Director, Corporate Affairs Efes Moldova
Acest dialog s-a născut dintr-o nevoie adâncă de claritate. Din acel sentiment tot mai prezent că lumea digitală ne forțează să trăim pe repede-înainte, să confundăm vizibilitatea cu validarea și să înlocuim esența cu imaginea. Am simțit nevoia să pun o întrebare simplă, dar incomodă: ce se întâmplă cu viața noastră atunci când algoritmii ne dictează ritmul, iar „viralul” umbrește adevărul? Răspunsurile Ludmilei sunt un amestec de luciditate, umor fin și un apel la întoarcerea spre valori care nu pot fi anulate de trenduri trecătoare.
Influencerul generează conținut pentru un anumit public care are aceleași interese, pasiuni sau frustrări ca și el. Conținutul poate fi distractiv, educativ sau destructiv. Un gen de microagenție de publicitate. Dacă nu există publicul, nu există nici influencerul.
Ludmila, cum simți viața în epoca comunicării online și a modelelor din social-media?
După mine, viața noastră, a tuturor, a suferit câteva mutații semnificative. În primul rând, am pierdut noțiunea de timp. Tehnologiile digitale ne-au forțat să adoptăm un ritm mult mai accelerat, timpul deja nu mai fuge, ci zboară. Tot mai mulți oameni resimt o concentrare a timpului, destul de dureroasă, care parcă ne fură din existența noastră. În al doilea rând, am pierdut noțiunea de distanță. Evenimente de la mii de kilometri depărtare, despre care anterior nici nu auzeam, acum se întâmplă „sub ochii noștri digitali” și noi ne simțim martori sau chiar victime ale acestora. De aici și a treia mutație: suntem permanent copleșiți. De informație – de cele mai multe ori, redundantă, de emoții – pe care nu ar fi trebuit să le trăim atât de intens, de grabă – parcă am pierde tot timpul din vedere ceva important, esențialul. Cel mai strașnic e că, de multe ori, viața noastră, cea adevărată, trece pe lângă noi.
Cât de mult te preocupă cine sunt eroii vremurilor noastre?
Eroii mei rămân neschimbați, sau, mai bine zis, filtrul meu de eroism rămâne același. Iar cât privește personajele actuale, care se vor eroi, de cele mai multe ori, rămân indiferentă. Nu pentru că am ceva cu oamenii respectivi, sau că aș fi prea orgolioasă. Sunt cam efemeri. Azi unul – mâine altul, vorba poetului „Ce e val, ca valul trece”, păcat de cei care încă nu și-au creat un set de valori și cad prizonieri ai tulburătorilor de liniște. Dar, țin să menționez că nici lista mea de eroi nu rămâne betonată. Mai adaug și eu. Sau, din păcate, o mai și scurtez când mă dezamăgește cineva.
Mai are cuvântul „valoare” același înțeles în era algoritmilor?
Cu siguranță, da! Algoritmii nu pot știrbi din valoare, acolo unde acesta există. Dar când e lipsă – pot aduce vizualizări, pot aduna mulțimi digitale, pot aduce bani cât încape, dar valoarea este ceva ce rămâne peste puterea programării.
Popularitatea poate înlocui profunzimea? Sau doar o camuflează?
Nici una, nici alta. Poți fi de o profunzime rară, dar să nu fii deloc popular. Și invers – poți fi cea mai populară persoană de pe glob, rămânând superficială. Ferice de cei rar aleși, care sunt și populari, și profunzi. Dar, popularitatea este oglinda societății. Ea exprimă răspunsul la o cerere.
Ce mâncăm, unde mâncăm, când și unde ne odihnim, când sărbătorim și cu cine… De ce am pune asta pe rețele?
Există dreptate și există adevăr. Și aceste două noțiuni nu sunt identice.
Ce pierdem atunci când confundăm vizibilitatea cu validarea?
