Cum e viaţa dimineaţa? Cel mai în măsură să răspundă este doar omul care se trezeşte odată cu găinile şi se culcă odată cu cocoşii. Doar un prezentator de emisiuni matinale ştie cum împachetează bucata de brânză cu ceapă lucrătorii gliei, doar el ia pulsul ţării dimineaţa devreme. Dar nu despre asta sau nu doar despre asta vrea să ne spună Iurie Nistorică, omul de media care are parte de mult noroc în viaţă, măcar prin prisma denumirii instituţiei unde munceşte. Un om la locul lui, modest, pe alocuri, cu mult simţ al umorului şi, pur şi simplu, cu simţ. Dar îl lăsăm pe el să vă spună tot.
De când ești la Noroc Media și cu ce te ocupi acolo? Se pare că dai dovadă de un devotament profesional de invidiat…
Înrolarea mea în detașamentul „Noroc Media” se producea prin toamna anului 2009, după trei ani în care am schimbat patru posturi radio și cinci perechi de pantaloni. La un moment dat, ajuns la Pro FM, Nata Albot chiar încerca să găsească o explicaţie a frecventelor mele oscilaţii radio-active din prisma mișcării oscilatorii a unui corp aflat în stare de imponderabilitate. Iar, ca să confirm stabilitatea mea parabolică, peste şapte luni părăseam și echipa Pro, răpus prin knockout de recesiune. În schimb, din 2009 încoace, am noroc de Noroc constant, stabil și rectiliniu.
Referitor la „lucrul meu la lucru”, trebuie doar să recunosc faptul că am devenit dependent de emisia matinală încă de prin băncile primului post de radio la care am aderat. Pe unde am călcat, am făcut, cel puţin episodic, program de dimineaţă, iar odată ajuns la Radio Noroc, aproape imediat am fost mandatat să traduc în vorbe cum îi viaţa dimineaţa! Și, de atunci încoace, încep ziua de muncă atunci când unii abia se culcă și o închei când tot ăia abia se trezesc. În tot acest răstimp de reședinţă la Noroc Media, am cochetat câţiva ani și cu Noroc TV, moderând o emisiune în prime-time împreună cu colega mea: Dianna Rotaru, Tatiana Slivca, Angelica Sîrbu, Elena Mogâldea (rând pe rând).
La ce te gândești în primul rând atunci când primeşti prin telefon în direct un „Alio”?
Primul gând este și prima dorinţă – numai să nu întrebe unde a nimerit! În realitate, să întreţii o discuţie cu „un cineva” descifrându-l doar cunoscându-i vocea implică o serie de abilităţi otorinolaringologice care, susţinute și de o intuiţie de nădejde, pot confirma la sfârșitul discuţiei că Domnul de la celelălalt capăt al firului este, de fapt, de sex feminin și iubește natura moartă.
Cum îţi simţi ascultătorul de partea cealaltă a microfonului, cum ţi-l închipui?
Una dintre misiunile eroice ale unui prezentator radio este să poată descifra într-o fracţiune de secundă până și forma bretonului celui cu care vorbește. Totuși, misterul acestei ecuaţii alimentează inclusiv curiozitatea opiniei publice, a radio-telespectatorilor.
Într-o zi cu soare, un profesor de la Facultatea de Arte Dramatice, pe care am absolvit-o prin 2006, ne împrumuta una dintre principalele reguli de joc ale teatrului, pe care o respect și în radio: „Pe toată durata acţiunii scenice, imaginează-ţi că ai în faţă un public cel puţin cu un cap mai inteligent decât tine”. Asta am făcut. Asta fac. Asta voi face.
Care crezi că sunt aşteptările consumatorului tău de la tine? Tu ce aşteptări ai avea de la tine, fiind „de partea cealaltă a baricadei”?
Erau vremuri în care cele două calităţi primordiale, pentru a prinde un scaun la radio, erau vocea și… vocea. Cel puţin așa îmi explic tentativa eșuată a unui fost diriguitor de radio în a mă trimite la plimbare, acum de mai bine de zece ani, pentru faptul că vocea mea nu prea era compatibilă cu formatul radio „ca formă și ca caracter”. Numai că acele vremuri au apus cu tot cu diriguitor. Mi-ar plăcea să cred că astăzi așteptările consumatorului vizează întâi de toate conţinutul vocal al purtătorului de cuvânt, botezat și prezentator radio. Eu așa îmi închipui profilul ascultătorului meu, dornic să-și pună la treabă și urechea, dar mai ales raţiunea.
În ce volum ţi-a revenit norocul? Te pricepi să-l întrebuinţezi?
Cred că Norocul a dat peste mine într-un moment în care chiar eram convins că m-a abandonat definitiv și irevocabil. În toamna anului 2009, eram într-un fel de șomaj japonez, prezent la un post de lucru doar ca să-mi treacă vremea, eu nu lucram mai mult decât mă plătea patronul, iar el, la rându-i, nu mă plătea mai mult decât lucram. Astfel, hibernarea noastră reciprocă n-a durat decât „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, până în ziua când Norocul m-a acroșat aproape involuntar. În acel moment, pentru mine unitatea de măsură a norocului avea parametri angro și, de atunci, nu mă sfiesc să-l distribui în stânga și-n dreapta pân’ la ultimul client. Dar cred că norocul e doar cămașa succesului, restul fiind chimie.
De ce calităţi ar trebui să dispună o vedetă de media / radio / TV?
Treaba asta cu statutul „vedetei” în univers, pentru noi, pământenii simpli, este o ecuaţie cu mai multe necunoscute. Termenul în sine este unul atât de zglobiu, încât aș prefera să nu-i pătez onoarea și demnitatea cu vreo replică necântărită de zece ori înainte. Totuși, un personaj de presă din prima linie, chiar în pofida voinţei lui, nu are dreptul să uite că, oricât ar fi de paradoxal, omenirea nu a început odată cu el și, cel mai probabil, nu se va mântui odată cu cariera lui. Iar pericolul cel mare este să sfidezi legile aerodinamicii, pierzând contactul cu realitatea într-un mod aproape școlăresc. Tot la capitolul calităţi ar mai trebui spus că performanţa unui personaj din media rezidă, după mine, și în capacitatea acestuia de a se expune fără a se impune, iar rezultatul să fie invers.
Cât de surprins ai fost de invitaţia de a prezenta Top 100 sexy? Tu, de obicei, ce topuri prezinţi?
Invitaţia de a prezenta Top 100 cele mai sexy femei din Moldova, realizat de VIP magazin, m-a surprins într-un mod cel puţin plăcut, tocmai pentru faptul că această oportunitate, aritmetic spus, se ivește odată la 365 de zile. Aici trebuie să-i mulţumesc echipei VIP magazin pentru votul de încredere acordat și pentru șansa oferită de a fi în aceeași seară, în aceeași sală, pe aceeași scenă cu cele mai sexy 100 de femei din Moldova. Deși am mai avut antecedente similare privind prezentarea unor topuri, gale, clasamente, competiţii și alte ierarhii tridimensionale, diferenţa a fost că, de această dată, ochii au avut o misiune mai grea decât mintea.
Text: Marcel Toma