Desertul Irinei ne-a lăsat pe limbă gust de portocală și ciocolată, dar în suflet zăpadă cu aromă și hârșâit de harbuz, exact ca în Iarna lui Grigore Vieru… În timp ce răsfira făina în bol, ea și-a amintit o poveste ca pâinea caldă. Parcă mai ieri a fost dimineața în care, anul trecut, copiii săi, căutându-l nerăbdători pe Moșu’, descoperiseră ronțăite dulciurile lăsate de ei, cadourile puse la locul lor și o dâră de „zăpadă” de la ușă până la brad… Nimeni nu intuise că poți crea fericire cu un fir de făină, nimeni în afară de Irina.
A preparat o prăjitură care a adus în redacție magia sărbătorilor în stil irlandez, rețeta fiind preluată din Jurnalul Dulce al lui Rachel Allen. Combinația dintre multă portocală, migdale, caju și ciocolată, ne-a spus Irina, este perfectă pentru sărbătorile de iarnă.
Până să administreze unul dintre cele mai populare grupuri culinare de pe Facebook, Delicii din bucătăria mea, care are deja peste 50.000 de membri, Irina încă nu știa ce pasiune dospea în ea. A crescut așa cum crește aluatul prăjiturilor sale când inima îi este plină de lumină și căldură. Originară din Slobozia, născută pe 17 octombrie 1987 și școlită la ASEM în cadrul Secției turism și servicii hoteliere a Colegiului Național de Comerț, e pasionată cam de doi ani de gastronomie, în mod special de cofetărie, uimindu-și nu doar soțul și cei doi copii ai lor, dar și prietenii și internauții. A demonstrat că poți găsi plăcerea la bucătărie chiar și după ani buni în care ai gătit doar din necesitate, iar pe grupul său culinar motivează lumea să împărtășească rețete verificate în timp, fie foarte simple, fie sofisticate, precum cele în stilul lui Antonio Bachour, maestru pe care Irina îl admiră, în 2011 el fiind printre cei mai buni zece patiseri din America.
„Când sunt supărată, nu mă apuc de prăjituri. De fiecare dată, respect întocmai rețeta, o citesc din timp, atent, de mai multe ori. Îmi știu cuptorul: e mai puternic, așa că întotdeauna setez o temperatură de coacere cu 10-20 de grade mai scăzută decât cea indicată în rețete. Folosesc doar produse de calitate: făina e neapărat superioară, untul are macar 72% grăsimi, exclud margarina și optez pentru brânză în locul produsului de brânză”, așa ne-a rezumat Irina câteva dintre principiile ei în arta gătitului. Deci, un pix și o foaie n-ar strica. Că, de nu, se strică aluatul și e păcat de sărbătoare!
Rețeta
Ingrediente
Blatul:
- 200 g unt
- 300 g zahăr
- zestul de la două portocale
- 200 g migdale și acaju (măcinate)
- 4 ouă
- 100 g făină
- 5 g praf de copt *un praf de sare
Siropul, pentru tarte umede:
- sucul a două portocale
- pentru tarte mai uscate: o portocală
- 50 g zahăr; Glazura: 75 g unt
- 100 g ciocolată neagră
- 5 ml suc de portocale
Modul de preparare
- Mixează untul și zahărul până amestecul devine fin și pufos.
- Adaugă ½ din cantitatea de migdale și caju măcinate și zestul mărunțit. Mixează.
- Adaugă ouăle. Mixează din nou.
- Adaugă restul de migdale, de acaju și făina, praful de copt, sarea, amestecând totul cu o lingură de lemn.
- Pune conținutul într-o formă de copt înaltă al cărei diametru e de 20 cm, tapetată cu unt și prevăzută cu hârtie de copt. Nivelează conținutul.
- Pune tava în cuptorul încins la 160 ̊ C timp 40-50 min. Când blatul e gata, lasă-l să se răcorească 2-3 min.
- Pregătește siropul: pune pe foc zahărul și sucul de portocale, amestecând până conținutul dă în clocot. Amestecă încă un minut. Aplică siropul peste blat (și unul, și altul trebuie să fie călduțe).
- Pregătește cojile confiate: taie fâșii subțiri, apoi fierbe-le timp de1 min în puțină apă (așa va dispărea gustul amar). Strecoară-le.
- Prepară siropul: amestecă 100 ml de zahăr și 100 ml de apă și lasă-le să dea în clocot timp de 1 min. Ulterior, adaugă „fâșiile” și mai lasă-le un pic pe foc. Strecoară-le printr-o sită.
- Răstoarnă-le pe o tavă cu zahăr, apoi, cât încă sunt umede, presară zahăr peste ele, ca să se lipească bine. Lasă-le să usuce un pic.
- Pregătește glazura de ciocolată. Amestecă untul și ciocolata topite, adăugând 5 ml de suc de portocale. Toarnă glazura peste tort de sus, lăsând-o să curgă prin părți.
- Ornează tortul cu zestul confiat.
Autor, coordonator: Tatiana Corcebaș-Onica. Asistent foto: Braga Virginia.
Fotograf: Roman Friptuleac. Decorator: Irina Braiescu (Brayʾs). Loc, veselă: Casa Keia
Partener general: Zahăr Cinci Inimioare
Lasă un răspuns