Anul acesta Revista Vip Magazin și-a dorit să aducă un omagiu personalităților marcante de la noi. 2021 a fost despre regretatul scriitor Nicolae Dabija și regretatul actor Vlad Ciobanu.
În continuare poți citi câteva frânturi din interviurile oferite cândva de scriitorul Nicolae Dabija, pentru Vip Magazin.
În viață e un pic mai complicat. Dar mă strădui să trec de la o zi la alta, ca flacăra de la lumânare la lumânare, cum spuneam într-o poezie, străduindu-mă să le știu luminate de fapte, evenimente, file scrise, ca să pot desluși drumul pe care să merg, îndemnându-i și pe alții să procedeze la fel: să facă ruguri de cuvinte, de sentimente, de gânduri – ca să nu rătăcească ziua în amiaza mare.
Cea mai recentă întrebare existențială ce m-a urmărit în aceste zile este dacă omul poate aprecia cu adevărat darul excepțional care i s-a oferit, acela de a comunica. Pentru că ce înseamnă a comunica? Înseamnă, în primul rând, a asculta. Iar a asculta înseamnă a auzi. A auzi înseamnă a înțelege. A înțelege înseamnă a crede. Iar a crede – în Cel-de-Sus, în semeni, în tine – e calitatea cea mai importantă a omului creator de destin propriu.
Deci, fiecare rău cu binele lui. Să găsești timp pentru cărțile care te așteaptă să le citești, să fii singur cu gândurile tale, să treci prin ele precum cosașul printr-un lan de grâu pârguit și, ca o completare, să-ți dai seama ce mare minune este dialogul, posibilitatea de a arunca punți de cuvinte și sentimente între oameni, și de a-ți împărtăși meditațiile, adică a fi tu însuți fiind împreună cu alții.
La 10 ani visam să am 20, la 20 – 40 de ani, iar azi îmi visez cărțile, în care vârstele să se interfereze, să se confunde sau chiar să dispară. Alteori acesta se alarmează: treziți-mă din visare, ca să nu dispar cu totul în poemul pe care-l scriu. Alții de mai demult au lăsat mesaje cu conținut asemănător: căutați-mă în cărți, acolo m-am ascuns, acolo vă aștept ca să ne întâlnim.
Se schimbă doar înălțimile, nu și visurile.
Am fost cel mai fericit, atunci când, elev fiind, mi s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu într-un vis, iar a doua zi am primit la țară, unde mă aflam, o scrisoare de la publicația „Tinerimea Moldovei” prin care poetul Nicu Stegaru mă anunța că poezia mea „Stele” va fi publicată în numărul următor al ziarului. De-a lungul zilelor pe care le-am trăit, m-am străduit să fiu vrednic de lumina acelui vis de adolescent, care m-a făcut cel mai fericit.
Îmi beau cafeaua… doar fără zahăr, numai așa ea mi se pare dulce.
Viața mea… se compune dintr-un șir de alte vieți, ale celora de până la mine și ale celor de după mine.
Recunosc doar… dacă cunosc.
Totul se împarte la doi… atunci când iubești.
Scriu atunci când… vreau să aud susurul clipelor.
Haina și Poezia… sunt remedii care să te apere de frigul din oase și, respectiv, de cel care ți se poate strecura în suflet.
Sfatul meu… pentru tinerii creatori e doar unul: să nu urmeze niciun sfat.
Pentru a ridica premiul, pe scena Omul Anului 2021, a urcat nepotul scriitorului – Ionuț Dobzeu.
Neamul nostru are un Luceafăr în poezie și unul în film. Actorul Vlad Ciobanu a strălucit în rolul lui Eminescu (regia Emil Loteanu). Din păcate s-a stins prea devreme, dar ce bine că a lăsat în urma lui lumină în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au iubit.
Soția regretatului Vlad Ciobanu, Lucia Pogor ne-a oferit un interviu plin de emoții și iubire, despre omul din spatele artistului.
Vlad n-a fost doar un om de cultură. A fost mai mult de atât, a fost un Domn. Iar mie, când mi-e dor de el, și mi-e dor cu-n dor de care nici nu bănuiam că există, mi-e dor de Vlad. Acel Vlad, Omul Vlad. Mi-e dor de verticalitatea, cumsecădenia și modestia lui – mereu a avut nevoie doar de o palmă de pământ, pe care să-și odihnească tălpile și să-și adune cărțile. Era generos, principial, un incurabil visător, tacticos, naiv, perseverent, curios, încăpățânat… Îl caut peste tot și-l bănuiesc în muzica lui Queen, printre boabele de cafea și legumele crude, în Toma, în mirosul rumegușului de lemn, în piesele lui Shakespeare, printre cărțile și filmele preferate, în gustul ardeilor umpluți (neapărat cu multă carne), prin basme, în cămășile de in și gecile din denim… Îl caut în tot ce i-a fost drag și încă mai aștept ca, poate într-o zi, când va trece prin centru, să mă scoată la o bere. /Lucia Pogor, actriță, soția lui Vlad Ciobanu/
Actorul Nicu Țurcanu ne-a povestit o mulțime de lucruri frumoase despre cel care i-a fost profesor:
„Degeaba, măi băieți, degeaba…”- fraza emblematică și hilară a ultimului Mohican din domeniul teatral al Republicii Moldova,Vlad Ciobanu. Asta răsuna de fiecare dată, cu o voce vibrantă și bine lucrată – copleșindu-ne pe noi, micii lui învățăcei naivi, când ocoleam regulile de bază după care funcționează Teatrul sau dacă ne părea nouă că stângăcia cu care debutam în scenă era operă de artă.
Niciodată nu am crezut că școala teatrală poate fi atât de epuizantă și în același timp plină de misterele regăsirii sinelui. E un proces migălos și foarte individual de șlefuire a materialului rudimentar uman al viitorului Creator Artistic (Actorul). Aici mi-am fundamentat personalitatea și am căutat drumurile în pantă spre căderile necunoscutului. Aici am cunoscut esența cuvântului dezamăgire, foamea succesului, ispita dragostei și lupta acerbă cu stereotipurile și complexele moștenite de acasă. Aici, sub privirea atentă a mentorului nostru Vlad Ciobanu, fiecare și-a găsit răspunsul la cele mai intime întrebări despre existențialitate și mânuirea talentului – care în esență, de fapt se traduce în multă muncă și hazard.
El era cel care insista cel mai mult să citim, să privim, să ascultăm, să auzim, să simțim.„Open your mind” – o altă frază care îl caracterizează și îl plasează printre puținii pedagogi care își jertfea timpul familiei cu noi (de cele mai multe ori nerecunoscători pentru asta). Îmi aduc aminte foarte bine că nici nu reușeam să înțelegem când au înnebunit salcâmii și când le-au suflat frunza, pentru că intram la ore la 9 dimineata și ieșeam la ora 22 noaptea, când să mai privești soarele? În schimb priveam Luceafărul care ne lumina mințile în clasă și ne învăța să credem în ceea ce facem și în ceea ce transmitem din scenă. Cu siguranță ca o mică parte din sufletul lui s-a diluat în ADN-urile succesorilor săi. Te iubim Vlad și îți mulțumim pentru dedicație și implantarea profesionalismului în meserie … /Nicu Țurcanu, actor, discipol/
Pentru a ridica premiul, pe scena de la Gala Omul Anului a urcat fratele actorului, Vitalie Ciobanu.
