
Directoare STEP IT Academy Moldova
Nu vine dintr-o specialitate IT, însă a crescut pas cu pas în acest domeniu, în același ritm în care s-a dezvoltat și instituția. La început au fost doar câteva persoane care credeau în misiunea STEP IT Academy, iar astăzi există șapte locații în nordul, centrul și sudul țării și o echipă de 150 de oameni dedicați aceleiași idei. Larisa Rusu a fost mereu atrasă de tot ce înseamnă inovație și, de-a lungul vieții, a avut doar trei joburi, fiecare învățat de la zero, fiecare cu multă responsabilitate și nevoia de cunoștințe solide.

Învățarea pe tot parcursul vieții nu a fost doar o necesitate, ci și o șansă de a crește.
De zece ani deja formăm specialiști în domeniul IT, transformăm pasiunea pentru calculatoare într-o profesie și curiozitatea în încredere la toate vârstele. În acest an, STEP IT Academy Moldova a sprijinit peste 300 de liceeni să obțină nota 10 la BAC la informatică. La lista de succese îi adăugăm și pe cei peste 200 de refugiați din Ucraina și persoane social vulnerabile din țară care și-au perfecționat competențele digitale.
De la început ne-am propus să oferim o educație IT la cele mai înalte standarde, iar pentru aceasta parteneriatele cu liderii globali – Microsoft, Cisco, Autodesk – au fost esențiale. Am investit mult în dialog și în găsirea celor mai bune oportunități de colaborare, pentru că doar așa putem oferi cursanților noștri acces la programe și certificări internaționale recunoscute. Procesele digitalizate au devenit o necesitate, iar acesta este exact motivul pentru care STEP IT Academy există și se dezvoltă. Misiunea noastră este să pregătim noile generații, copii, adolescenți și adulți, cu competențele digitale care le pot transforma viața, oferindu-le șansa la profesii moderne, bine plătite și un viitor prosper chiar aici, acasă, în Moldova.
Pentru mine, învățarea pe tot parcursul vieții nu a fost doar o necesitate, ci și o șansă extraordinară de a crește, de a mă reinventa și de a construi ceva durabil.
Odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale, mulți s-au întrebat dacă munca oamenilor va mai fi necesară. Răspunsul este, fără îndoială, „da”. Creativitatea umană nu poate fi înlocuită, pentru că ea poartă autenticitatea, emoția și unicitatea fiecărui individ. Tehnologia, inclusiv inteligența artificială, are rolul de a sprijini creatorul.
Moldova devine tot mai vizibilă pe harta inovației datorită unui potențial uman extraordinar: tineri curajoși, creativi și determinați să se afirme. Doar din rândul absolvenților noștri avem deja sute de istorii de succes, care au schimbat vieți și au demonstrat că aici se pot construi cariere solide. Dorința noastră de a crea un viitor mai bun „acasă” stimulează inovația și face ca fiecare proiect nou sau startup să fie o dovadă clară: Moldova nu doar ține pasul cu lumea, ci își afirmă propria voce în ea.
Pentru mine, feminitatea se reflectă în modul în care conduc și consolidez echipa, prin echilibru, empatie și încredere în oameni. Cred că feminitatea înseamnă să inspiri și să motivezi prin exemplul propriu, să creezi un mediu în care fiecare își poate descoperi vocea și se poate dezvolta liber.
Cred că, asemenea multor femei, echilibrul interior îl găsesc în lucruri simple, dar pline de sens: momente de reflecție dimineața, planificarea eficientă a zilei, pagini de carte care inspiră, un film bun la sfârșit de săptămână sau îngrijirea florilor din grădină. La fel de importante sunt clipele petrecute cu familia, cu copiii și nepoții, care îmi aduc energie și claritate și îmi amintesc mereu ce contează cu adevărat. În acest an m-a împlinit venirea pe lume a celui de-al cincilea nepoțel!
Cea mai bună decizie pe care am luat-o a fost să cred profund, că e momentul să încep un nou drum de la zero, să urmez pasiunea mea pentru educație și tehnologie și să încep activitatea la STEP IT Academy. Această alegere mi-a oferit șansa să valorific calitățile mele de lider, să construiesc o echipă puternică și dedicată, și să aduc un impact real asupra generațiilor viitoare, contribuind la dezvoltarea industriei IT chiar aici, acasă.
Interviu de Nastya Mocanu, Foto: arhiva personală




Lasă un răspuns