Fișier
Funcție: Artistă
Data și locul nașterii: 22.08.1991, s. Izvoare, r-nul. Florești
Studii: AMTAP
Coordonare: Svetlana Tataru
Foto: Emil Kasa
„Voi deveni ceva ciudat și oamenii mă vor iubi, voi fi un fi un octombrie cald…”. Așa s-ar caracteriza una dintre artistele momentului. Cea care a rupt toate stereotipurile, dar și topurile naționale și internaționale chiar, cu hiturile pe care le lansează pe bandă rulantă. Rap? Trap? În doi timpi și trei mișcări, și peste patru milioane de vizualizări doar pe YouTube, ca să nu mai vorbim de câte distribuiri a adunat pe Facebook sesiunea LIVE Urbanistic. Un întreg album lansat în plină pandemie și altul pe cale să apară… Și toate astea le face ea, atât de copilă, dar și puternică în același timp. Irina Rimes.
AM RĂMAS UN COPIL chiar dacă experiențele m-au maturizat. M-au maturizat, dar nu m-au făcut să mă iau tot timpul în serios. Am ajuns un om fericit. Și nu am uitat că fericirea e o alegere.
ANUL 2020 VA RĂMÂNE ÎN AMINTIREA MEA prin colaborarea cu Chris Cab și sesiunea live de la Urbanist.
N-AM CONSIDERAT NICIODATĂ că sunt nici măcar printre cei mai buni în domeniu. Arta este un domeniu relativ, nu o pot diviza în bun și rău. În schimb, există artiști care au popularitate mai multă sau mai puțină, există artiști mai consistenți, alții – mai inteligenți; la unii genialitatea se măsoară în cifre, la alții – în nivelul de acceptare printre alte genii. Nu cred că sunt excelentă în domeniu, însă cred că am anumite calități care m-au ajutat să mă poziționez unde sunt și că succesul meu nu poate fi comparat cu orice altă realizare al oricărui alt artist, și invers.
REȚETA UNOR PERFORMANȚE ESTE DIFERITĂ PENTRU FIECARE ÎN PARTE. În a mea o să găsiți foarte multă iubire și sinceritate. Asta stă la baza muzicii mele.
UN OM DE SUCCES SE TEME probabil de aceleași lucruri ca oricare. De întuneric, de păianjeni, gândaci, singurătate, moarte.
CINE MĂ INSPIRĂ? Elon Musk. Pentru că întrunește toate calitățile pe care le pot admira la cineva: genialitate, umor, inteligenta emoțională, verbală și arată și bine.
DANSUL. ȘI PICTURA. ȘI FIZICA. ȘI ISTORIA. MAI ALES ISTORIA. Sunt pasiunile pentru care încă nu am avut și nu am timp să le dezvolt.
UN MILION DE EURO. CE-AȘ FACE CU EI? I-aș investi la bursă, dacă, cumva, printr-o minune i-aș câștiga duminică.
ÎN FIECARE ZI FAC JOCULEȚE IMAGINARE ÎN CĂPȘORUL MEU, extrem de dure. Nu pot să dau un exemplu pentru că ar putea deranja emoțional. Dar acolo îmi testez cumva maturitatea în alegeri, filozofând uneori zeci de minute în șir asupra problemei. Dar în viața reală, una dintre cele mai grele alegeri este mereu între McDonalds sau KFC. Uneori poate dura ore!!! (Zâmbește)
O REGULĂ VALABILĂ PENTRU TOATĂ LUMEA? Aș stinge lumina pe tot globul pământesc. De ce nu?
ODATĂ, UN OM MI-A SPUS CĂ SUNT AȘA DE „NORMALĂ”. A fost cel mai neobișnuit compliment care mi s-a spus vreodată!
MI-AR FI GREU SĂ ALEG CE DORINȚE AȘ VREA CA SĂ MI SE ÎNDEPLINEASCĂ. TOTUȘI, DACĂ VIAȚA MI-AR OFERI ACEASTĂ OCAZIE, m-aș opri la: să nu mai existe corupție în lume; să nasc un copil sănătos și să-mi vireze în cont câteva miliarde de euro. Mai departe aș folosi banii pentru a crea locuri de muncă pentru oameni, sisteme medicale accesibile pentru toată lumea. I-aș învesti în educație, în infrastructura țării. Poți face o grămadă de lucruri bune pentru planeta la scară mare dacă ai bani. Și da, cât pe ce să uit! Aș procura o casă în Snagov, pe malul lacului.
2021? Aș vrea să fie mai sănătos de cât 2020. Pe restu’, le fac singură.
Lasă un răspuns