Natalia Gordienko – 21 de clipe din 2021

Pășește sigur, râde mult, iar vocea ei o recunoști dintr-o mie. Natalia Gordienko este o cuceritoare. Cucerește zilnic scenele, instagramul, oamenii cu care interacţionează. 

Dar nu poate opri timpul, motiv pentru care se bucură de fiecare minut, alături de Christian și de cei dragi. Lumea ei se împarte în muzică și în clipe, iar astăzi vom vorbi despre 21 dintre ele!

TEXT: Zina Bivol FOTO: Arhiva Personală

Anul acesta am fost mai prezentă în viaţa mea, fiindcă s-au închis mai multe uși pe care poate că mă temeam să le închid mai devreme. În schimb, am făcut loc pentru altele noi, aici unde este mai multă bucurie, iar perspectivele parcă te prind de mână.

21 de clipe a anului 2021 înseamnă JACK POT! Evident, îmi place mai mult să câștig decât să pierd și anul acesta chiar a fost 21, JACK POT-ul meu norocos!

Eu nu mă supăr pe mine niciodată, mai ales când stau lângă băiatul meu, dar mă indispun când mi se fură acest timp fără să fiu întrebată. De aceea și refuz unele invitaţii la emisiuni, concerte sau petreceri, fiindcă deja îmi pun altfel priorităţile. Sunt femeie Săgetător și când mă uit la Christian, mă văd ca într-o oglindă! Ambii suntem foc puternic și energie, dar mă strădui să nu ard totul pe unde trec, îmi place mai mult să încălzesc.

Cu o zi înainte de cei 4 ani ai lui Christian eram la un concert în Minsk. El s-a trezit cu tatăl lui și, pentru prima dată, și-a sărbătorit ziua de naștere la grădiniţă, fiind înconjurat de colegi. Acolo ei vorbesc engleza, asta o să-l ajute să fie mai bun în comunicare cu difertie naţiuni. Am aterizat la amiază cu multe daruri, printre cele preferate sunt cele cu supereroi, exact așa i-am făcut și serbarea, în stil Super Mario, iar costumul s-a lipit de el perfect. Marea lui bucurie!

Ai mei 34 m-au prins în pat. Probabil e prima dată când nu am așteptat ceva deosebit. Pur și simplu eram fericită să fiu lângă ai mei. În acea zi ușa a fost deschisă pentru toţi oaspeţii și azi realizez că asta îţi poate oferi toată bucuria și căldura pe care o cauţi în alte lucruri. Cel mai frumos cadou mi l-a făcut Christy, făcând cu mânuţele lui o felicitare cu diverse aplicaţii. În astfel de momente înţelegi că niciun lucru oricât de scump ar fi nu ar avea această valoare.

Acasă este la Chișinău, aici m-am născut! Am avut oferte să plec, dar nu pot să las în urmă această Moldovă frumoasă, unde este familia mea. Aici este mormântul mamei și nu aș putea să o părăsesc. Aici cresc încă multe vise, fiindcă eu cred în ele.

„Nu mor caii când vor câinii”, a fost replica lui Nelly Ciobanu atunci când m-a sunat înainte de concursul de la Rotterdam. Şi îi mulţumesc pentru speranţă și curajul ce mi l-a transmis la mii de km. Eu știu să lupt, dar când te susţin şi colegii este mult mai ușor.

Eurovisionul a însemnat schimbarea. Convingerile mele despre viaţa în scenă au devenit altele, iar eu am început să mă iubesc și să mă privesc cu alţi ochi. Am vrut să-mi demonstrez că pot mai mult și am reușit. Aprecierile și răutatea unora au fost un contrast constructiv, din care eu m-am ales cu o mulţime de prieteni. Nu regret miile de emoţii şi lupte care se dădeau în interiorul meu, eu am crescut cu acești fluturi de la 3 ani, atunci când a descoperit mama mamei mele că pot cânta.

Bunica este protectorul meu, iar de când are un nepot, grija e dublă. Când nu sună sau nu mă critică pentru anumite aspecte, deja eu îmi fac griji că ceva nu este cum trebuie. Cu ea, cu siguranţă nu ai niciodată boala de super star. Știe să-mi fie prieten, dar și să mă judece când simte necesitatea. De mai mult de 10 ani nu mai locuim împreună, dar suntem la legătură mereu. Ea s-a bucurat foarte mult când am devenit mamă și m-a binecuvântat pentru asta.

