Gabriela Gutiera Moldovan
Pe urmele lui Ion Druță sau Spiridon Vangheli?
Scriitoare, avocată
Născută pe 7 ianuarie 1973, s. Lopatnic, r-nul Edineț
Studii: Licențiată în Drept, Universitatea Umanistică din Moldova
Deși a debutat la 50 de ani, la doar doi ani distanță, în 2024 este deținătoarea a peste 10 premii la concursuri internaționale, cu apariție în antologii din România și Spania. Se remarcă prin volumul impresionant de creații și mesaj autentic – în 2024 a publicat proza „O fi destinul?”, romanul „Flori de Măr” și 12 cărți pentru copii cu esență educativă – un palmares literar impresionant, o pasiune care s-o fi transformat în destin?
Scrisul a fost mereu prezent în viața mea, dar, la început, sub o altă formă. Încă din copilărie am fost pasionată de povești. În anul 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice, când s-a născut fiica mea Mirela nu găseai prea multe cărți pentru copii în limba română. Atunci am început să scriu pentru fiica mea.
În calitate de avocat, cuvintele mi-au fost mereu uneltele principale, argumentele bine construite, logica frazelor, puterea de a convinge. Însă, literatura are un alt tip de magie: îți permite să creezi lumi, să atingi suflete, să spui adevăruri care nu trebuie demonstrate, ci doar simțite.
La 50 de ani, am îndrăznit să-mi urmez această pasiune, și am descoperit că, de fapt, scrisul mă așteptase dintotdeauna.
Esența activității mele este un dialog continuu între realitate și imaginație. Dacă ar fi să punctez momentele esențiale ale acestui parcurs, aș evidenția anii dedicați avocaturii, unde am învățat puterea cuvântului și impactul fiecărei fraze bine articulate. Aici am descoperit cât de important este să spui o poveste clară și convingătoare, fie că este vorba de un proces în instanță sau de paginile unui roman. Decizia de a scrie prima carte, un moment de curaj și vulnerabilitate. Să trec de la argumente juridice la povești literare a fost un pas emoționant, dar firesc. Am simțit că poveștile pe care le purtam în mine trebuiau să fie scrise și împărtășite. Publicarea primelor mele cărți, atât pentru adulți, cât și pentru copii, a fost o provocare, dar și o bucurie imensă să văd cum personajele prind viață în sufletele cititorilor. În esență, activitatea mea este despre cuvinte care construiesc lumi, fie că sunt lumi ale dreptății sau lumi ale imaginației.
Am înțeles că perfecțiunea nu există. O carte nu trebuie să fie perfectă de la prima frază. Scrisul este un proces, iar fiecare pagină te face mai bun. Am găsit bucurie în scris. Când am lăsat deoparte teama și am început să mă bucur de fiecare cuvânt, scrisul a devenit nu doar o provocare, ci o eliberare.
Cotidianul este esențial în scrisul meu. Oricât de magice ar fi poveștile, ele pornesc întotdeauna din realitate, din emoțiile, întâmplările și oamenii care mă înconjoară. Ca avocată, am ascultat povești reale despre luptă, curaj, dreptate, pierdere și speranță. Multe dintre acestea au rămas cu mine și, într-o formă sau alta, s-au transformat în personaje și situații din cărțile mele. Încerc să rămân mereu atentă la lume, să ascult, să observ, să nu pierd din vedere partea profund umană a fiecărei zile. Scrisul meu nu vine din izolarea într-un turn, ci din contactul cu oamenii și poveștile lor.
În literatura pentru copii, am încercat să aduc o voce modernă, educativă, dar și jucăușă. Am dorit să creez povești care nu doar distrează, ci și oferă lecții subtile despre curaj, empatie, prietenie și dreptate. Copiii sunt cei mai sinceri critici, iar când un copil îți spune că povestea ta i-a adus bucurie, știi că ai creat ceva cu adevărat valoros.
Fiecare mesaj pe care îl primesc de la cititori este prețios, dar sunt câteva care mi-au rămas adânc în suflet. Un copil care mi-a spus că, după ce a citit cartea mea, nu i-a mai fost frică de întuneric. Un mesaj de la o femeie care a citit una dintre cărțile mele pentru adulți și mi-a spus că i-a dat puterea de a face o schimbare importantă în viața ei, scriind: ,,Femeia asta cu scrisul ei te poartă cum vrea ea prin toate stările”. Alt cititor mi-a mărturisit că a plâns, nu de tristețe, ci de dor. O învățătoare care mi-a scris că a citit cartea mea împreună cu clasa și că, după aceea, copiii au început să creeze propriile lor povești. Nimic nu m-a bucurat mai mult decât să știu că scrisul meu a aprins o scânteie creativă în sufletele altora.
Literatura mi-a schimbat mie perspectiva asupra lumii, iar acum, prin scris, pot face același lucru pentru alții.
Cititorii vor căuta mai multă autenticitate. Într-o lume în care totul este rapid și superficial, literatura autentică, care vorbește sincer despre trăiri reale, va rămâne valoroasă. Cititorii vor căuta povești care îi fac să simtă, să se regăsească și să înțeleagă mai bine lumea.
Am descoperit că, de fapt, scrisul mă așteptase dintotdeauna.