Lili Lozan şi Eugen Bulgaru, premiați pentru emisiunea lor de divertisment

Sunt primii, deoarece fac un produs de calitate la „Prima Oră”, emisiunea pe care o realizează împreună cu bravii lor colegi, Dan Jelescu şi Marian Danu, pe Prime. Au reuşit să obţină prima poziţie în topul audienţelor în 2016, un an de cotitură, când era timpul să se reinventeze, iar rodul muncii lor sunt cifrele impresionante de rating, „Prima Oră” devenind lider absolut pe tronsonul matinal.

În 2016 au evoluat prin faptul că au devenit mai receptivi şi mai prezenţi în emisiune, mai fireşti, mai siguri de propriile forţe şi mult mai flexibili. Au înţeles că rutina, uneori, poate ştirbi esenţa, aşa că mizează pe diversitate emoţională. Mereu este loc de perfecţionare şi cine să o ştie mai bine decât ei doi, care se cunosc încă de la Kiss FM?! A fost un an în care au avut loc şi o mulţime de schimbări în redacţie – colegi şi idei noi, scenarii năstruşnice.

Au realizat o mulţime de emisiuni frumoase, pe alocuri îndrăzneţe, reușind performanţa să devină o comunitate mare pe Facebook, cu peste 34 de mii de prieteni virtuali, iar acest lucru îi bucură. Nu vorbesc despre greutăţile întâlnite în procesul creativ, atât timp cât adoră ceea ce fac – o emisiune matinală, zilnică, ce implică şi o mulţime de sacrificii, dar, în ciuda impedimentelor, ei sunt bine! Fac abstracţie de trezirea matinală, care e cam nocturnă, în cazul Liliei, fiind nevoită să renunţe la somn dis-de-dimineaţă, la 4.40. Ar minţi dacă ar spune că se trezeşte cu uşurinţă şi plină de viaţă, pentru că şi după atâta timp, fără deşteptător nu ar face faţă. Respectiv, deja la 22:00 doarme dusă. Nici Eugen nu poate activa ceasul biologic, că nu-l are, iar trezirea e forţată cu două alarme, la ora 5. În schimb, „Prima Oră” îi oferă ocazia să absoarbă toată lumina zilei, la propriu şi la figurat, şi asta i se pare minunat. La fel, Marian Danu şi Dan Jelescu, într-un timp record, au reușit să dea tonul în domeniul gastronomic din ţară.

În rest, rodul muncii lor le aduce satisfacţii şi prieteni mulţi, emisiunea lor fiind veselă, informativă, colorată şi apolitică. În aceşti ani, au demonstrat celor de acasă că sunt oameni vii, au păreri şi nu se dau în spectacol doar de dragul de a fi în trend, iar respectul faţă de telespectator nu le permite să fie grosolani şi să lase loc de speculaţii.

Şi dacă este un adevăr în ipoteza conform căreia în radio ori în televiziune poţi fi sau iubit, sau urât şi că puțini sunt cei care te-ar urmări dacă nu au un sentiment mai pronunţat, de orice extremă, ei fac totul pentru a rămâne iubiţi. Fac ceea ce le reuşeşte mai bine timp de şase ani încoace, dar şi ceea ce vor să ducă la bun sfârşit în 2017. Au o sumedenie de idei, dar nu le divulgă până nu le desfăşoară în emisiunea lor. Vor continua să adune prieteni, inclusiv pe Facebook. Îşi mai doresc foarte mult să aibă ocazia să mute platoul, cel puţin pentru o zi, în aer liber. Deşi îşi dau seama de costurile colosale, măcar au visuri, iar de la visuri totul începe să devină posibil.

Se cunosc atât de bine, încât se înţeleg din priviri. Eugen are sentimentul că în platou a fost doar Lili de partea sa dreaptă, chiar dacă ea a lipsit vreo doi ani pentru a prezenta o altă emisiune de divertisment. Toţi patru parcă ar fi de o viaţă împreună şi, chiar dacă între ei mai apar uneori momente legate de „confruntări artistice”, întotdeauna reuşesc să găsească mijlocul de aur.

„Prima Oră” înseamnă, întâi de toate, multă muncă, respect reciproc, o mână de oameni creativi şi dorinţă aprigă de a realiza lucruri frumoase!

                                                                                                                                Fişier

nik_4948_fmtLili Lozan

Prezentatoare la „Prima Oră”, Prime TV

Data și locul naşterii: 4 octombrie 1986, s. Izvoare, r-nul Orhei

Studii: Facultatea de Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova

 

img_8946_fmtEugen Bulgaru

Prezentator la „Prima Oră”, Prime TV

Data și locul naşterii: 23 martie 1981, Ghidighici

Studii: Facultatea de Jurnalism şi Știinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova

 

Text: Marcel Toma

Foto: Prima Oră

Abonează-te la articolele

Vip Magazin