Mamă, unde este mama ta? Această întrebare doare cel mai mult, îi explic că mama mea este înger și, din unele răspunsuri, apar alte întrebări. Mama stă într-un colţ îndepărtat al sufletului meu. M-a părăsit la 18 ani pentru totdeauna, iar bunicii mi-au fost mereu alături.

Păstrez cadourile ei la bunica, până și bijuteriile stau în așteptarea mea, dar nu le port. Eu cred în energii și mi-e frică, știind că s-a dus prea repede din viaţă. În ultimii ani de viaţă, când pleca în Israel, eu mă strecuram în camera ei și îi miroaseam perna, știam că așa o mai păstrez câteva zile lângă mine. Eu vreau ca și mama, să fiu prietenă cu Christian. Ea a știut mereu cum să vorbească cu mine. Chiar dacă eram prea energică, mereu îmi redirecţiona emoţiile pe calea cea bună.

Tata a rămas la fel de tânăr și frumos. Facem totul posibilul să ne vedem mai des, dar deja lucrurile se întâmplă cum trebuie să se întâmple. Mă bucur că din comunicarea noastră am aflat că am și un frate, Alexandru. Înseamnă că nu sunt singură.

Pe fratele meu nu l-am cunoscut niciodată, dar am primit un apel după interviul din cadrul emisiunii NeREDactat cu Rodica Ciorănică și mi s-a dat mai multă informaţie. Sper că în scurt timp vom reuși să ne cunoaștem și să stăm la o cafea ca doi fraţi.

Inima mea și râde, și plânge. Râde pe parcursul zilei, dar plânge noaptea, atunci când rămân singură cu gândurile mele. Eu sunt foarte emotivă, dar cred nespus de mult în dragoste și știu că inima e roșie și trebuie să pulseze mereu. Plâng cu mine, dar râd cu toţi!

Сând ajung acasă, mă îmbrăţișează Christy. Braţele lui îmi dau putere pentru fiecare clipă. Noi construim o relaţie armonioasă părinte-copil. Când sunt acasă dormim împreună, iar dacă nu, este dădaca, bunica sau tatăl lui care îl soarbe din ochi. Despre noi, nu sunt întrebări, în mintea sa totul așa trebuie să fie. El nu simte lipsa și încă nu conștientizează că locuim în case diferite, dar sunt pregătită când va înţelege să avem o comunicare eficientă.

A fost o poveste de dragoste frumoasă, din care s-a născut un copil minunat, care mă face fericită. Cu Ceslav Ciuhrii am rămas prieteni, am ales o cale matură și cred că fiecare părinte trebuie să-și protejeze și iubească copilul, indiferent de situaţie. A fost un copil dorit, pur și simplu îl ador!

Sunt un om public, dar e firesc să am și eu taine… și apropo, sunt împotrivă ca despre o relaţie să se vorbească prea mult. Sunt suficiente bârfe şi aşa. Sunt un om ca toţi oamenii, am lumea mea interioară care are nevoie de tăcere, plus la toate, fericirea iubește liniștea. 

Puterea unei femei este în educaţia și caraterul ei, trebuie să conștientizezi că trecutul și viitorul sunt două poduri diferite, pe unul vii și pe altul pleci. Ceea ce lași în urmă trebuie să fie lecţii de curaj pentru ziua de mâine. Cred că puterea mea s-a transmis genetic, de bunică la mamă și tot așa… Nu cedez ușor, și lupt până la capăt.

Slăbiciunea femeii sunt copiii ei. Atunci nu mai ești super erou, aici din pisică poţi fi leu și invers, când intră în joc copilul tău poţi să descoperi că ai puteri supranaturale. Mi-aș dori foarte mult și o fetiţă, chiar am ales și un nume, dar încă e secret, eu cred în energie și în superstiţii și atunci mai bine tac. Știu că vreau să mă uit la copilul meu și să văd trăsăturile omului pe care îl iubesc, ei sunt o continuare a noastră.

Nu pot trăi fără dragoste, nu-mi imaginez cum e asta și nu cred că un artist poate să cânte despre iubire, dacă el nu iubește. Eu sunt întotdeauna îndrăgostită, chiar dacă la moment nu mă aflu într-o relaţie. Singurătatea nu este dușmanul meu, dimpotrivă, noi împreună petrecem frumos, mergem în călătorii, stăm la o cafea. Atunci fac ordine în gândurile mele.

2+1 este formula perfectă, doar că eu nu trăiesc după formule. Știu și-mi doresc la bătrâneţe să am o familie mare, frumoasă și să fiu înconjurată de mulţi copii, lângă un șemineu!

Abonează-te la articolele

Vip Magazin