| #womeninspire
Are o relație bună cu sine și o acceptare necondiționată a propriei valori. Posedă autoanaliza și lucrează asupra comportamentelor care merită să fie păstrate sau schimbate. Susține că astfel de relație e un predictor de satisfacție și succes, dincolo de gurile rele și ochii invidioși. Iar pe cei care nu reușesc să se împace sau să se împrietenească cu ea și activitatea ei, îi lasă în voia timpului. Pentru că el știe cel mai bine cum să aranjeze lucrurile.
Funcția: Viceprimară de Chișinău
Data, anul, locul nașterii: 29.09.1981, Chișinău
Copilăria și părinții. M-am născut în Chișinău, sectorul Buiucani. Am fost un copil cuminte și sârguincios. Mă trag dintr-o familie compusă dintr-un profesor și o economistă care m-au educat să fiu corectă cu oamenii din jurul meu. Visam și eu să devin profesoară, dar iată că soarta m-a atras în lumea cifrelor și a calculelor.
Banii se numără ușor, dar se fac greu. Am auzit de atâtea ori în jurul meu această frază sau, că „banii nu cresc în copaci” sau că „banul tot la ban trage” și am vrut să demonstrez că banul necesită investiție și disciplină. La facultatea de Drept Economic am înțeles perfect faptul că, convingerile limitative și comportamentele sunt cele care ne fac să nu avem o relație bună cu banii.
Recunoscătoare vieții. Fiecare zi pe care o trăiesc este un cadou pentru care mulțumesc. Pentru emoții, dragoste, familie, oportunități, oameni buni, inspirație, posibilitatea de a face lucruri frumoase.
Auditul. În cadrul activităţii de audit, este necesar ca auditorii să ţină cont de cele două dimensiuni ale eticii: atât de cerinţele de respectare a integrităţii şi a obiectivităţii, respectiv de valorile etice ale profesiei, cât şi de necesitatea de a evalua şi de a răspunde adecvat eticii clientului, respectiv de a aprecia pertinent informaţiile financiare prezentate de client.
Munca la Primărie. Nu cere puteri supranaturale, ci disciplină și organizare. Fără aceste două componente succesul este imposibil. Punct. Ceea ce vreau să le transmit tuturor, în activitatea mea, e că, indiferent de preferințe și viziuni, ne unește scopul comun: dezvoltarea calitativă a orașului și a vieții locuitorilor capitalei. Este o provocare acest lucru, dar e ceva ce mi-am asumat și sunt sigur că am acționat corect.
Reușite funcționărești. În calitate de viceprimar, aș spune că mă simt satisfăcută de multe lucruri. Multă lume din diasporă și turiști spun că orașul Chișinău și-a schimbat aspectul considerabil. A devenit mai spațios, mai modern, majoritatea străzilor din oraș au fost reparate și renovate. Parcurile au fost reamenajate și transformate în locuri pentru sport, plimbări și odihnă.
Timpul personal și primăria. Înveți cum funcționează lucrurile și decizi să dai tot ce ai mai bun. Acest lucru te consumă. Telefonul e mereu pornit, adio vacanțe, bine v-am găsit cârcotași! Dacă mai sunt din aceia care cred că funcția de viceprimar constă în „a veni și a sta pe scaun”, se înșeală amarnic. Trebuie să bați la uși, să nu stai. Să explorezi, să aplici, să cauți fonduri, altfel nu prea faci nimic. Și treaba asta ne consumă tot timpul. 24 din 24.
Frumosul vieții. Apariţia copiilor pe lume este o minune. Familia în care se naşte un copil devine cu adevărat fericită. Viaţa de familie este corelată cu acest fenomen frumos, multaşteptat de ambii soţi, care le pune la încercare maturitatea, dragostea, responsabilitatea, competenţa, disponibilitatea pentru dăruire, altruismul, stăpânirea de sine, tactul şi compasiunea. Venirea pe lume a unui copil semnifică o transformare radicală a vieţii personale. Te disciplinează, te antrenează, te fortifică. Așa devii mai bun, mai eficient.
Familia. Copiii. Actual, educ doi copii, o fetiță și un băiețel.
GENERAȚIA MEA CREDE: „UBI BENE, IBI PATRIA!”
COORDONARE: TATIANA PĂTRUNJEL, FOTO: ARHIVA PERSONALĂ
#funcționalitate
Lasă un răspuns