Doctor în științe ale educației, conferențiar universitar, consultant național în educație, Președinta AGIRoMd – Asociația Profesorilor, autoare de manuale și programe școlare, directoarea Revistelor „Învățătorul modern” și „Grădinița modernă”
Cei care o cunosc afirmă despre ea că este o adevărată personalitate! Ea știe cât de mult contează educația. E omul care poartă cu sine un Univers întreg de responsabilități, griji, frumuseți și visuri și, cu toate astea, găsește întotdeauna timp pentru un gest blând, o vorbă bună, o privire caldă. E bunicuța care își iubește enorm nepoțica. Adună în jurul ei întreaga comunitate de profesori și își asumă că nu le poate face pe toate, dar că cele pe care le face… contează.
Îmi pasă cu adevărat: de oameni, de cuvinte, de detalii.
În 2025 am colaborat în echipa de experți naționali pentru elaborarea unor documente-cheie în educația din Republica Moldova: Cadrul de referință al curriculumului național, Curriculumul pentru Educația Timpurie și Metodologia de evaluare a curriculumului național; am scris împreună cu colegul Sorin Nastas cartea „Ghidul de succes în folosirea platformelor inteligenței artificiale pentru viața zilnică”; am lansat volumul „Dialogul schimbării. Lecții din Estonia pentru Republica Moldova”.
Să fii femeie în 2025 înseamnă să accepți că uneori poți prelua roluri „masculine”: să decizi, să conduci, să protejezi, să reziști, dar să nu te transformi în ceea ce nu ești. Să-ți păstrezi feminitatea ca o rădăcină, nu ca o mască. Să poți fi singură, dar să nu-ți faci un scop din asta. Să știi că independența nu exclude dragostea. Să nu te mai justifici pentru ambiție. Să nu te mai scuzi pentru succes.
Trăiesc o adevărată stare de împlinire atunci când primesc un mesaj în care cineva îmi spune: „Mi-ați dat curaj să nu renunț”.
„Gata. De azi schimb tot” mi-am zis acum doi ani. M-am uitat la ritmul în care trăiam și mi-am dat seama că uitasem de mine. Am decis să slăbesc 20 de kilograme, să mă opresc din alergătura continuă, să înot, să respir. Nu a fost un gest radical, ci o redescoperire pas cu pas.
Mi-aș dori ca orice fetiță din lume să creadă în ea și să nu ceară permisiunea de a fi cine este. Să nu se teamă de greșeli și să aibă curajul de a vorbi, dar și înțelepciunea de a asculta. Mi-aș dori să fie curioasă – să pună întrebări, să caute sensuri, să nu accepte răspunsuri goale. Și mai ales, să acționeze. Să nu aștepte momentul perfect, ci să-l creeze.
Acasă e locul în care nu trebuie să explici de ce taci. E vocea nepoțicăi mele care îmi spune „Bu-chia” (Amelia separă și rearanjează silabele din „bunica”, transformând-le în bu și chia – și parcă nimic nu sună mai alintat). Acasă e și o carte bine scrisă. Și un ceai la timp.
Este Marius, fiul meu mai mic, care deseori mă așteaptă cu o cină pregătită de el, bucătarul pasionat. Acasă înseamnă feciorii mei, nora, nepoțica, mama, tata, fratele și cumnata. Acasă nu e un spațiu, ci o stare. Și o rețea de oameni în care te regăsești, fără să spui prea multe.
M-a durut, dar mi-a prins bine indiferența unor oameni în care am crezut. M-a învățat să nu mai cer validare unde nu există deschidere și să nu confund politețea cu sprijinul real. Durerea aceasta m-a învățat să-mi selectez cu grijă oamenii și să îmi ofer mie însămi sprijinul pe care îl așteptam de la alții.
Nu mă tem să fiu vulnerabilă nici când îmi simt inima frântă de indiferența unor colegi, nici când plâng în tăcere pentru unele neînțelegeri profesionale. Feminitatea mea nu este un decor, ci o forță liniștită care mută munți prin gesturi mici, prin loialitate. Înseamnă să conduc fără să domin, să negociez fără să renunț la eleganță, să fiu fermă fără să uit blândețea. Este în felul în care țin spatele drept și inima deschisă.
Profesionalismul este temelia fiecărui proiect în care mă implic, iar responsabilitatea – firul roșu care leagă intenția de rezultat. Cred profund în comunicare. Îmi pasă cu adevărat: de oameni, de cuvinte, de detalii. Grija mea nu este doar pentru calitatea muncii, ci și pentru bunăstarea celor din jur.
Empatia mă ajută să înțeleg, nu doar să aud, iar susținerea mea nu e doar de moment: e consecventă, onestă, uneori tăcută, dar mereu prezentă eficientă – clară, sinceră și respectuoasă – pentru că doar prin dialog autentic putem construi relații solide.Nu cred în echilibrul perfect
Interviu de Ileana Rusu, Foto: Dumitru Furdui