Cum e să dezvolți primul “unicorn” din Republica Moldova – Lisa Guțu | #40under40

SUCCESUL UNUI STARTUP E 99% MUNCĂ ȘI 1% - NOROC

LISA GUȚU

Chief Operating Officer la Salt Edge Inc.

Lisa Guţu trăiește și savurează viaţa, adună în calendar, una după altă, experienţe valoroase, menţinând totodată balanţa echilibrată între muncă și viaţa personală. Gândește global, iar asta a ajutat-o să facă parte din marele proiect Salt Edge – primul startup în domeniul fintech din Moldova, care are toate șansele să devină primul „unicorn” – un startup cu valoarea de 1 miliard USD, recunoscut și renumit în toată lumea.

Din copilărie, eram pasionată de matematică și informatică. După absolvirea școlii, am început să studiez informatica, așa cum mi-am dorit. În paralel, continuam să mă implic în multe activităţi extracurriculare, inclusiv proiecte axate pe sustenabilitate. Astfel a început experienţa mea în voluntariat, care s-a extins și peste hotarele ţării. Anume aceste experienţe, călătorii, discuţii profunde cu oameni din diferite ţări și domenii, m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi. Ulterior, mi-am continuat studiile la facultatea Finanţe și Bănci la Universitatea de Stat, iar în paralel, am început să lucrez la Salt Edge. Așa a început călătoria mea în lumea startup-urilor.

7 ani în urmă, era o altă realitate. Nu existau Tekwill, iHub, Artcor, Dreamups și alte programe inovative pentru tinerii antreprenori. Astăzi, sunt mii de oportunităţi de a învăţa și realiza propria idee de business. În cazul nostru, am învăţat totul din cărţi, YouTube și evenimente internaţionale. Ca și mulţi tineri, credeam atunci că a construi un startup înseamnă să lucrezi pentru tine, cu o echipă superbă, unde totul e vesel și ușor. Pentru noi asta a însemnat lucru 24/7, dedicaţie 150% și, uneori, luptă pentru supravieţuire a companiei.

Salt Edge este primul startup în domeniul fintech din Moldova, care are toate șansele să devină primul „unicorn” — un startup cu valoarea de 1 miliard USD, recunoscut și renumit în toată lumea. În fiecare ţară, există un prim startup care poziţionează ţara ca un hub atractiv pentru investitori, dar și inspiră alţi tineri să încerce să creeze propriul startup! Așa a fost Skype pentru Estonia, așa vom face noi pentru Moldova!

Schimbarea = dezvoltare continuă. Făcând parte dintr-un startup, unde construiești totul de la zero, uneori ai impresia că ești un pompier care constant stinge focuri — mereu te confrunţi cu situaţii de criză cărora trebuie să le faci faţă. Dar, e mega interesant să lucrezi în așa ritm dinamic având alături o echipă superbă.

7 - SALT EDGE VA FI PREZENT PE 7 CONTINENTE

Ne dorim să schimbăm modul în care sistemul financiar va arăta în 5-10 ani și știm că putem să realizăm asta. Cu toate că iniţial a fost complicat „să fim acceptaţi și înţeleși”, asul nostru din mânecă a fost produsul fintech inovator pe piaţă, adus într-un moment potrivit și oferit unor clienţi loiali. Obiectivele noastre sunt nu de a fi doar experţi în Open Banking, dar și de a livra un serviciu de calitate supremă, de a fi sinceri și transparenţi în tot ce facem. La moment avem peste 200 de clienţi în toată lumea, atât startup-uri, cât și „peștișori” mai mari, inclusiv clienţi de nivel global cum ar fi Societe General, Western Union, Oracle și mulţi alţii.

Sistemul financiar bancar este unul competitiv, dar și conservator. Chiar și acum, când merg la evenimente din domeniu, printre participanţi sunt cel mult 10% femei. Nu a fost deloc ușor să mă încadrez în fintech, mai ales în primii ani de carieră. Dar, mi-am zis că totul e posibil și am reușit să ne câștigăm locul printre lideri. Astăzi, sunt invitată la conferinţe internaţionale în calitate de speaker, iar Salt Edge este recunoscut de către toţi la nivel global, ca un lider în open banking.

Nu am avut „mentori”. Am avut norocul să întâlnesc oamenii potriviţi la momentul potrivit, care au contribuit la formarea mea ca personalitate.

Impossible is nothing - nu te da niciodată bătut, chiar și atunci când visele tale ar putea părea prea curajoase pentru cineva.

Acasă e locul unde sunt prietenii și oamenii cei mai apropiaţi. Nu mai este demult un loc fizic pentru mine, ţine mai mult de starea pe care o am. Uneori și în călătorii mă pot simţi acasă, dacă am alături oameni dragi.

Alte pasiuni. Îmi place să înot, fac mult hiking, îmi „reîncarc bateriile” în mijlocul naturii, îmi place muzica veche, în special când o ascult la player pe discuri de vinil. Mai nou, am început să învăţ să cânt la tobe electronice.

Tinerilor care îşi doresc să avanseze în domeniul startup-urilor, le sugerez să adereze la Startup Academy, Startup School, Founders Institute, XY Accelerator sau orice alt program de acest fel din Moldova. Vor primi informaţia mai structurat, vor avea acces la o comunitate de antreprenori de succes, învăţând de la cei mai buni. Eu nu am avut așa posibilitate și am fost nevoită să învăţ totul pe calea cea grea, făcând greșeli ce ar fi putut fi evitate. E ok să nu știi totul, să faci greșeli. Important e sa înveţi din ele și să nu le mai repeţi. Succesul e 99% lucru și 1% – noroc. Cu multă perseverenţă și dorinţă, totul devine posibil!

Abonează-te la articolele

Vip Magazin