Liliana Iaşan: OMUL ANULUI 2024

MANAGEMENT ÎN SĂNĂTATE

„La garda sănătății”

Cu o experiență de peste 20 de ani în fruntea IMSP Buiucani, Liliana Iașan este un lider care a transformat o instituție medicală. În anul 2024, pe lângă acoperirea cu servicii medicale a populației și obținerea calificativului „foarte bine”, obiectivul Lilianei Iașan a fost cu precădere punerea în discuție a necesității atragerii de fonduri pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale din Republica Moldova și pentru pregătirea acesteia în perspectiva aderării la Uniunea Europeană.

Liliana Iașanu

Directorul Instituției Medico Sanitare Publice, Asociația Medicală Teritorială Buiucani

Născută pe 22 aprilie 1973, raionul Briceni, satul Corjeuți

Studii: USMF „Nicolae Testemițanu”, Școala de Management în Sănătate Publică

Îmi amintesc că cineva mi-a spus odată că am un „CV de aur”, dar abia acum înțeleg ce înseamnă. Am parcurs toate etapele, de la medic pediatru la medic de familie. La 30 de ani am preluat prima funcție de conducere. Faptul că am lucrat în toate aceste poziții m-a ajutat enorm în funcțiile manageriale, pentru că știu exact prin ce trece un medic, ce provocări întâmpină. Am activat ca vice-ministru al sănătății. Am fost invitată să preiau această funcție și nu a fost o decizie ușoară. Am coordonat domeniile de asistență medicală prespitalicească, asistența primară, comunitară, dar și cel farmaceutic. O responsabilitate uriașă. Condiția mea de la început fusese să pot reveni la IMSP Buiucani. Am suspendat contractul pe perioada în care am fost vice-ministru și, odată încheiat mandatul, m-am întors fără pauză.

Anul 2024 a fost un an plin. În ianuarie am participat la Ediția a 11-a a forumului organizat la Grupul parlamentar din Camera Deputaților, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor – Moldova, iar în aprilie am fost la Bruxelles, la Parlamentul European. Acolo am discutat despre necesitatea atragerii de fonduri pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale din RM și pentru pregătirea acesteia în perspectiva aderării la UE. Nu pot să nu menționez și că în iunie 2024, am avut onoarea să particip la Seara Palatului Elisabeta, un eveniment dedicat Republicii Moldova, organizat la reședința oficială a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Am susţinut întotdeauna actele de caritate. Am avut activităţi cu diverse Organizaţii Nonguvernamentale, am susținut „Caravana de Crăciun”, astfel am acoperit costurile chirurgicale pentru un copil, oferind mijloace financiare echivalente unei zile de activitate a angajaților. Împreună cu colegii am procurat şi o casă pentru doi fraţii cu dizabilităţi. Mă bucur că pot contribui cu ceva util pentru cei care sunt în dificultate.

Interviu: Zina Bivol

Foto: Vasile Platon

Abonează-te la articolele

Vip Magazin