Uneori, viața ne așază într-un domeniu, dar vocația ne atrage în altul. Ce se întâmplă atunci când nu alegem doar o carieră, ci mai multe chemări? Când ne permitem să fim multipli, expresivi, perseverenți? În acest proiect, am vorbit cu trei oameni care au fost formați într-un domeniu, dar care excelează astăzi în altul. Nu pentru că au greșit drumul inițial, ci pentru că au avut curajul să asculte toate vocile din ei.
Pagini despre transformare, despre echilibru și despre asumarea propriei complexități.
Text: Ludmila Zubco
Foto: arhiva personală
Roman Canțâr
De la știința luminii la poezia imaginii
Format inițial ca fizician, cu o specializare în domeniul energiei netradiționale, Roman a ales să-și urmeze chemarea interioară și să se reinventeze în lumea artelor vizuale. Astăzi, este un nume cunoscut în fotografia de portret și în cinematografia moldovenească, reușind să transpună în imagine nu doar lumina, ci și complexitatea umană.
Ați început parcursul academic în domeniul fizicii. Ce v-a atras la început să studiați anume în această arie?
Am ales să urmez Facultatea de Fizică, specializându-mă în cadrul Catedrei de Fizica Semiconductoarelor, cu accent pe domeniul energiei netradiționale. M-a captivat caracterul inovator al acestui sector — o ramură științifică ce părea, încă din anii ’90, să prefigureze viitorul. În 1997, alegerea unei astfel de direcții era mai degrabă provocatoare, chiar vizionară, și implica un soi de curaj intelectual. Totuși, cred eu nu am greșit: realitatea prezentului confirmă potențialul uriaș pe care l-am intuit atunci. Dacă astăzi nu m-aș fi dedicat în întregime artei vizuale — un domeniu în care îmi regăsesc pe deplin vocea interioară — aș reveni fără ezitare la energetica netradițională. Este un spațiu al cercetării și al creației tehnologice care, asemenea artei, cere imaginație, rigoare și o viziune orientată spre viitor.
Cum s-a produs trecerea de la fizician la artist fotograf? A fost un declic sau un proces lent?
Trecerea mea de la fizician la artist vizual nu a fost un drum liniar, ci mai curând un traseu în trepte, marcat de un moment de revelație — un declic interior, mai degrabă decât un proces lent și previzibil. După o perioadă dedicată științei, am făcut pasul spre design și poligrafie, un domeniu în care rigoarea tehnică se întâlnește cu creativitatea vizuală. În această etapă, nevoia de a crea conținut vizual propriu m-a condus firesc către fotografie. A fost o întâlnire esențială, care a deschis o nouă dimensiune a expresiei mele. Un rol esențial l-a avut profesorul meu de design — un om pasionat de fotografie, a cărui entuziasm a fost molipsitor. Prin el am descoperit nu doar tehnica imaginii, ci și poezia luminii.
Există o legătură între felul în care un fizician înțelege lumina și modul în care un fotograf o folosește?
Pentru mine, legătura dintre cunoștințele dobândite la facultate și tehnicile de lucru cu lumina, cu partea fizica a procesului, este indispensabilă. Totuși, uneori, raționamentul mă poate îndepărta de spontaneitatea artistică.
Ce v-a oferit fizica și ce v-a lipsit în acel domeniu, încât ați simțit nevoia să vă exprimați prin artă?
Cred că fizica mi-a oferit un alt fel de libertate — una profundă, intelectuală — care m-a încurajat să mă exprim vizual. Mi-a dat curajul, claritatea și structura necesare pentru a privi lumea în profunzime și a o transpune în imagine.
Cum a fost percepută această schimbare de cei din jur? Ați simțit susținere sau scepticism?
Am resimțit scepticism tocmai din partea celor de la care așteptam sprijin și înțelegere. În schimb, am primit o susținere sinceră și profundă din partea unor oameni la care nu mă așteptam deloc — unii dintre ei nici măcar nu știam că îmi cunosc existența la acel moment. Această inversare neașteptată de roluri a fost revelatoare și m-a motivat și mai mult să merg înainte.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră o fotografie bună? E mai mult o tehnică sau e totuși un feeling?
Pentru mine, o fotografie bună este cea care poartă un mesaj filosofic — care trece dincolo de estetic sau tehnic. Nu contează genul fotografic; esențial este ca imaginea să provoace gândirea, să pună întrebări sau să deschidă un spațiu de reflecție. În același timp, cred că o fotografie valoroasă trebuie să respecte și un cod etic. Părerea mea este că imaginea nu doar reflectă realitatea, ci și influențează percepția asupra ei.
Vă influențează formarea științifică modul de a compune o imagine, de a observa detalii, proporții, ritmuri?
Mai puțin. Fizica dă gradele de libertate, atât de necesare, pentru o creștere interioară și modelarea percepției despre lumea care te înconjoară.
