Aceasta e povestea unei învățătoare ajunsă la vârsta maturizării profesionale, cu peste două decenii de experiență. Avântul său rezonează cu dorința arzătoare a celor cinci generații de elevi, fiecare cu un parcurs unic în căutarea cunoașterii. În călătoria sa didactică, a manifestat reziliență în fața schimbărilor educaționale și a tranziției către tehnologie. A investit constant în formare continuă, sprijinind astfel procesul de învățare. Cu o atitudine de mamă, oferă fiecărui elev atenție egală, îmbinând cu măiestrie tradiția cu inovația.
Funcția: Învățătoare de clasele primare
Data, anul, locul nașterii: 24.11.1978,
s. Coşniţa, r-nul Dubăsari
Un învățător aspiră să fie apreciat pentru eforturile sale, visând totodată să găsească un echilibru între cariera de succes și viața personală, pentru a se putea bucura de hobby-uri, familie și dezvoltare personală. Aceste aspirații reflectă angajamentul meu față de educație și dorința de a crea un impact durabil în rândul elevilor și comunității.
E imposibil să trăiești într-un timp în care tehnologiile au acaparat lumea, fără a le utiliza. Astfel, în timpul orelor captez atenția copiilor cu o melodie ori o poveste digitală, iar aceasta i-a făcut mai receptivi. Am inclus și proiectorul în timpul orelor, iar din acest an avem şi tabla digitală, acel element nou în procesul de învățare.
Trăind într-o eră a vizualului, ne dăm bine seama că o lecție tradițională nu mai poate să impresioneze în măsura în care o făcea pe timpuri. Pentru copiii din ziua de astăzi e o normalitate prezența tehnologiilor în timpul orelor, iar pentru a menține echilibrul și a nu ajunge în extreme, combinația e cel mai bun instrument. Dar totuși, toate generațiile mele știu și drumul spre biblioteca „Ovidius” cu care dețin un parteneriat statornic și o colaborare activă.
Cred că nu este generație pe care să nu o fi crescut și ghidat sub semnul proverbului: „Cu răbdarea treci și marea, iar cu răul nici pârăul… ” Acestea mi le spun și mie de fiecare dată, căci fiecare copil are capacități diferite de asimilare a cunoștințelor.
Cum văd viitorul educației în școală? Deseori gândesc în voce: Ce-ar fi dacă, așa cum o rochie din moda secolului XX revine în moda secolului XXI, tot așa să renască respectul pentru învățător? Educația poate să atingă cote maxime, dacă fiecare din noi ar avea bunul simț să-și asume pe deplin rolul.
Am o fiică. Dorul unei mame este de neconceput în cuvinte. Uneori e atât de fugar, încât înconjoară de trei ori Țara Lalelelor, alteori se așează domol pe chipul fiecărei școlărițe, care ori îi poartă numele, ori îi definește caracterul, alinându-mi sufletul.
Despre concurenţa în pedagogie aș minți, dacă aș spune că nu este. În primul rând, e o concurență acerbă cu tine însăți, mereu vrei să fii la nivelul propriilor așteptări. În al doilea rând, e o competiție constructivă cu cei care împart aceeași profesie, la capitolul „Bune practici”. Dacă mai există o altfel de concurență, aceea nu mai e pedagogie.
Despre modestie și curaj nu am vorbit niciodată, dar aceste valori atât de variate ca formă m-au însoțit dintotdeauna. Cu una am ridicat punți și am mers până-n pânzele albe, încercând să evidențiez perseverența elevilor mei, iar cu alta m-am mulțumit în liniște cu succesele obținute.
Limitele trebuie să existe în viața fiecărui om, mai cu seamă, a unui copil. Limitele ne responsabilizează, ne fac să înțelegem până unde putem merge. Pentru că știți deja, „libertatea mea se termină acolo, unde începe libertatea altuia.”
Coordonare: Zina Bivol, Foto: Vasile Platon
#educație