi eu cea mai importanta şi iubită femeie din viata lui Avraam.(Zâmbește)
Dar, serios vorbind, tot ce îi doresc este să fie fericit și să joc la nunta lui, mândră la fel cum a făcut-o mama lui Roman la nunta noastră.
TEXT: CORINA-MARIA DREAGLĂ
STYLING: DIANA SEREJNICOV
MUAH: SALON „BERDS”
FOTO: VICTORIA WONKA