JURNAL DE LUNI CU ZINA BIVOL
Casa lui trăiește la marginea satului. În copilărie îmi amintesc că arăta ca un boț de lut ascuns printre păpușoii de vară, acum am găsit-o printre puii de copaci, cu o pădure uscată pe acoperișul casei, exact ca o cocioabă din povestea Babei Hârca.
S-a retras de lume, nu știu cu cine mai interacționează din afară, dar când eram mica, mama îmi zicea să păstrez distanța. Cu cât auzeam mai des să stau departe, cu atât mai curioasă eram să știu cine se află acolo. Prin sat auzi felurite povești, dar el probabil o știe doar pe una, pe cea adevărată. L-am văzut de departe, avea o sapă sub mână și cu aceste gânduri m-am despărțit de încă un weekend.
Viața este un adevărat mister, unde fiecare are Dumnezeul și determinările sale interioare. Este atât de greu să trăiești cu emoțiile altei persoane, dar mereu suntem buni să ne dăm cu părerea.
În redacție nu mai apucăm să stăm la vorbă, fiecare cu personajele și oamenii pe care îi are de pregătit. Interviurile se cer așteptate, iar votingul OMUL ANULUI continuă. În toate găsim un contrast, dar dacă oamenii, lucrurile sau frământările noastre s-ar asemăna, nimic nu ar mai fi la fel! Până și picăturile de ploaie sunt diferite.
Scriu, mi-am pus căștile pe cap și scriu. Aș vrea să cred că auziți muzica și voi, dar asta înseamnă să compun basme. Poate undeva, pe alte unde, prinde și această frecvență. Ascult melodii clasice, cu ritm lent, bune doar să lege fraze și idei ca într-un puzzle perfect.
Și brusc, îmi dau seama că mâine sună clopoțelul pentru mulți dintre copiii noștri.
Ce bucurie! Vine 1 iunie și vom putea mânca mai multă înghețată.
De Ziua Copiilor, în mai multe zone ale orașului Chișinău se vor întâmpla evenimente frumoase pentru micuti. Ziua se va încheia cu un eveniment cultural-artistic cu genericul „Copilărie-dulce vis” pe strada pietonală Eugen Doga, intersecție cu bd. Grigore Vieru.
Tot miercuri, urmăriți cel mai sincer podcast, cu copiii! Va fi ediția specială, dedicată zilei de 1 iunie!
Să vină vara!
Lasă un răspuns