Freddie Mercury ar fi împlinit astăzi 76 de ani. Au trecut mai mult de 30 de ani de la moarte lui, dar muzica făcută de el a rămas. Cu această ocazie ne-am gândit să îți amintim de artistul legendă.
Citește 8 lucruri deosebite și mai puțin cunoscute despre solistul trupei „Queen”:
Numele real al artistului este Farrokh Bulsara și provine dintr-o familie cu origini persane. Părinții lui Freddie practicau Zoroastrianismul, una dintre cele mai vechi religii monoteiste.
Prima porecla a lui a fost Bucky și asta pentru că avea, încă de mic, dinții din față proeminenți. Și avea patru dinți în plus față de oamenii normali, dar datorită acestui lucru, artistul putea atinge note muzicale foarte ridicate.
În 1970, el a dat numele de Queen trupei la scurt timp după ce i-a cunoscut pe May și Taylor. Deacon urmă să se alăture trupei mai târziu, în 1971.
Tot el a fost cel care a compus piesă, fără grad de comparație în industria muzicală universală: Bohemian Rhapsody. Pentru partea de opera (tot ideea lui Freddie) s-ar fi „tras” peste 180 de voci pe diverse tonalități până când, legendă spune, s-ar fi blocat la propriu bandă.
Freddie este cel care a mizat totul și pe „We are the champions”, hit considerat una dintre cele mai mari arogante ale trupei. Queen a fost aspru criticată pentru piesă, ba chiar denumită că fiind „prima trupa rock fascistă a lumii” într-un anumit număr al revistei Rolling Stone.
Artistul a avut o soție, deși era gay.
Între 1970 şi 1976 a avut o relaţie cu Mary Austin, iar la trei ani de la momentul în care s-au mutat împreună, Freddie a cerut-o de soție. Relatia lor s-a terminat în anul 1976, când Freddie i-a spus lui Mary Austin despre orientarea sa sexuală. Freddie i-a spus „Cred că sunt bisexual”, iar ea i-a răspuns „Nu, Freddie. Eşti gay”.
Freddie i-a dedicat lui Mary piesa „Love Of My Life”, spunând despre ea: „Toate iubirile mele m-au întrebat de ce nu o pot înlocui pe Mary, dar este imposibil. Singurul prieten pe care îl am este Mary şi nu vreau pe altcineva.”
Freddie Mercury a murit la vârsta de 45 de ani, pe 24 noiembrie 1991, din cauza unei pneumonii provocate de SIDA. El a anunţat cu doar o zi înainte în mod public că este bolnav de SIDA: „Acum a venit timpul pentru ca prietenii şi fanii mei din toată lumea să afle adevărul şi sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine”.
Lasă un răspuns