Oazu Nantoi – Societate | Omul Anului 2020

Fișier

Funcție: Deputat în Parlamentul R. Moldova, analist politic, transnistolog, parașutist, inginer
Data și locul nașterii: 03.02.1948, reg. Cernăuți, Ucraina
Studii: Institutul Politehnic, Chișinău, Specialitatea Inginer
Coordonare: Ileana Rusu
Foto: Nadia Kuzimina

Cunoaște zborul și poate cuceri înălțimile. Dar asta nicidecum nu înseamnă că privește lumea de sus, ci mai degrabă că în aer, care e stihia lui, simte adevărata libertate. De fapt, sentimentul respectiv îl trăiește zilnic din 15 noiembrie 2020, când liderul PAS, partidul cu care Oazu Nantoi a venit în Parlament, a fost ales președinte de țară. Acid în declarații, dar și cu o vizibilă autoironie, anul trecut a fost plin de energie și cu motive suficiente de declarații tranșante. Ce face în 2021? Așteaptă să zboare din nou cu parașuta, în speranța că va traversa curba aeriană lin și va ateriza exact la destinație. Pentru că vine și o nouă campanie electorală.

NEAMUL MEU se trage de la cei care și-au dat seama primii de existența petelor pe Soare. Părinții mei s-au născut români, creștini ortodocși, și eu, venit pe lume tot în județul Hotin, dar în perioada sovietică, am fost trecut în registru drept moldovean, cu un certificat de naștere scris în limba ucraineană. Dar tot Oazu mă cheamă.

NU MI-E RUȘINE când mă văd în oglindă. Ar fi, probabil, cea mai importantă realizare a vieții mele.

MĂ MOTIVEAZĂ faptul că, la 15 noiembrie 2020, m-am simțit membru al unei comunități de oameni cărora le pasă. E, cumva, și un succes personal.

NU MĂ ȚIN MINTE fâțâind din coadă în fața oricărei puteri. Mă străduiesc să-mi dezvolt gândirea critică, să înțeleg psihologia oamenilor și logica evoluției proceselor din societate în timp.

UNDE e loc de succes, e suficient spațiu și pentru INVIDIE.

POLITICA nu este, în cazul meu, o carieră. Am încercat să nu fiu indiferent față de evenimentele din societate, iar după inițierea politicii de „perestroikă” a lui Mihail Gorbaciov, am intervenit cum am putut. NU ȘI FĂRĂ GREȘELI.

AFACERI PERSONALE nu am, așa că pandemia nu a avut ce-mi afecta. Și știți? O fi la mijloc factorul genetic, ori poate disciplina, dar COVID-ul m-a evitat.

OAMENII DE ȘTIINȚĂ mă inspiră. Sunt cei care, prin inteligența lor, ne demonstrează cât mai avem de crescut…

MĂ ȚIN DE PARAȘUTISM de 55 de ani. Cu pauze cauzate de traume, dar nu renunț la adevărata mea pasiune. Voi găsi întotdeauna timp pentru ea. Aștept începutul sezonului 2021 și sper că următoarea campanie electorală n-o să-mi dea peste cap planurile privind participarea la competiții internaționale.

CU UN MILION DE EURO aș institui un Fond pentru ajutorarea copiilor cu maladii grave.

DECIZIILE GRELE de luat nu m-au vizat vreodată. Cred că dacă ai o „busolă” în suflet, procesul de adoptare se simplifică.

EU VIAȚA o descriu prin „nantoisme”. Prietenii le cunosc și le țin minte mai bine decât mine.

HAI SĂ RENUNȚĂM cu toții pentru o zi la minciună și fățărnicie! Va fi vesel de tot!!! Sau se va instaura o tăcere mortală…

VOI COMPLIMENTE vreți să auziți despre mine?! Eu, care îmi cultiv gândirea critică?!

NU VREAU MANELE pe coloana sonoră a filmului despre viața mea!

PREA DES am auzit sintagma celor trei dorințe, așa că situația mă depășește. Am trăit prea mult pentru acest exercițiu.

ÎNCĂ UN PAS în direcția eliberării de frică, care încă mai ieri ne-a ținut în starea de turmă docilă în raport cu puterea banditească. Asta vreau să realizăm în 2021.

Abonează-te la articolele

Vip Magazin