Pierdem simțul realității. A fi vizibil, din păcate, a devenit mult prea important. Ce mâncăm, unde mâncăm, când și unde ne odihnim, când sărbătorim și cu cine… De ce am pune asta pe rețele? Să întrebăm dacă să mâncăm sau nu? Dacă e frumoasă plaja pe care stăm sau nu se asortează cu costumul de baie? Chiar nu v-ați săturat să vă faceți selfie-uri pe fundalul monumentelor arhitecturale? Înțeleg că v-au fascinat cu frumusețea lor. Păi atunci faceți-le o fotografie reușită ca să le admire și alții! Pe ele. Nu pe voi pe fundalul lor. Dar știți ce au obținut, în schimb, cei pasionați de vizibilitate? Imunitate la ură. Pentru că digitalul a generat o hoardă de anonimi din spatele avatarurilor, care și-au făcut un hobby sau o meserie din comentarii de ură, blamare, înjurături. Cantitatea de venin vărsată pe capul celor vizibili e atât de mare, încât i-a făcut imuni și au acceptat jocul – să mă scuipe cât vor, că asta doar îmi crește vizualizările.
Există dreptate și există adevăr. Și aceste două noțiuni nu sunt identice.
Când a devenit „viralul” mai important decât adevărul?
N-aș fi de acord cu această întrebare – afirmație. Adevărul rămâne adevăr. Iar viralul – e mai băgăreț, se aruncă în ochi, mai lipicios, dar neesențial. Viața mea personală și profesională m-a învățat un lucru: există dreptate și există adevăr. Și aceste două noțiuni nu sunt identice. Cam așa e și cu viralul.
Social media creează personaje, dar mai creează oameni?
Oamenii se nasc din oameni și sunt formați de oameni. Tot ceea ce a putut genera până la moment omenirea din punct de vedere tehnic modelează oamenii, nu îi și creează. Fiecare etapă tehnologică și-a etalat propriile personaje. La etapa cărților drept modele serveau Edmond Dantès sau d’Artagnan, cinematografia ni l-a impus ca model pe Stallone și Jackie Chan (vă mai amintiți cum toată lumea era înnebunită după karate și body building?), anime-ul i-a făcut pe copii să se vrea asemeni lui Naruto și tot așa… rock-ul, cultura hippy, pop-ul… transformarea este inevitabilă și acum e timpul social media să-și creeze propriii idoli. Calitatea transformării, însă, depinde doar de noi, de capacitatea de a rezista tentațiilor și a nu ne dizolva în personaje, de a ne maturiza digital.
Ce rol mai are jurnalistul într-o lume în care toți pot „informa” și toți pot „manipula”?
Rolul lui rămâne neschimbat, dacă vorbim despre jurnalismul profesionist: să informeze echidistant, să furnizeze oamenilor informație, relevantă, corectă, bazată pe fapte. Să conteste și să analizeze. Să pună întrebări și să găsească răspunsuri adecvate. Nimic nu s-a schimbat din acest punct de vedere. Chiar dacă, aparent, social media pare să fi substituit jurnalismul clasic, eu încă mai cred în puterea acestuia de a reveni pe poziții, poate puțin reformat sau regândit.
În scenariul meu pozitiv despre viitorii 10 ani eu văd o lume care și-a adaptat la condițiile moderne educația, integrând tehnologiile în procesul de învățământ și reconsiderând rolul și funcțiile profesorului.
Am pierdut noțiunea de timp. Tehnologiile digitale ne-au forțat să adoptăm un ritm mult mai accelerat, timpul deja nu mai fuge, ci zboară.
Trăim într-o epocă în care imaginea a învins ideea?
Trăim într-o lume în care orice idee poate fi impusă prin imagini. Chiar și una aberantă. Sau și mai grav – imaginile deja pot fi generate artificial, ca să servească anumite idei. Aici e marele pericol. Atâta timp cât nu vom avea standarde (mă și tem să spun care ar fi mai adecvate – etice sau normative) în utilizarea inteligenței artificiale, vom fi foarte ușor de manipulat. Și ar mai fi ceva – mare atenție și la idei, și, mai ales, la generatorii de idei.