Fotografia e tăcere, dar și expresie. Ce teme sau emoții reveniți mereu să explorați prin obiectivul camerei?
Pasiunea mea profundă este omul — prezența, expresia, esența lui. De aceea, portretul mă fascinează – este o artă în sine. Fiecare chip spune o poveste, iar fotografia de portret îmi oferă șansa de a surprinde acel moment unic în care interiorul se lasă văzut printr-un gest, o privire, o tăcere.
Ce l-ați sfătui pe un tânăr care se teme să-și urmeze o chemare artistică, deși a ales inițial o profesie „sigură”?
Să-și pună cât mai multe întrebări și să caute, cu sinceritate față de sine, răspunsuri autentice. Să nu se raporteze la chemarea artistică ca la un fenomen misterios sau un dat exterior, ci să-și urmeze drumul cu răbdare și curaj. Calea potrivită i se va revela, mai devreme sau mai târziu, dacă rămâne atent la sine și la ceea ce îl mișcă cu adevărat.
Iraida Vetrilă
Psihologia și stomatologia – două fațete ale aceluiași zâmbet
La prima vedere, psihologia și stomatologia par două universuri distincte – unul dedicat sufletului, celălalt sănătății orale. Însă, pentru unii oameni, aceste drumuri nu se exclud, ci se completează. Este și cazul fondatoarei Smile Dent Team, Iraida Vetrilă, care a pornit cu pași siguri în lumea psihologiei, dar a ales să-și continue misiunea prin construirea unei echipe în care zâmbetul este mai mult decât un rezultat estetic – este expresia unei stări de bine.
Aveți studiile în psihologie, dar viața a decis să vă pună pe un alt drum, și anume să adunați o echipă de oameni „zâmbitori” și să administrați o clinică stomatologică. De unde a venit acel curaj, acel „de ce nu!?”
Psihologia a fost în viața mea ca o rampă de lansare în ceea ce aveam să devin. Acum, privind în urmă, îmi dau seama de valoarea lecțiilor învățate. Le folosesc în fiecare decizie, în modul în care ascult, comunic și susțin echipa Smile Dent Team. Migrarea mea de la un domeniu la altul a fost din dorința de a susține un vis, care a devenit comun, al soțului meu, Vadim Vetrilă. Nu a fost un curaj impulsiv, ci o alegere firească. Acel „de ce nu?” a venit din convingerea profundă că un proiect făcut cu suflet poate deveni o misiune reală. Așa s-a născut Smile Dent Team – dintr-o viziune, o chemare și o echipă în care zâmbetul e mai mult decât un rezultat: este un mod de a fi.
Psihologia și stomatologia par a vorbi limbaje diferite, dar în ce mod simțiți că se completează una pe cealaltă în activitatea dvs. de zi cu zi?
Deși par domenii diferite, psihologia și stomatologia se întâlnesc în relația cu pacientul. Una construiește încrederea, cealaltă zâmbetul – iar împreună, transformă vieți.
Psihologia și stomatologia sunt, astfel, două fețe ale aceluiași zâmbet. Una vindecă sufletul, cealaltă – dantura. Intuiția și formarea mea ca psiholog m-au ajutat să creez un mediu de lucru sănătos și deschis, pentru a construi o echipă empatică, unită și stabilă în jurul acelorași valori.
Ce parte din formarea dvs. ca psiholog v-a ajutat cel mai mult în acest proces antreprenorial?
Cel mai valoros dar al formării mele ca psiholog a fost capacitatea de a asculta, de a fi prezentă și a empatiza cu persoana din fața mea. Psihologia m-a ajutat esențial în alegerea și formarea unei echipe unite, solidare, cooperante, entuziaste și dedicate. Responsabilitatea care-mi cade pe umeri ține nemijlocit de stare de spirit din colectiv, de înțelegerea nevoilor angajaților noștri, dar și de recunoașterea meritelor lor. Pentru că în spatele deciziilor raționale stă spectrul emoțional, care neapărat trebuie să fie unul pozitiv.
Simțiți că aduceți un alt tip de abordare în relația medic–pacient?
Da, simt că aduc o abordare diferită – una centrată pe relația umană, nu doar pe actul medical. La Smile Dent Team, am încurajat mereu empatia, comunicarea sinceră și grija reală pentru pacient. Cred că fiecare om care ne trece pragul are nevoie, în primul rând, să fie ascultat și înțeles. Asta creează siguranță, iar din acea siguranță pornește și reușita tratamentului.
Ce ați schimba, dacă ați întoarce 10 ani înapoi? Ați alege calea neprevăzută sau totuși ați fi mai precaută la unele decizii?
Nu aș schimba calea, nici măcar greșelile. Tot ce a fost – bun sau greu – m-a învățat, m-a întărit și m-a adus în punctul în care pot spune cu sinceritate că fac ceea ce iubesc. Poate doar mi-aș oferi mai multă răbdare și încredere. Restul? A fost exact cum trebuia să fie.
