Fata Phoenix
Gala Cerneva
Activistă
Născută pe 31 martie, 1989, orașul Cahul.
Studii: Bănci și Finanțe la ASEM, Relații Internaționale la Universitatea Slavonă, Fondul pentru Oncologie (consultant în Oncologie)
Societate
A învins cancerul! A găsit în ea forțe și motivație să treacă peste diagnostic în perioada în care tocmai trăise cel mai fericit moment al vieții sale – cel de a deveni mamă. Gala Cerneva, femeia care a cunoscut și a activat cu cei mai buni politicieni de la noi, este acum pentru întreaga lume autoarea unei povești de triumf! O poveste deloc veselă, dar trăită cu demnitate.
Mă numesc fată Phoenix. Am făcut două facultăți, am lucrat ani de zile în Parlament cu cei mai buni politicieni ai țării noastre. M-am mutat în Rusia unde am ocupat și o funcție de viață activă, dar în urmă cu trei ani soarta m-a adus înapoi în patria mea, Moldova. Aici m-am căsătorit și, după o sarcină mult așteptată, copleșită de emoțiile de la nașterea fiicei, soarta mi-a aplicat o lovitură prea dură – am fost diagnosticată cu cancer.
După diagnostic, trei gânduri mi-au trecut prin cap. Primul era că în curând voi fi cheală, al doilea că voi muri de o moarte lungă și dureroasă la o vârstă atât de fragedă, iar al treilea – că fiica mea, care este încă un copil, va crește fără mamă. Și ea a fost cea care mi-a dat cel mai mare stimul inițial să mă alătur imediat luptei.
Cancerul nu lasă pe nimeni la fel, viața se împarte în înainte și după. Timpul în care trebuie să strângi din dinți și doar să te lupți m-a făcut să-mi reconsider valoarea vieții, să-mi revăd anturajul și să mă iubesc cu adevărat, chiar și fără păr, sprâncene și gene. Mi-a fost incredibil de greu în lupta mea, pentru că o aveam pe fiica mea alături, iar ea cerea atenție, grijă, dragoste și încă nu putea înțelege că mama ei se simțea rău și plângea des.
Chimioterapia a adus cu sine și momente extrem de dificile. Corpul meu refuza să accepte acea otravă și aveam impresia că moartea e aproape. Mă simțeam neajutorată, aveam o frică greu de explicat, dar întotdeauna am iubit viața și când m-am uitat în ochii copilului meu, am înțeles că nu am dreptul să renunț și să plec.
Soțul și mama mi-au fost alături în această luptă. Le sunt profund recunoscătoare, inclusiv pentru faptul că nu m-au lăsat să renunț și au avut grijă de mine. Mi-am împărtășit toate temerile și durerea soțului meu, pe umerii lui am plâns și vreau să vă spun că nu sunt omul care se plânge. Chiar și în cele mai de groază momente am încercat să zâmbesc și să nu mă gândesc la frici sau la moarte.
Boala m-a ajutat să descopăr iubirea de sine. M-am îndrăgostit de fața mea interioară, m-am oprit și am învățat să-mi ascult vocea, am încetat să mă grăbesc și să controlez totul, am început să apreciez lucrurile mici și simple din viață. Când a început să-mi crească părul și am simțit vântul trecând prin cei 2 cm de podoabă capilară, am simțit atâta fericire.
Întotdeauna există speranță și șanse pentru cei care vor să trăiască. Cancerului îi este frică de cei care râd de el. Trebuie să acceptăm și să înțelegem că el nu este întreaga noastră carte, ci doar un capitol.
Acum visez să-mi văd fiica crescând, să o văd în rochie de mireasă și să-mi îngrijesc nepoții. Nu sunt vise, da fapt, ci obiectivele mele clar definite. Sunt în curs de formare în calitate de consultant oncologic și îmi doresc să întemeiez o organizație care să ajute femeile să treacă prin această etapă dificilă. Zilnic îmi scriu zeci de femei care au nevoie de sprijin sau sfaturi și sunt bucuroasă să o ajut pe fiecare.
Dragostea stăpânește lumea. Principalul e să observăm dragostea lumii pentru noi! Și să trăim cu inima deschisă și plină de iubire pentru fiecare respirație, pentru fiecare zi și pentru persoana care ne învăluie cu dragostea ei.