De când a preluat conducerea Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, Nicoleta Stati a demonstrat că excelează nu doar în pictură, ci și în management. Talentată și ambiţioasă, ea a redat un nou suflu procesului de creaţie, modernizându-l. Pentru că vrea ca discipolii ei să fie cunoscuţi și apreciaţi, în curând va lansa, în colaborare cu Complexul Etno-Cultural „Vatra”, o galerie de artă care nu doar va expune picturi, ci și va reprezenta un suport pentru tinerii artiști din ţara noastră.
Urmează să lansaţi o galerie de artă. Ce ne puteţi relata despre aceasta?
În cadrul acestei galerii se vor desfășura expoziţii de binefacere cu vânzare a lucrărilor. Scopul nostru constă în susţinerea tinerelor talente prin organizarea taberelor de creaţie, a expoziţiilor, prin oferirea materialelor de lucru, finanţarea studiilor artistice etc.
De ce aţi ales „Vatra” pentru lansarea expoziţiei?
În primul rând, îmi place ambientul galeriei; în al doilea rând, împărtășim aceleași interese cu proprietarul localului, domnul Nicolae Avram, ambii optăm pentru promovarea culturii, a artei, a tradiţiei, ceea ce ne permite să dezvoltăm în comun activităţi cultural artistice.
Cărui public i se adresează pictura pe care o expuneţi? Cine ar înţelege-o?
Publicul poate fi foarte variat. Pictura nu trebuie înţeleasă, dar simţită, or fiecare o simte în felul său. Pictura este o întruchipare a sufletului uman, este o emoţie și trebuie privită cu sufletul. Nu este absolut necesar să faci școală de pictură pentru a contempla lucrările unui pictor, fiecare om are un orizont propriu al cunoașterii, punctul său de vedere din care privește lucrurile existente.
Ce aţi dori să redaţi prin pictură?
Aș vrea să trezesc sentimentul de puritate, sinceritate, să-i fac pe oameni să uite de rutină și să se gândească la ceva măreţ, să-și dea seama că tot ce ne înconjoară este îmbibat de spirit, că în tot ce este pământesc este și ceva dumnezeiesc.
Care sunt performanţele Liceului Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”?
Liceului i s-au oferit distincţii precum recunoașterea lui în anul 2012 printre primele cele mai bune 20 de licee de arte plastice din lume în cadrul primei ediţii a Festivalului-Concurs Internaţional pentru Tineret din Hong Kong, China.
În cadrul inaugurării expoziţiei jubiliare a Liceului, în 2014, mi-a fost oferită din partea Ministerului Culturii Diploma de Onoare „Pentru excelenţă şi contribuţie substanţială la edificarea culturii naţionale, promovarea unui învăţământ de calitate şi performanţe deosebite în contextul dezvoltării artelor plastice contemporane”.
Pentru performanţele instruirii artistice, în 2014, Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură din Republica Moldova a decernat Liceului Medalia de Aur din partea Fondului „Сверхкартина Вячеслава Чеботаря” din Sankt-Petersburg, Rusia.
Una dintre realizările de care suntem extrem de onoraţi este faptul că Liceul a primit în anul 2015 Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României. Este prima instituţie de învăţământ din Republica Moldova care primeşte această înaltă distincţie.
Totodată, liceul nostru s-a situat pe locul al patrulea în clasamentul celor mai bune licee din municipiu, conform rezultatelor obţinute la examenul de bacalaureat 2016.
De ce aţi fondat Academia de Pictură „Stati Art”?
Misiunea primordială a Liceului este de a-şi instrui elevii în aşa mod, încât să obţină abilităţi profesionale în domeniul artelor plastice și să primească o orientare profesională eficientă. Anume din acest motiv, în anul 2015 mi-am propus să lansez un proiect educaţional care le-ar oferi absolvenţilor liceului posibilitatea de a-şi continua studiile la o instituţie de învăţământ superior care ar corespunde nivelului avansat de profesionalism şi de specializare în domeniul picturii şi al desenului de şevalet. În acest context, am fondat instituţia de învăţământ superior privată Academia de Pictură „Stati Art”, pentru a crea o continuitate a instituţiei pe care o conduc de șase ani și pentru a le oferi tinerilor un viitor de succes în plan profesional, social și artistic.
Text: Virginia Braga
Lasă un răspuns