Director IMSP Asociația Medico Teritorială Buiucani
Liliana emană o căldură nedisimulată și împrăștie cu atâta ușurință o energie contagioasă pentru oricine stă în fața ei. Are o putere de convingere imbatabilă, mai ales când cere pentru alții. Aceștia, alții, pacienții sau oamenii care au nevoie de ea, sunt mereu mai importanți decât o veste personală proastă, o zi cu nori sau o grijă care poate să o macine fără să se vadă. De 30 de ani, Liliana Iașan este în același loc – în slujba comunității, ca un înger de pază.
Cred cu tărie că ceea ce dăm se întoarce. De aceea aleg, pe cât pot, să dau binele.
Anul acesta a fost unul încântător pentru mine. Am sărbătorit 30 de ani de la înființarea Asociației Medicale Teritoriale Buiucani, instituție pe care am privilegiul de a o conduce de peste un deceniu. În luna iunie 2025, la Bruxelles, am avut onoarea de a fi apreciată de doamna Maria Grapini, deputată în Parlamentul European, pentru profesionalismul și contribuția semnificativă adusă dezvoltării Asociației Medicale Teritoriale Buiucani, precum și consolidării asistenței medicale primare în Republica Moldova.
Sunt emoționată de gândul că în curând voi celebra 30 de ani de căsnicie – o viață trăită cu iubire, înțelegere și sprijin necondiționat alături de soțul meu, un om atent, dedicat și un tată minunat pentru cei doi copii ai noștri. A fost, și continuă să fie, o frumoasă călătorie comună, o aventură plină de sensuri și momente prețioase, care a stat mereu la temelia echilibrului meu personal și profesional.
Coordonez o instituție medicală cu peste 400 de femei și simt, în fiecare zi, forța și delicatețea acestei misiuni. Iau decizii, întâlnesc greutăți, dar nu uit nicio clipă că, înainte de toate, sunt femeie. Mai mult de atât, înseamnă să aduc echilibru acolo unde e presiune, să ascult când e nevoie de înțelegere și să rămân autentică, chiar și în cele mai dificile momente. Cred în puterea exemplului.
Îmi amintesc că cineva mi-a spus odată că am un „CV de aur” – o apreciere pe care o înțeleg pe deplin abia acum. Am început ca medic-pediatru, apoi medic de familie, iar la 30 de ani am preluat prima funcție de conducere, experiență ce mi-a oferit o înțelegere profundă a provocărilor din sistem. Toate aceste etape m-au pregătit pentru funcția de ministru adjunct al Sănătății, pe care am acceptat-o cu convingerea că pot contribui la schimbări reale. Am coordonat domenii esențiale, de la asistența medicală primară și prespitalicească până la sectorul farmaceutic. Am cerut însă, de la început, să pot reveni la IMSP AMT Buiucani – locul unde pasiunea mea pentru medicină a prins cu adevărat rădăcini. Aceasta este povestea mea – despre munca, dăruirea și dragostea pentru medicină, dar și despre visul mamei mele, care a devenit al meu.
Acasă e îmbrățișarea care îmi aduce echilibru după o zi grea, e mirosul familiar al lucrurilor simple, locul unde zâmbetele celor dragi îmi dau echilibru, iar prezența lor mă face să mă simt completă. Acasă este despre oameni, despre iubirea care te ține întreagă, chiar și în cele mai obositoare zile.
Mi-aș dori ca fiica mea să învețe că poate fi tot ce își dorește. Să știe că e în regulă să iubești frumosul, teatrul, emoția – și totodată să ai forța de a conduce, de a lua decizii, de a fi un sprijin pentru alții. Aș vrea să vadă în mine o mamă prezentă. Să învețe că nu trebuie să aleagă între inimă și rațiune. Poate fi și blândă, și hotărâtă. Mai presus de toate, mi-aș dori să învețe că valoarea unei femei nu stă într-un singur rol, ci în curajul de a le îmbrățișa pe toate.
Suferința omului este cea care ne face umani. Mă emoționează un caz medical complicat, în care luptăm cu toate resursele pentru o viață. Sau un caz social, în care drama nu e doar clinică, ci profund umană. De fiecare dată când văd durere, neputință, dar și speranță, inima mea se mișcă – dincolo de rol, dincolo de responsabilități.
Sunt un om care simte totul profund. Puțini știu cât de mult mă implic emoțional. Cât de mult mă gândesc la oameni, la echipa mea, la fiecare decizie care le poate afecta viața. Cât mă dor cazurile grele și cât de mult mă mișcă poveștile simple ale colegilor mei. Dacă oamenii ar ști câtă inimă pun în tot ce fac, poate ar înțelege că puterea nu înseamnă să nu simți, ci dimpotrivă – să simți totul și totuși să mergi mai departe.
Interviu de Rodica Ciorănică, Foto: Dumitru Furdui
#empatie