Este Smile Dent Team doar o afacere sau e, mai degrabă, o expresie a unei misiuni personale?
Smile Dent Team nu este doar o afacere. Este o echipă de oameni care au ales să rămână acasă, să construiască aici, în Moldova, și să aducă zâmbete, încredere și speranță.
Este despre un scop comun – acela de a transforma vieți prin profesionalism, grijă și umanitate. Este misiunea noastră asumată: să fim prezenți, să fim buni și să oferim mai mult decât tratamente – o experiență cu sănătate la pachet.
Ce sfat le-ați da celor care simt că profesia aleasă nu le mai reflectă complet pasiunile sau visurile? Cum poți învăța să îți rescrii povestea fără să-ți trădezi identitatea profesională?
Viața nu e despre a alege un drum și a-l urma orbește până la capăt. E despre a înțelege când un drum nu te mai reprezintă și a avea curajul să-l schimbi. Profesia ta poate fi rescrisă fără să te desprinzi de rădăcini – atât timp cât rămâi fidel valorilor tale care nu-ți trădează identitatea.
Tatiana Rotaru
Medicină și muzică: vocații în unison
Este medic și muzician. Vindecă trupuri și atinge suflete. Trăiește între rațiune și emoție, între știință și artă, fără să le opună, ci construind o punte între ele. Am stat de vorbă cu ea despre vocație, dualitate și despre curajul de a-ți permite să fii întreg.
Ce a fost mai întâi: bătăile inimii pentru medicină sau vibrația muzicii? Sau poate… s-au născut împreună?
S-au născut împreună și nu s-au separat nicicând. Sunt doi piloni și două izvoare din care bea sufletul meu. Dacă aș apela la alegorii, aș spune că aceste două domenii se integrează în ființa mea precum cele două compartimente ale inimii – dreapta și stânga – fiecare cu funcția și viața ei, dar împreună contribuie la vitalitatea organismului. Una fără cealaltă nu ar putea exista.
Cum e să porți halatul de medic ziua și să îți lași sufletul să cânte seara? Ați simțit vreodată că una o eclipsează pe cealaltă?
Nu fac așa ceva. De obicei, muzicii îi sunt dedicate weekendurile, iar în zilele de muncă ale săptămânii sunt doar doctor.
Mulți oameni simt că trebuie să aleagă un singur drum. Dvs. ați ales două. Ce v-a învățat această dublă apartenență?
M-a învățat că disciplina și dedicația sunt cele mai importante virtuți ale unui om care vrea să reușească în toate în această viață.
Care sunt punctele comune între actul medical și cel artistic? Există un fir invizibil care le leagă?
Cu cât mă aprofundez mai mult, cu atât înțeleg că sunt domenii mai degrabă antagoniste decât sinergice. Medicina contemporană se bazează pe raționament și analiza datelor acumulate, iar arta este totuși mai mult îndreptată spre emoții și ține de domeniul iraționalului.
Pacienții dvs. știu că aveți și o latură muzicală? Vi s-a întâmplat să folosiți muzica ca formă de vindecare – fie pentru alții, fie pentru dvs.?
Muzica mea este accesibilă oricui pe canalul meu de YouTube și, pentru mine, ea reprezintă un instrument de vindecare. Ascultându-mi piesele, am observat că mă liniștesc atunci când sunt întristată sau nefericită și îmi induc o stare de bine. Dar nu am recomandat-o niciodată pacienților în calitate de remediu medical. M-aș bucura dacă cineva și-a găsit „clipa de bine” ascultând piesele interpretate de mine.
Ați primit vreodată mesaje de descurajare? Cum ați răspuns celor care v-au sugerat că „nu poți face două lucruri bine în același timp”?
Am primit. Dar nu mă mai consum cu răspunsurile. Fiecare își alege drumul după plac și nu mai am timp de pierdut ca să corespund așteptărilor cuiva.
Dacă ați putea pune pe o partitură fragmente din viața dvs. profesională, cum ar suna? Un jazz. Plin de experiențe noi și memorabile.
În ce moment simțiți că inima bate cel mai tare: când salvați o viață sau când cântați și emoționați o sală întreagă? Sau poate… e aceeași inimă, în altă formă?
Salvarea unei vieți aduce emoții care nu pot fi comparate cu nici un altfel de trăiri de pe acest pământ și rămâne pentru mine cea mai frumoasă. Viața este valoarea supremă din toate pe care le avem.
Ce le-ați spune tinerilor care au mai multe pasiuni și se tem să urmeze altceva decât „meseria de bază”? Ce înseamnă, în fond, să-ți permiți să fii întreg?
Să își urmeze inima fără frică. Toate au un rost în viață și nimic nu este întâmplător.