Marina Magulciac: „Nu contează de unde te pornești”

Specialistă în marketing și strategie, cu o pasiune pentru inovare și construirea de branduri durabile, Marina te îndrăgostește de ea. Este focusată pe campanii care să inspire și să aducă valoare comunităților. Altfel, caută fericirea în lucrurile simple, se bucură de zâmbete, întâlniri autentice și locuri noi.

Funcția: Director Marketing Ultra

Data, anul, locul nașterii: 25.09.1987

Nu contează de unde pornești, ci cât de mult crezi în potențialul tău.

Drumul meu a început cu o curiozitate profundă și cu întrebări despre lumea din jurul meu, dar și despre mine. Venind dintr-un oraș mic, unde părea că posibilitățile sunt limitate, am avut norocul să o am alături pe mama mea. Ea a fost cea care m-a făcut să cred că pot obține orice îmi doresc, că pot transforma visele în realitate, indiferent de unde pornesc.

Pe acest drum, am întâlnit oameni care mi-au oferit lecții valoroase de viață. Fiecare dintre ei a adus cu sine o nouă perspectivă, care m-a ajutat să cresc și să mă schimb. Am învățat că nu e suficient doar să treci prin viață, ci și să o înțelegi, să te adaptezi și să fii deschis să te transformi. Așa am ajuns să îmbrățișez ideea că nu contează de unde pornești, ci cât de mult crezi în potențialul tău și în puterea ta de a te transforma și de a-i inspira pe cei din jur.

De la sănătate… la tehnologie. Marketingul nu întreabă domeniul, ci te provoacă să înțelegi nevoile oamenilor. La Invitro Diagnostics am învățat cât de esențial este să comunici cu responsabilitate și empatie într-un domeniu sensibil. Trecerea la Ultra, un brand de tehnologii și electronice, a adus cu sine o schimbare de paradigmă. Aici, focusul este pe inovație, pe captarea atenției unui public care își dorește soluții rapide, eficiente și care să le facă viața mai ușoară.

Rețelele de socializare au transformat complet peisajul comunicării. Ele nu doar conectează oameni, ci și construiesc comunități globale. Pentru branduri, este esențial să fie acolo unde este publicul lor. Rețelele de socializare oferă transparență și feedback în timp real – două elemente critice în marketingul de azi.

Pe lângă jobul meu de bază la Ultra, care rămâne prioritatea mea, ofer consultanță unor branduri precum Bumbăcel și Seeme, contribuind la strategii de marketing în zona de retail și fashion.

Dacă aș putea schimba un lucru în industrie, aș schimba percepția că marketingul este doar despre vânzări rapide. Marketingul înseamnă construirea de relații durabile, bazate pe empatie și înțelegerea nevoilor. O abordare mai umană ar crea branduri puternice și comunități loiale.

O femeie după divorț este o femeie… fericită, conștientă și în aliniere cu sine. Divorțul nu este sfârșitul, ci un nou început, o cale către redescoperirea propriei identități și către asumarea fericirii.

Mamă de fată, fată mare… Relația noastră e frumoasă, dar condimentată cu miros de atitudini adolescentine. Este atât de important să-i vedem, să-i auzim și, mai ales, să-i acceptăm fără judecăți. Învăț să fiu alături de ea, dar și să-i ofer spațiu pentru a se descoperi.

Cea mai bună faptă pe care am făcut-o în 2024? A fost să mă pun pe primul loc, să îmi ascult nevoile și să trăiesc într-o stare de echilibru. Această aliniere interioară mi-a arătat că doar așa pot aduce valoare în jurul meu.

Nu aș fi crezut că voi avea curajul să mă reinventez de atâtea ori și să accept cu seninătate schimbările mari din viața mea.

Visuri de femeie. Îmi doresc să explorez lumea alături de cineva cu care să împart această experiență, să mă manifest la potențialul meu maxim, fără frici și fără tipare care m-ar limita.

Coordonare: Rodica Ciorănică, Foto: Vasile Platon

#potențial

Abonează-te la articolele

Vip Magazin