Care e diferența dintre un influencer și un om cu influență reală? Și de ce e atât de greu să o vedem?
Ca s-o spun mai simplu, influencerul este un om cu o meserie mai nouă, împletită din cunoștințe din domeniul digitalului și, de la caz la caz, o față mai plăcută, un comportament mai excentric, pasiune pentru anumite lucruri sau are anumite angajamente politice și economice. Influencerul generează conținut pentru un anumit public care are aceleași interese, pasiuni sau frustrări ca și el. Conținutul poate fi distractiv, educativ sau destructiv. Un gen de microagenție de publicitate. Dacă nu există publicul, nu există nici influencerul. Omul cu influență reală nu are nevoie obligatoriu de spațiu digital. Omul cu influență vede probleme și le rezolvă. El este ascultat și auzit nu pentru conținut, ci pentru esență.
Cum ar trebui să ne comportăm într-o lume care îți cere mereu să fii altcineva?
Să rămânem noi înșine. Eu nu chem pe nimeni să renunțe la noile tehnologii, din contra, eu consider că trebuie să le studiem mai aprofundat și să le înțelegem pericolele și beneficiile. Nu înseamnă că trebuie să rămânem rudimentari și să ne ferim de orice e nou, considerând că ne dăunează. A rămâne tu însuți înseamnă să treci prin filtrele tale proprii realitatea și să alegi ceea ce te reprezintă.
Crezi că vom reveni la vechile repere: intelectuali cu valori, scriitori, compozitori, referințe?
Eu cred că noi nici n-am plecat de la aceste valori. Oamenii ascultă muzică, citesc cărți, călătoresc și se interesează de istorie și artă. Tinerii, chiar dacă majoritatea cred că nu e așa, sunt buni cunoscători ai fenomenelor culturale actuale. Repet, actuale. Pe care noi, cei mai în vârstă, le desconsiderăm, dar uităm că trăim într-o altă lume. Eu nu consider că noi eram mai educați și mai citiți, atâta timp cât aveam limite geografice și politice la literatura, gândirea filosofică sau muzica disponibilă. Citeam Dostoievski și Cehov, dar nu cunoșteam de Sadoveanu sau Orwell, ca să nu mai vorbesc de faptul că filosofia se limita la marxism-leninism și nu găseai o operă filosofică occidentală la bibliotecă. Secole întregi de cultură occidentală și asiatică au trecut pe lângă cunoașterea noastră. Mult nu înseamnă obligatoriu și bun.
Lumea modernă are nevoie de ancore? Simte nevoia de idealuri?
Dacă ar fi altfel, oamenii nu s-ar zbuciuma căutând printre influenceri. Problema este că nu acolo caută. Ancorele țin de universul tău personal, de igiena acestuia. Iar idealurile sunt rațiunea pentru care zi de zi ar trebui să investim în noi înșine: cunoștințe, valori, emoții, impresii, reflecții, acțiuni concrete.
Cum vezi lumea peste 10 ani?
În scenariul meu pozitiv despre viitorii 10 ani eu văd o lume care și-a adaptat la condițiile moderne educația, integrând tehnologiile în procesul de învățământ și reconsiderând rolul și funcțiile profesorului. O lume în care investițiile în medicină și cercetare sunt suficiente pentru a diagnostica și trata bolnavii cu o exactitate uimitoare, inclusiv prin instrumentar digital. O lume în care agricultura este un domeniu de afaceri prestigios și modernizat, adaptat la schimbările climatice, cu sisteme robotizate de climatizare. O lume în care oamenii muncesc pentru a se realiza și a avea un venit care să le satisfacă toate necesitățile, nu doar suficient pentru a se hrăni și a plăti serviciile comunale. O lume în care aș vrea și mi-ar plăcea să trăiesc.
Interviu de Rodica Ciorănică
Foto de Mihail Turculeț