Dacă faci ceva, fă-o bine! E ideea ce îl caracterizează pe deplin pe Maxim Ciumaș, fotograful care încearcă să redescopere Moldova copilăriei noastre. Prin intermediul unor imagini de-a dreptul impresionante, a reușit să-i emoționeze până la lacrimi pe cei aflați peste hotare, care și-au revăzut satele natale dintr-un alt unghi.
Fotografia este instrumentul care ne poate face viața mai frumoasă, dar și care ne-o poate distruge. Cu ajutorul lui, cineva ne poate arăta frumusețea lumii în care locuim, altcineva însă ne poate prezenta dedesubturile unui război. Nu cred că eu trebuie să răspund care dintre aceste laturi este mai importantă pentru societate, totuși e bine că există posibilitatea să alegem calea prin care să se ne manifestăm atitudinea. Și dacă mi-ar dispărea aparatul de fotografiat, fiți sigur că am unul de rezervă!
>>> Peisaje mari apar cel mai des în fotografiile mele. Îmi place senzația pe care o creează atunci când le admiri, dându-ți fiori. Și, din fericire, avem așa locuri și în Moldova, ce-i drept, puține, dar sunt! Nu pot afirma că nu-mi place să fotografiez oameni, doar că imortalizarea unui peisaj, pentru mine, echivalează cu relaxarea și ruperea de rutină.
>>> Cea mai memorabilă fotografie am realizat-o în Hong Kong. Am locuit o perioadă în China și într-o zi am mers în Hong Kong ca să fotografiez panorama orașului. Timp de o săptămână, am tot adunat pozele, erau atât de mari, că nici calculatorul nu reușea să le proceseze. Și exact peste o săptămână, întâmplător, am șters acea poză de pe calculator. Mi-a rămas doar un mic preview.
>>> Lumina e totul în munca unui fotograf. Fără lumină nu există culoare, nu există viață în cadru. De multe ori, merg anume la apus ca să fotografiez, pentru că în lumina lui, cel mai banal peisaj capătă o alură magică.
>>> Top Gear e unul e dintre visurile mele. Mereu am fost pasionat de mașini, cândva chiar am profesat în acest domeniu. Poate voi deschide și un autoservice într-o zi sau voi realiza o emisiune de genul „TOP GEAR de Moldova”, în care voi testa diverse mașini pe drumurile de la noi.
>>> Fotografia publicitară are o bună perspectivă în Moldova, pe care aș vrea să o însușesc odată cu fotografia de studio. Și, de ce nu, să continui să descopăr locuri noi prin ţara noastră.
Fişier
Fotograf freelancer
Data și locul nașterii:
11 ianuarie 1984, Chișinău
Studii: ASEM
Text: Svetlana Tataru
Foto: arhiva personală
Lasă un răspuns